INTERVIU Politologul Dan Nicu: „La scrutinul parlamentar din toamnă, unica soluţie e să alegem răul mai mic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Nicu este unul dintre cei mai activi bloggeri Adevărul FOTO: Tudor Iovu
Dan Nicu este unul dintre cei mai activi bloggeri Adevărul FOTO: Tudor Iovu

Comentatorul politic Dan Nicu, blogger adevarul.ro,  se declară un unionist convins, dar nu crede că o eventuală reunire a celor două state româneşti va avea loc într-un viitor apropiat. În ceea ce priveşte configuraţia politică internă, analistul susţine că „actuala guvernare e ceea ce avem mai bun din tot răul existent“.

„Adevărul“: Cum vedeţi actuala situaţie în regiune? Reacţia Occidentului la provocările Federaţiei Ruse este adecvată?

Dan Nicu: Odată cu escaladarea tensiunilor în Ucraina, atât Uniunea Europeană, cât şi SUA au ales strategia de a impune nişte sancţiuni nu prea dure, sperând că Moscova nu va merge dincolo de ocuparea Crimeii. Au considerat că va fi suficient, dar ruşii au trecut la pasul următor, continuând să destabilizeze statul ucrainean, vrând să obstrucţioneze alegerile prezidenţiale şi să nu permită instalarea la Kiev a unei guvernări care să ducă Ucraina mai aproape de NATO – frica Rusiei. În realitate, e o frică declarativă, folosită drept justificare pentru a continua provocările, ca să nu permită statelor CSI să se detaşeze din orbita rusească. În ceea ce priveşte nemijlocit Moldova, reacţia UE e asemănătoare celei faţă de orice stat din regiunea de Est. Când Europa face nişte paşi, implementează proiecte, acordă zeci de milioane de euro, UE acţionează suficient, dar ajutorul nu este valorificat la Chişinău. E adevărat, sunt careva schimbări, dar nu la nivelul funcţionării instituţiilor. Nu există oameni care vor să schimbe sistemul din rădăcină, să dea afară funcţionarii corupţi.

Să presupunem că Rusia va continua provocările. Europa şi Statele Unite se vor menţine pe poziţii?

Dacă să vorbim despre o confruntare serioasă, atunci reacţia UE este secundară, Statele Unite sunt cele care contează. Judecând după declaraţiile înalţilor oficiali SUA, americanii vor răspunde aşa ca să afecteze grav Rusia, mai ales economic. Ei pot face asta, pot influenţa preţul petrolului şi pot forţa Moscova să se oprească pe o anumită linie. În ceea ce ţine de NATO, din punct de vedere militar, Alianţa rămâne o structură defensivă, chiar dacă e percepută invers de Moscova. Vladimir Putin a îndemnat de mai multe ori să fie abrogat articolul 5 al NATO, care stipulează despre ajutorul acordat unui stat membru, dacă acesta este atacat. În viziunea preşedintelui rus, acest articol demonstrează că cele 28 de ţări doresc să se afirme, să aibă o poziţie ofensivă. Probabil, Putin are o problemă cu faptul că statele-membre NATO se pot ajuta reciproc şi s-ar teme de o reacţie comună dacă, spre exemplu, Moscova ar ataca un stat baltic. Totul demonstrează că el îşi doreşte să aplice acţiuni militare fără a întâmpina vreo forţă majoră.

Dacă Rusia vine cu armata până la Chişinău, ar reacţiona cineva?

Chiar dacă Rusia va fi pe Prut, Vestul nu va interveni, pentru că respectă regulile jocului şi legile internaţionale. Dacă-şi imaginează cineva că vreun soldat NATO, chiar şi din România, o să treacă Prutul pentru a ne apăra ţara în cazul unui atac din partea Federaţiei Ruse, acest lucru nu se va întâmpla. NATO poate interveni doar în cazul atacului unui stat membru.

Ce urmează în viitorul apropiat, în viziunea dumneavoastră?

Cred că Rusia va avansa şi va depune eforturi ca guvernarea de la Kiev să cadă. În cazul unui scenariu pozitiv, când criza din Ucraina nu a va viza şi Moldova, instabilitatea de la noi va reveni la alegerile din toamnă. Între timp, pro-ruşii vor munci din greu ca să câştige scrutinul, iar rezultatele ne-ar readuce în sfera de influenţă a Moscovei. Dacă nu câştigă comuniştii, vom fi tot mai mult în atenţia Occidentului, dar Transnistria oricum va fi pierdută complet. În cazul unui scenariu negativ, Moldova va fi afectată de ceea ce se întâmplă în Ucraina. Instabilitatea de acolo se va extinde şi aici, pe Nistru se vor desfăşura acţiuni de destabilizare a situaţiei şi atunci vom intra în sfera de influenţă rusă mult mai devreme. Nu-mi rămâne decât să sper la prima variantă, dar nimeni nu poate şti până unde va merge Moscova.

Pe lângă factorul extern, vedem provocări şi pe interior, bunăoară referendumul din Găgăuzia...

În anii ‘90, când se punea problema păstrării Uniunii Sovietice, Moscova iniţiase referendumuri în fostele republici-surori de păstrare a formei de atunci a URSS. Cinci republici au interzis astfel de plebiscite pe teritoriul lor, inclusiv Republica Moldova. Răspunsul unui înalt demnitar sovietic de atunci a fost: „Atunci vă mai facem încă două republici“. Şi aşa au apărut Transnistria şi Găgăuzia. Ceea ce se întâmplă în autonomia găgăuză e repetarea situaţiei de atunci. Se reiau tentativele de a şantaja Chişinăul cu destrămarea ţării. Sunt mişcări orchestrate şi atent planificate de Moscova. Emisarii Kremlinului ne vizitează continuu, ambasadorul Rusiei la Chişinău pleacă des în regiune. Comratul e foarte agresiv, negociază şi anumite schimbări în statutul lor local, care să le ofere mai multe prerogative. E similar modului în care sunt abordaţi la Moscova cei din stânga Nistrului, ceea ce vorbeşte despre faptul că Rusia, acum în ofensivă în regiune, doreşte să controleze tot spaţiul până la Prut. Presiunile vor continua până când cei de aici vor ceda. Oficialii afirmă în continuare că Rusia este partenerul nostru strategic. Nu înţeleg ce partener strategic poate fi Moscova pentru Moldova în situaţia în care discursul oficial al Federaţiei Ruse ne obstrucţionează independenţa şi suveranitatea.

Cum ar putea evolua lucrurile în stânga Nistrului?

Scenariu optimist: independenţa Transnistriei este recunoscută de Rusia şi regiunea se detaşează de Chişinău, iar teritoriul dintre Prut şi Nistru este lăsată să-şi continue traseul european şi poate chiar se uneşte cu România. Scenariul pesimist: Moldova este menţinută în orbita rusească, prin intermediul Tiraspolului. Fie vor apărea provocări militare, fie guvernarea de la Chişinău va ceda.

Până la urmă, de cine ţine rezolvarea conflictului transnistrean?

Ţine de Chişinău şi de Moscova, dar nu fără implicarea UE şi SUA. Negocierile în format 5+2 vor avea rezultat atunci când cele două puteri vor trece din poziţia de observatori în cea de parte în negocieri. Astăzi formatul e mort şi va rămâne astfel mult timp dacă Chişinăul nu va insista pe schimbarea formatului existent, denunţarea armistiţiului din 21 iulie 1992, care a pus capăt războiului şi instituia misiunea de pacificare, şi semnarea unui alt document. Ieşirea din situaţie depinde, în primul rând, de voinţa politică de aici.

Ce credeţi despre unirea cu România? E doar proiectul preşedintelui Băsescu sau ceva mai mult?

Astăzi e la modă să vorbeşti despre integrarea europeană a ţării, însă, fiind un stat de jure independent, dar de facto cu independenţă limitată, controlat de grupuri de interese care nu au o subordonare internă, ci una din Est, noi nu putem să devenim membri ai UE. Momentan nu văd cum s-ar întâmpla asta. De aceea, logica elementară, dar şi esenţa mea de cetăţean al acestui stat românesc, unde majoritatea populaţiei sunt etnici români, îmi impune să consider că drumul nostru e reunificarea cu România. Nu e doar un proiect al domnului Băsescu. Preşedintele a exprimat verbal ceea ce foarte multe persoane de aici şi de peste Prut o spun de mulţi ani. Eu sunt unionist şi, pe lângă faptul că public analize care nu abordează acest subiect, consider că am şi o funcţie civică, nu pot fi indiferent şi depun efort ca să promovez unirea pe diferite căi.

Cât de curând s-ar putea întâmpla reunificarea?

Nu văd un an anume, pentru că este mai greu decât consideră unii, dar cert e că acest deziderat e realizabil. În primul rând, depinde de basarabeni, de toată societatea, şi forţele politice, şi societatea civilă care e activă în domeniu. Trebuie să existe o puternică forţă de convingere în rândul populaţiei, ca acest proces, unul conştient şi voluntar, să aibă sorţi de izbândă. Cele două state trebuie să se unifice prin voinţa naţională.

Citește și: Paradoxul unionismului

Mulţi spun că acest subiect rămâne unul doar declarativ, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul celor 100 de milioane de euro, pe care Bucureştiul le-a promis Chişinăului. Şi promisiune au rămas...

Să nu ne grăbim să facem concluzii. 100 de milioane nu se dau oricui şi oricum. România ştie foarte bine că atunci când dai banii statului şi ei dispar, sunt furaţi şi nimic nu se rezolvă. De aceea, a decis ca această sumă să fie acordată după modelul Uniunii Europene, structural, pe proiecte. Din aceşti bani s-a finanţat lichidarea consecinţelor inundaţiilor din 2010. O altă tranşă a fost alocată pentru construirea gazoductului Iaşi-Ungheni. Nu cred că statul român vrea să vadă bani ai contribuabililor români furaţi aici, prin nişte scheme ambalate frumos. De aceea procesul durează.

În contextul alegerilor din toamnă, creionaţi un tablou al partidelor de la guvernare. Ce şanse le daţi?

Când vorbim despre actualele partide, trebuie să le facem o scurtă genealogie, să înţelegem de unde provin. De fapt, în Moldova există două grupări, ambele având conexiuni la Moscova: gruparea lui Voronin (comuniştii, Dodon şi ceilalţi) şi gruparea care încearcă să mimeze un fel de independenţă a statutului, aparent trecuţi în banca europeană. Traseul lor politic îmi spune că toţi, de fapt, provin din Partidul Democrat-Agrar, care, la rândul lui, îşi are izvorul în aripa moderată a Partidului Comunist vechi, cel dinainte de 1991. Cele două există încă de atunci, in nuce, una radicală, al cărei exponent este Voronin, şi cealaltă moderată, în frunte cu Snegur, Lucinschi etc. De-a lungul timpului, cele două grupări au oscilat la putere. În 2001-2008 am fost conduşi de radicali, ei au eşuat în a mulţumi oamenii, iar în 2009 s-a dat preferinţă celui de-al doilea eşalon, mai moderat, dar cu aceleaşi conexiuni în Est. PLDM şi PD sunt două feţe ale aceleiaşi monede, care nu se deosebesc în esenţă. PL-ul nu mai intră în schemă, iar PLR-ul, la prima vedere înlocuitor al liberalilor, reprezintă aceleaşi interese din Est. Cred că după alegeri, PCRM se va poziţiona în fruntea clasamentului, fiind urmat de PLDM, PL şi PD. Presupun că PL va lua de această dată mult mai multe voturi decât în 2010, când au avut un scor de 10%. Cel puţin în sondaje stau mai bine. Marele semn da întrebare sunt socialiştii. Dacă partidul lui Dodon ia un procent mare, atunci împreună cu comuniştii reprezintă un pericol major. Puţine s-ar mai putea face pentru ca lucrurile să se schimbe. Actuala guvernare e ceea ce avem mai bun din tot răul existent. Sunt mai buni decât comuniştii, pentru că, deşi folosesc în continuare aceleaşi scheme de îmbogăţire pe seama populaţiei, deşi instituţiile statului sunt capturate, totuşi există presa – puterea a patra, care a crescut în capacităţi şi importanţă, şi ar putea fi un generator al schimbării aici. Această guvernare oferă cel puţin o speranţă, în timp ce comuniştii erau doar autoritarism.

Cum să procedeze cetăţenii nehotărâţi?

Alegerea conducerii e o dilemă eternă în această ţară. Suntem în situaţia de a alege între două lucruri foarte asemănătoare. Dacă e vorba de alternative, eu însumi nu le văd. Oricum, trebuie să avem o opţiune şi unica soluţie e să alegem răul mai mic. Cel puţin moderaţii păstrează nişte aparenţe, anumite libertăţi fundamentale, inclusiv datorită presiunii din Vest. Aceasta e calea pe care ne-am ales-o. E aiurea, dar cel puţin există. ;

Profil
Locul naşterii: satul Ţaul, raionul Donduşeni;
Vârsta: 25 de ani;
Studii: Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative de la Bucureşti (SNSPA), Facultatea de Ştiinţe Politice. Deţine un master în ştiinţe politice şi urmează doctoratul în sociologie.
A publicat volumele „Copiii vitregi ai istoriei sau se caută o revoluţie pentru Basarabia“ (2008) şi „Moldovenii în tranziţie“ (2013).

„Basarabia mai are nevoie de o tranziţie, înapoi în România“

De unde vi se trage dragostea pentru România?

De mic copil urmăream mai mult TVR1 decât alte posturi de televiziune, ceea ce mi-a trezit interesul să văd România. Prima dată am trecut Prutul la vârsta de 17 ani, când am participat la o şcoală de vară organizată de Fundaţia Academia Civică. Am vizitat Bucureştiul, Sighetul Marmaţiei, Valea Prahovei, Munţii Carpaţi, nişte locuri excepţionale, de neuitat. Atunci mi-am propus să  merg la studii acolo. Facultatea de la SNSPA a fost prima şi singura experienţă de învăţământ superior pentru mine. E cea mai bună facultate de ştiinţe politice din România. Am avut parte de profesori foarte buni şi sunt mândru că am învăţat acolo. Abilităţile pe care le am în domeniul analizei politice se datorează studiile la SNSPA.

De ce aţi ales anume politologia?

Întotdeauna m-a pasionat istoria, deşi am oscilat între ştiinţele reale şi cele socio-umane. În gimnaziu, îmi plăcea mult biologia, ecologia, chimia. Am avut posibilitatea să explorez mai multe piste, dar, până la urmă, am ales ştiinţele socio-umane. Poate vine şi din familie, bunicul meu fiind  profesor de istorie.

Când aţi început să scrieţi?

În liceu am fost membru în consiliul de redacţie şi, mai apoi, redactor la revista „Clipa“, unde mi-am format abilităţile de scriere. Prima mea carte, apărută în 2008, este o culegere de materiale publicate în această revistă, după ce un an mai devreme câştigasem concursul „La Steaua“ şi oportunitatea de a-mi tipări lucrarea de debut. Se numeşte „Copiii vitregi ai istoriei sau Se caută o revoluţie pentru Basarabia“, după titlurile a două articole. În această carte vorbeam despre faptul că noi, cei din Moldova, am rămas pe dinafară la 1 ianuarie 2007, când România s-a integrat în Uniunea Europeană şi a intrat în vigoare regimul de vize pentru moldoveni. E un text liric despre soarta asta a noastră de a rămâne mereu în afară. Totodată, încercam să găsesc o ieşire din situaţie şi aici e vorba despre celălalt text, „Se caută o revoluţie pentru Basarabia“, în care spuneam că trebuie să scăpăm de guvernarea comunistă. Revoluţia nu înseamnă neapărat schimbarea puterii de stat prin violenţe, dar o creştere a conştiinţei civice de apartenenţă la naţiunea română şi spaţiul european. Vedeam acest lucru drept o armă, un liant care să ne unească împotriva regimului autoritar şi să ne permită să rezistăm.

Anul trecut, aţi publicat a doua carte - „Moldovenii în tranziţie“. La ce tranziţie vă referiţi?

Este vorba de lucrarea mea de licenţă şi teza de master, reunite într-un studiu. Se referă la tranziţia post-sovietică a Moldovei, schimbările politice, sociale, economice prin care am trecut din 1988 - 1989 până în prezent, atât la capitolul realizări, cât şi lacune. Ceea ce individualizează demersul meu este abordarea socio-istorică a ceea ce se întâmplă acum, pornind de la evenimentele din 1812. Actuala tranziţie e a patra, majoră, din teritoriu. Am trecut de la Principatul Moldovei la gubernie în cadrul Imperiului Rus, apoi de la gubernie la provincie românească (tranziţie nefinalizată, care ar fi trebuit să se termine, probabil, în anii ’50, un proces curpinzător, dar care a avut şi anumite lacune). A treia tranziţie a fost de la provincie românească la republică sovietică, iar acum ne transformăm din republică sovietică în stat independent, o trecere ce ne-a adus în situaţia actuală: de jure, suntem un stat independent, de facto – independenţa este limitată. Într-un capitol final, ofer şi nişte soluţii pentru viitor. Mă transform dintr-un observator într-o persoană care îşi prezintă propriile viziuni, un membru al acestui spaţiu. Vorbesc despre o altă tranziţie, care să ne aducă, din nou, în componenţa României şi să reluăm direcţia întreruptă, la 28 iunie 1940, de Uniunea Sovietică.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite