Ion Tăbârţă: Nu vom avea alegeri anticipate în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Comentatorul politic Ion Tăbârţă consideră că alegeri parlamentare anticipate nu vor avea loc şi aceasta pentru că actualul scrutin a fost destul de costisitor pentru toţi actorii politici implicaţi în proces, mai ales pentru actorii „grei”.

În opinia sa, cel care decide acum, Partidul Democrat, nu are nicio garanţie că va acumula un scor electoral mai bun în urma unui scrutin anticipat, care presupune cheltuieli noi. Or, PDM şi conducerea sa se comportă foarte şi foarte raţional, menţionează comentatorul.

Solicitat de IPN, Ion Tăbârţă a declarat că, odată cu prezentarea rezultatelor preliminare ale alegerilor parlamentare şi partajarea mandatelor, se conturează două scenarii de bază. Ambele implică Partidul Democrat care, în opinia sa, într-o formulă sau alta se va afla la guvernare. Primul scenariu, dar care este mai puţin probabil, spune comentatorul, ar fi o coaliţie mare între PDM şi Partidul Socialiştilor. Şi, crede Ion Tăbârţă, aceasta ar fi unica formulă în care democraţii ar putea să vină la guvernare.

„Dacă înainte de alegeri erau anumite pronosticuri care spuneau că Partidul Socialiştilor va putea să formeze de unul singur Guvernul sau că o să acumuleze un scor destul de mare, care să mai necesite câteva mandate pentru a forma o guvernare, acum este foarte clar că Partidului Socialiştilor de unul singur îi va fi foarte greu. El nu are capacitatea să influenţeze alţi deputaţi să iasă din fracţiunile lor. Ei au nevoie tocmai de 16 deputaţi, de aceea va fi foarte şi foarte complicat. Unica şansă a lor este o coaliţie mare cu democraţii, ambalată „Pro Moldova” – idealul naţional şi un fel de echilibristică geopolitică. Posibil cu Partidul Şor, posibil – nu. Aici deja e alt aspect”, spune Ion Tăbârţă.

Al doilea scenariu ar fi un Guvern votat de PDM împreună cu Partidul Şor şi alţi deputaţi independenţi sau din alte fracţiuni, cel mai probabil de la PSRM. În opinia comentatorului politic, mai puţin probabil vor fi deputaţi de la Blocul electoral ACUM, şi încă în numărul necesar pentru acest vot. Comentatorul consideră că ar putea avea loc o desprindere spectaculoasă de la PSRM, pentru că PDM ar putea pune în aplicare anumite metode pentru a influenţa deputaţi socialişti. Comentatorul aminteşte aici  espre anul 2015, când 14 deputaţi ai Partidului Comuniştilor şi şapte din Partidul Liberal Democrat au părăsit fracţiunile lor pentru a susţine un Guvern condus de democraţi. În opinia sa, cel mai probabil vom asista la un asemenea scenariu.

Ion Tăbârţă nu crede că Blocul ACUM se va regăsi sau va participa la guvernare. Cu toate că nu este exclus să existe presiuni din exterior, dacă nu asupra întregului bloc, atunci pe anumite părţi. „Însă dacă acest bloc îşi doreşte să devină o alternativă reală pentru a readuce Republica Moldova pe făgaşul integrării europene, trebuie să formeze o poziţie bună, să se întărească în opoziţie şi pe etape, începând cu alegerile locale, apoi prezidenţiale, să se pregătească de următoarele alegeri parlamentare. Ei trebuie să reclădească treptat dreapta pro-europeană din Republica Moldova”, a menţionat comentatorul.

În baza rezultatelor preliminare, în urma alegerilor din 24 februarie, Partidul Socialiştilor a obţinut cele mai multe mandate – 35, fiind urmat de Partidul Democrat, cu 30 de mandate, şi de blocul ACUM, cu 26 de mandate. Partidul Politic „Şor” a obţinut şapte mandate şi încă trei mandate sunt ale candidaţilor independenţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite