Ion Chicu: Parteneriatul cu Rusia este unul strategic şi aici este mult spaţiu de creştere

Ion Chicu: Parteneriatul cu Rusia este unul strategic şi aici este mult spaţiu de creştere

Premierul Ion Chicu a confirmat deschiderea Guvernului Republicii Moldova pentru a îmbunătăţi parteneriatul strategic cu Federaţia Rusă. Şeful Executivului a menţionat necesitatea dezvoltării relaţiilor bilaterale pe dimensiunea politică şi social-economică, ce vor aduce beneficii pentru cetăţenii ambelor state. Intenţia a fost anunţată în cadrul unei întâlniri a prim-ministrului cu Ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Oleg Vasneţov.

Părţile au apreciat importanţa intensificării dialogului multidimensional, inclusiv prin intermediul Comisiei interguvernamentale pentru colaborare comercial-economică moldo-ruse, ultima şedinţă fiind organizată în luna septembrie recent. Atunci, au fost aprobate mai multe iniţiative pentru dezvoltarea relaţiilor economice, iar astăzi oficialii şi-au dat asigurări reciproce că părţile vor face tot necesarul pentru realizarea acestora.
 
„Acest Guvern este tehnocrat şi vrea să stabilească relaţii prietenoase cu toţi partenerii Republicii Moldova. Pentru noi, este important să restabilim parteneriatul cu Federaţia Rusă şi să creştem nivelul de încredere reciproc”, a spus şeful Guvernului.
 
Prim-ministrul şi ambasadorul au abordat mai multe subiecte de interes comun care necesită a fi soluţionate cât mai rapid, printre acestea: identificarea soluţiilor privind exportul produselor agricole moldoveneşti spre Rusia, eliberarea autorizaţiilor pentru transportatori, dar şi a fost exprimat interesul pentru dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul social.
 
Ambasadorul Federaţiei Ruse, Oleg Vasneţov, l-a felicitat pe prim-ministru cu ocazia preluării şefiei Guvernului şi a exprimat deschiderea autorităţilor de la Moscova pentru a soluţiona subiectele prioritare. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: