Ion Ceban îi cere viceprimarului Victor Chironda să-şi prezinte demisia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Chironda şi Ion Ceban FOTO colaj IPN
Victor Chironda şi Ion Ceban FOTO colaj IPN

Primarul Chişinăului, Ion Ceban, îi cere viceprimarului Victor Chironda să-şi prezinte demisia. În caz contrar, va iniţia personal procedurile care se impun pentru a-l demite din funcţie. Declaraţia vine după ce, recent, viceprimarul a adus mai multe acuzaţii la adresa primarului şi a colegilor săi, spunând că ar fi abuzat verbal şi intimidat când el „încearcă să spună lucrurilor pe nume şi să oprească anumite ilegalităţi”, transmite IPN.

Primarul capitalei a menţionat la o conferinţă de presă că singurul lucru pe care i-l poate reproşa viceprimarul Victor Chironda e că l-a pus să muncească, iar altă problemă ar fi că rezultatele muncii acestuia sunt foarte timide. Potrivit edilului, viceprimarul ar avea multiple proiecte restante. Printre acestea, partea practică legată de parcări în capitală, unde Victor Chironda nu s-ar fi implicat deloc. La fel, conceptul cu privire la comerţul stradal, la care trebuia să vină cu soluţii în martie şi nu a venit nici în iunie, „când am avut acel balamuc cu gheretele” şi care a fost preluat de ex-viceprimarul Inga Ionesii, care l-a dus la bun sfârşit. „Reparaţia drumurilor, calitatea lucrărilor, implicarea lui Victor Chironda − zero. L-aţi văzut undeva vreodată? A fost mereu Ilie Ceban, care e responsabil de segmentul juridic în Primărie. Reabilitarea parcurilor şi zonelor verzi: sunt multe pe care le-am făcut în această perioadă, implicarea lui Chironda − zero”, a specificat Ion Ceban.

Primarul general a precizat că el a fost cel care i-a propus lui Victor Chironda funcţia de viceprimar. „Nu am ieşit până acum cu o recţie cu gândul că omul are anumite frustrări şi va începe în sfârşit să lucreze. Nu l-am atacat şi nici nu am comentat. Ceea ce face în prezent e victimizate, el a uitat ca nu cetăţenii l-au ales, ci eu l-am invitat în această funcţie, deşi mulţi mi-au zis că e o persoană care poate să te atace pe la spate. Toate aceste acţiuni sunt, în primul rând, din cauza ca ştia că trebuie să plece, acest lucru era inevitabil. Acum încearcă să se relanseze şi să facă tot posibilul pentru ulterioara carieră”, a opinat Ion Ceban.

La scurt timp după conferinţă, Victor Chironda a scris pe Facebook că tot ce a spus Ion Ceban sunt minciuni. „Voi veni cu clarificări pe fiecare dintre punctele expuse şi cu un raport de activitate, nu am ce ascunde. Un singur lucru e clar din această ieşire. Domnul primar insistă să schimbe focusul problemei de la ilegalităţile făcute de arhitectul-şef Svetlana Dogotaru şi colegii săi în procesul de autorizare a demolării Hotelului Naţional pe mine şi demisia mea. Este clar deja că Ion Ceban este personal interesat în demolarea acestei clădiri şi acoperă cu preţul proprii imagini o ilegalitate promovată intens de cei care au influenţă asupra sa”, a scris viceprimarul. Victor Chironda a menţionat că prin retragerea atribuţiilor sale de semnare a actelor permisive, primarul confirmă că este incomod anume din motivul că s-ar opune intereselor lui şi ale colegilor din domeniul construcţiilor din oraş. Anterior, viceprimarul Victor Chironda a declarat că scandalul din jurul său are menirea de a redirecţiona atenţia opiniei publice de la emiterea autorizaţiei de demolare a clădirii Hotelului Naţional.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite