Interviul cu Alexandru Grumaz este marcat de rigoarea militarului, care a avut şi o experienţă diplomatică în lumea puterii ce suflă acum în ceafa Statelor Unite ale Americii, respectiv China. O ţară care îşi gândeşte evoluţia cu surâsul pe buze şi planuri clasificate, etapizate pe deceniile viitoare. 

Răspunsurile oferite, la câteva întrebări esenţiale, indică necesitatea de a privi alocuţiuni relativ excentrice, precum aceea a lui Friedman, într-un context mai larg, deloc ostil evoluţiei constructive a arealului românesc, încă politic segmentat de Milcovul de azi - Prutul. 

Din comentariile făcute, apropo la afirmaţiile celui care editează STRATFOR, se vede că interlocutorul meu şi-a însuşit, din perioada trăită, ca diplomat român, la Shanghai, o cugetare a celebrului Sun Tzu:"Chiar şi cea mai bună sabie, aruncată în apă sărată va rugini în cele din urmă."

 

CÂND RUŞII AR IEŞI PE UŞA DIN DOS

Domnule general Grumaz, la ce riscuri, generate de axa Moscova-Berlin, s-a referit George Friedman?

În viziunea lui Friedman au fost două momente, recente, care au marcat actuala situaţie internaţională.

Este vorba de atacul forţelor armate ruse asupra Georgiei, în august 2008, şi falimentul băncii Brothers Lehman, în luna septembrie a aceluiaşi an.

Intervenţia militară rusă în Georgia a lăsat fără replică, cu excepţia unor declaraţii de dezaprobare, comunitatea internaţională şi a arătat resurgenţa Rusiei în fosta zonă de influenţă.

Al doilea eveniment ne marchează şi astăzi, exportul crizei financiare din America în Europa a făcut ca UE să devină din ce în ce mai şubredă în interiorul ei.

Criza a creat dintr-o Europă cu două viteze, Franţa şi Germania, o Europă în care s-a conturat un lider clar.

Acesta fiind Germania.

Prin gestionarea, la nivel european, a crizei din Grecia şi a celei din Cipru, Germania a transmis un mesaj privind limitele sale de responsabilitate.

Aceste momente au debalansat financiar şi instituţional UE şi au schimbat relaţiile acesteia cu Rusia.

De la relaţii UE-Rusia s-a trecut la relaţii bilaterale, între diverse puteri europene, precum Germania şi Franţa, cu Rusia.

Există această chestiune a dependenţei energetice a Europei faţă de Rusia, Germania fiind una dintre ţările care importă peste 30%, din energia necesară propriei industrii din Rusia.

Dacă tăiem acest procent, industria germană devine nesustenabilă.

Acest fapt permite Rusiei să capete o putere mare, în vreme ce are nevoie de venituri din exporturi, iar o eventuală reducere a acestora, pe o perioadă mai lungă, nu ar afecta, în acelaşi mod, o eventuală lipsă de energie, pe aceiaşi perioadă, pentru Germania.

Germania are nevoie de forţă de muncă, dar nu... importă ruşi sau turci, ci pur şi simplu mută fabricile în Rusia, în sistem joint-venture, pentru că şi Rusia are un interes în obţinerea de tehnologie nouă.

Atât timp cât salariul unui muncitor chinez a ajuns la nivelul celui din Europa de Est, producţia acolo nu mai este profitabilă.

Friedman spunea acelaşi lucru despre investiţiile americane, care acum se mută în Mexic sau Vietnam, din China.

Rusia lui Putin şi-a atins, pentru moment, obiectivul reântoarcerii în teritorile adiacente, în special în acela al  Ucrainei, care este, din punct de vedere strategic, călcâiul lui Ahile, pentru Moscova.

Ucraina - spunea Friedman - nu pleacă nicăieri, dacă Rusia are un cuvânt de spus.

Axa Berlin şi Moscova nu şi-a definit pe deplin agenda, dar o astfel de combinaţie ar duce clar la dominarea Europei de către cele două puteri.

În timp ce Germania îşi caută o fundaţie pentru o nouă politică externă, Rusia caută parteneriate în Europa şi îşi doreşte ca America să fie decuplată de aceasta.

UE s-ar putea îndrepta, în sensul rebrenduirii instituţionale, dacă ar deveni o confederaţie de naţiuni cu drepturi egale, aşa cum a fost planul iniţial.

Atunci ruşii ar ieşi pe uşa din dos.

Există fără tăgadă, la ora actuală, o idilă între Moscova şi Berlin, susţinută de nevoia economică a uneia, faţă de cealaltă.

Am să închei răspunsul, la întrebare, cu o afirmaţie a lui Friedman:

Este o teorie care susţine că era post Război Rece este pe sfârşite. Rusia renaşte sub o formă uşor de recunoscut din punct de vedere istoric. Germania se află la debutul procesului de redefinire de sine, în Europa, iar slăbiciunile UE au devenit extrem de vizibile. Turcia a intreprins deja primi paşi pentru a deveni o putere regională. Ne găsim la începutul unei perioade în care aceste forţe vor deveni tot mai manifeste.

 

NOI, ROMÂNII, AVEM O VOCE ÎN EUROPA

Despre necesitatea unei uniuni a naţiunilor europene, cu drepturi egale, a vorbit, de câteva ori, deloc întâmplător, şi şeful statului român. Dar cum comentaţi afirmaţia lui Friedman, că NATO nu va mai proteja România?

Afirmaţia vine din consideraţiile pe care Friedman le-a făcut la rolul actual al alianţei NATO.

Friedman consideră că rolul de succes al NATO a fost în perioada Războiului Rece, deoarece inamicul era bine definit: URSS.

Acum Europa a devenit un continent cu state a căror interese sunt diferite.

Acţiunile militare din Libia şi Mali au demonstrat că invitaţiile de participare, trimise în cadrul alianţei, nu au fost onorate de toate statele membre, una dintre motivaţii fiind lipsa de resurse financiare, alta lipsa echipamentelor militare adecvate acestor intervenţii.

România va continua să fie un membru activ al Alianţei, iar amplasarea scutului atirachetă nu este numai un simbol, el soluţionează ameninţările clare venite din Orient.

Ca militari ştim, cu precizie, intenţiile Iranului, atât asupra inamicului declarat, Israelul, dar şi asupra celor care-l sprijină - România şi Polonia fiind în prima linie - şi atunci trebuie să fim pregătiţi pentru o astfel de ameninţare.

Intrarea României în UE şi NATO a făcut ca noi, românii, să avem o voce în Europa şi să participăm la luarea deciziilor la Bruxelles.

Cred că NATO este o alianţă care se află în momentul reinventării, la fel cum Pentagonul s-a reinventat după 1990.

NATO va deveni, în ciuda unor opinii contradictorii, o alianţă militară globală, care va include şi state din Asia, precum Australia sau Japonia.

Când se va întâmpla acest lucru?

Probabil la finele anilor 2025.

La finalul actualei crizei, dacă Bruxelles-ul se decide asupra planului a cărui suport este general susţinut de comunitate, viitorul celei mai mari economii din lume şi unul din pilonii sistemului global alături de SUA şi China va fi clar: vom avea o altă UE, dar şi o alianţă NATO total restructurată.

Şi din nou aş dori să vă las plăcerea de a vă delecta cu o afirmaţie a lui Friedman:

Pentru mine, o Polonie sprijinită de Statele Unite, care să păzească Câmpia Europei de Nord, cu Slovacia, Ungaria şi România păzind căile de acces peste Carpaţi, ar împiedica lucrul de care Statele Unite ar trebui să se teamă cel mai tare - o alianţă între Rusia şi Germania, plus Europa de Vest.

 

RELAŢIA PE CARE O ARE ROMÂNIA CU SUA ESTE UNA SPECIALĂ

Afirmaţia asta mă duce cu gândul la ce declara premierul în funcţie, de la Chişinău, Iurie Leancă, de pe podiumul amenajat cu ocazia marcării Zilei Europei, când îşi amintea, ca din întâmplare, de o vizită a sa în palatul regal polonez, unde a văzut şi o stemă a Moldovei, din vremea unei vasalităţi asumată doar din raţiuni pasagere. Leancă afirma că asta dovedeşte apartenenţa la Europa a republicii ex-sovietice al cărui guvern încă îl conduce. M-a amuzat această evitare voită a conexiunii istorice, native, cu Patria Mamă, România, şi declaraţia lui de loialitate faţă de flancul... slav, al NATO. Apropo, ce are de oferit România, Statelor Unite, pentru a conlucra mai bine şi a diminua influenţa ruşilor?

130 de ani de relaţii diplomatice, economice şi militare, un parteneriat strategic consolidat de acţiunile militare comune - în Irak şi Afganistan.

Friedman vorbea de camarazii săi, din timpul Războiului Rece.

NATO ne-a transformat, în misiunile încredinţate în teatrele de operaţii, pe noi românii, în camarazii soldaţilor americani, alături de care militarii noştri au câştigat sau au murit pe câmpurile Afganistanului sau în deşertul irakian.

De aceea cred că relaţia pe care România o are cu SUA este una specială.

România, alături de Polonia, Slovacia, Ungaria şi poate Bulgaria reprezintă alianţa strategică a acestei generaţii.

De altfel, fostul secretar american al apărării, Donald Rumsfeld o numea noua Europă, care se suprapune pe matricea teoriei generalului polonez  Józef Piłsudski denumită Intermarium. 

Polonia fiind pivotul şi România ancora de sud a acestei alianţe, Polonia cu F16, România cu scutul antirachetă sunt opţiuni pe care strategii de la Washington le cunosc bine şi le au în vedere.

România ca şi Polonia sunt singurele ţinuturi de frontieră, care au cooperat, în vremuri de restrişte, la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Dacă vorbim de relaţii economice cu SUA, Fordul lucrează la Craiova, iar în Marea Neagră explorările pentru resurse naturale se fac cu cea mai modernă tehnologie americană, marile companii de IT americane Microsoft IBM sau Oracle sunt prezente de ani buni la Bucureşti.

Poate că o lectură a cărţilor lui Larry Watts ar mai clarifica, pentru domnul dr. Friedman, dinamica relaţiilor dintre America şi România.

 

ROMÂNIA ARE UN PORTOFOLIU IMPORTANT DE PROIECTE DE OFERIT AMERICII

Memorabilă sugestia dumneavoastră...

România este o ţară de frontieră a UE şi a NATO, important pentru noi fiind un proiect european, care să includă Moldova, proiect bine venit în condiţiile în care se pune, în mod legitim, întrebarea dacă Ucraina este cu adevărat independentă sau această tentativă a fost înlocuită de o legătură strânsă cu Rusia.

Un răspuns la această întrebare ne-ar spune dacă ruşii sunt din nou la frontiera UE.

Ambasadorul ucrainean la Bucureşti îmi spunea că se consultă cu omologul rus şi în chestiuni de relaţionare cu presa română...

De aici rezidă importanţa strategică a Moldovei pentru NATO.

Graniţa de est a Moldovei se află la mai puţin de 90 de km de Odesa, principala poartă de ieşire a forţelor navale ruse în Marea Neagră şi în Marea Mediterană.

Apoi mai este Strategia pentru Marea Neagră, unde România trebuie să coopereze cu aliatul său, din NATO, Turcia.

Ca să concluzionăm strategic, România are un portofoliu important de proiecte de oferit Americii, iar investiţiile americane se fac pe măsura interesului pe care noi îl acordăm Washingtonului şi a modului în care tânăra democraţie românească evoluează. 

 

EUROPA ESTE LA RĂSCRUCE

Până la urmă, ce semnificaţie atribuiţi vizitei celui care a transformat un nume, în renume - Stratfor?

Specialist în geopolitică, dr. Friedman a înfiinţat, în 1996, compania de cercetări şi informaţii Stratfor, axată pe domenii precum afaceri internaţionale, economie, securitate şi strategie geopolitică.

El este autorul mai multor lucrări de succes, unele traduse şi în limba română, printre care Războiul secret al SUA, Următorii 100 de ani, Următorul deceniu sau Ţinuturi de frontieră.

Stratfor şi-a câştigat recunoaşterea, la nivel mondial, prin strângerea şi procesarea de informaţii din întreaga lume, pe care le foloseşte în realizarea de rapoarte, ştiri economice, politice şi geopolitice, precum şi analize militare.

Iar conducătorul, dr. George Friedman, este un consultant de renume, pentru instituţii de învăţământ precum U.S. Army War College, National Defense University, dar şi pentru companii precum RAND Corporation, J.P. Morgan, Citibank, Ernst & Young.

Friedman a venit în România la invitaţia Thiess Holding şi Media Consulta International, dar şi cu sprijinul lui Unicredit România.

În opinia mea, în discursul pe care l-a avut în faţa noastră, Friedman trage un semnal de alarmă, asupra resurgenţei Rusiei, dar şi asupra situaţiei UE.

Friedman pare un pesimist. Poate că şi este.

Dar trebuie să privim şi latura pozitivă a faptului că o persoană calificată în strategie geopolitică îţi ridică o serie de întrebări, pentru care tu eşti obligat să găseşti răspunsurile, chiar dacă aceste întrebări devin la un moment dat incomode.

Dr. Friedman a vorbit, în aula de la BNR, în termeni când încurajatori, când critici, la adresa strategiei aplicată în România, în ultimii ani.

Avertismentul dat României, că nu am trecut prin ceea ce este mai rău, în timp ce recesiunea se adânceşte, este unul care trebuie privit cu mare atenţie, la fel cu cel care arată că intrarea în zona euro, zonă lipsită de predictibilitate şi transpareţă, în viziunea lui Dr. Friedman, se poate face în condiţiile în care economia este pe deplin pregătită.

În condiţii de recesiune înregistrată în Uniunea Europeană, şomajul va începe să crească în România, avertizează preşedintele grupului Stratfor, George Friedman.

El a oferit ca exemplu Turcia, care s-a descurcat foarte bine în plan economic, fără a face parte din zona euro. Turcii au cea mai ridicată rată de creştere economică din regiune şi au renunţat la integrarea europeană, după ce au fost refuzaţi o dată de oficialii europeni. 

Dr. George Friedman avertiza, în urmă cu cinci luni, că:

2013 va fi un an crucial pentru Uniunea Europeană, ameninţată de o creştere a tensiunilor interne, de pierderea legitimităţii instituţiilor sale, dar şi de o creştere a intensităţii cu care statele componente se vor abandona în realizarea propriilor politici. Dacă aceste probleme nu au fost declanşate întru totul de criza financiară, au fost adâncite în mod evident de efectele ei.

Ceea ce se întâmplă acum confirmă această declaraţie.

Europa este la răscruce.

Venirea la Bucureşti a dr. Friedman este, în opinia mea, un moment extrem de important şi benefic, în acelaşi timp pentru România, analizele lui fiind luate în calcul, în cancelariile occidentale, de către aşa numiţii decision-makers.

Luate în calcul ca bibliografie utilă, dar nu indispensabilă, sau care să genereze automat conduite conformiste. Important este că România se află la graniţa de est a UE şi a NATO, fiind un actor deloc insignifiant în materializarea proiectului european, ce va include Al Doilea Stat Românesc, Republica Moldova. Vă mulţumesc frumos, domnule general Alexandru Grumaz, pentru aceste nuanţări inedite.