Iulia Modiga este o româncă căreia îi plac lucrurile temeinic făcute, de la fotografiile artistice - fiind nedespărţită de aparatul ei de imortalizat clipe irepetabile -, până la imaginile realizate - pe parcursul manifestaţiilor junilor din stânga şi din dreapta Milcovului de azi - inclusiv pe malul Nistrului.

Tenace, perseverentă, căutând adevărurile celor ce îşi doresc o viaţă mai bună, într-o mare şi unică famile de români, ziarista care conduce publicaţia electronică InfoPrut se dovedeşte a fi o minte strălucitoare, cu un discurs clădit pe cunoaşterea, deloc empirică, a unor realităţi mai puţin ştiute în presa de la Bucureşti. 

Este molipsitor felul în care prefigurează viitorul apropierii, dorit accelerate, dintre cele două state româneşti. După cum exemplară devine afirmaţia care denotă o siguranţă de sine aplaudabilă:"locul meu se află în rândurile societăţii civile, fără îndoială."

Mai rar aşa ceva, după cum o să vă convingeţi în dialogul următor. 

                              Un spaţiu ofertant...

Ce mai este azi, pentru dumneavoastră, spaţiul dintre Prut şi Nistru?

Mentalul colectiv românesc identifică spaţiul dintre Prut şi Nistru, fără niciun efort, drept ,,Basarabia”, partea răsăriteană a Moldovei. În acest fel l-am cunoscut şi eu, prin amintirile care circulau la nivel de familie, mai exact transmise pe cale afectivă, din generaţie în generaţie. Cunoaşterea subiectivă s-a suprapus ulterior, în mare măsură, cunoaşterii ştiinţifice, şi mi-a fost bine clarificat, prin lecturi şi teren, că populaţia şi teritoriul de peste Prut reprezintă acea parte de Românie temporar despărţită de matca sa. Totodată, în prezent avem o republică în stânga Prutului, Al Doilea Stat Românesc . Iar aspecte precum sunt lipsa de încredere în viitor, temerile cu privire la viaţa cotidiană, instabilitatea politică, precum şi rata ridicată a migraţiei nete, a şomajului, ne oferă o imagine dezolantă, a unui stat tânăr, fragil şi confuz. Spaţiul dintre Prut şi Nistru este unul ofertant – ca temă de cercetare, ca subiect de editorial, ca experiment al actorilor geopolitici, din nefericire. Însă destinul lui este, incontestabil, alături de România, în România.

                             Tinerii îşi doresc oportunităţi de angajare

Aţi putea face o conturare a opţiunilor tinerilor din Republica Moldova, de azi? Unii au plecat în Occident, alţii spre Est, nu puţini activează în România. Ce vor până la urmă, pentru viitorul lor?

Studii realizate în Republica Moldova, pe marginea fenomenului migraţiei indică o tristă realitate şi un viitor nesigur: cei care aleg să părăsească  piaţa internă de muncă sunt mai cu seamă indivizi cu vârsta aptă de muncă, având între 18 şi 44 de ani, cu un nivel relativ bun de educaţie şi căsătoriţi, aşadar tinerii nu pleacă singuri, dar alături de parteneri, de familia nou construită, ceea ce determină o reducere a şanselor de revenire acasă. Tinerii îşi doresc oportunităţi de angajare şi salarii conforme cu pregătirea lor, îşi doresc să activeze într-un mediu economic stabil, per total, standarde mai bune de trai. Cei care rămân sunt, de asemenea, ambiţioşi şi curajoşi, consideră că pot modifica starea actuală a mediului social, politic şi economic al Republicii Moldova, cunosc nenumăraţi astfel de tineri, fie cu aspiraţii artistice, fie politice, fie cu obiective stabilite în sectorul asistenţei sociale sau al activismului social.

                              Fenomenul exodului intelectual

Cum comentaţi informaţia recentă, conform căreia 30% dintre moldovenii intervievaţi, în cadrul unui sondaj de opinie, ar pleca din landul de peste Prut?

Sărăcia, preţurile, şomajul sunt factorii principali care determină lipsa de încredere într-un viitor decent în Republica Moldova, sunt motivaţii de ordin economic, relevate şi de cele mai recente sondaje de opinie efectuate în acest spaţiu. Migraţia în masă, din Republica Moldova comportă, însă, ca problemă socială specifică şi fenomenul exodului intelectual, mai exact, specialiştii părăsesc Republica Moldova: inginerii, cadrele didactice, medicii, juriştii şi economiştii.  Aceştia nu reprezintă, însă, în mod automat, un câştig pentru ţările de adopţie, pentru că de multe ori desfăşoară muncă sub calificarea lor, aşadar specialiştii sunt de două ori ,,descalificaţi” profesional – acolo de unde vin şi acolo unde se duc. Cetăţenii Republicii Moldova trebuie, însă, să dispună de dreptul la liberă circulaţie şi dreptul la muncă în afara graniţelor, de care beneficiază şi românii din dreapta Prutului, iar între timp să fie elaborate nişte politici de migraţie adecvate, care să răspundă necesităţilor celor care doresc să lucreze în alte state, pentru o scurtă perioadă/ sezonier sau pentru o perioadă îndelungată.

                              Un ministru care nu ar fi de găsit niciodată în birou

Dacă aţi fi numită ministrul tineretului, în viitorul guvern, de la Chişinău, care ar fi primele trei măsuri promovate, din această nouă postură, utile junilor din Republica Moldova?

Locul meu se află în rândurile societăţii civile, fără îndoială.  Am activat ani de zile în cadrul unor organizaţii nonguvernamentale şi cred că din această poziţie am putut înţelege în profunzime diferite probleme sociale care afectează atât societatea din România, cât şi aceea din stânga Prutului. Influenţarea deciziilor politice şi economice de către cetăţenii simpli reprezintă un exerciţiu democratic fundamental. Prefer participarea socială la acest nivel. Bineînţeles că tinerii din Republica Moldova ar trebui să poată beneficia de politici adecvate nevoilor lor, astfel că în primul rând trebuie identificate aceste trebuinţe prin intermediul unei cercetări sociologice ample. Un ministru al tineretului eficient ar fi parte a unor reţele sociale ale tinerilor, ar organiza des întruniri cu aceştia, atât în mediul rural, cât şi în urban, şi nu cu aceiaşi reprezentanţi, ar organiza cursuri de formare, ateliere de lucru, prin intermediul cărora tinerii să poată învăţa cum să îşi înfiinţeze o asociaţie, cum să deprindă abilităţi de lider, cum să scrie proiecte europene, cum să fie utili comunităţii din care provin. Un ministru al tineretului, bine intenţionat, s-ar concentra asupra elaborării unei strategii, care vizează educaţia non-formală şi ar încuraja mobilitatea educaţională în alte state, cu menţiunea ca, la încheierea stagiilor de studiu, tinerii să revină acasă, unde să îşi poată valorifica abilităţile dobândite. Practic, un ministru care nu ar fi de găsit niciodată în birou, dar mereu în afara biroului, alături de cei pe care îi reprezintă.

                              "Aducem Basarabia acasă"

Dar, dacă guvernul de la Bucureşti ar înfiinţa un Minister al Unificării Naţionale şi premierul României ar decide ca să conduceţi dumneavoastră această structură, ce măsuri aţi iniţia, pentru a apropia cele două state româneşti?

În urmă cu doi ani a fost lansată Platforma Civică Acţiunea 2012, o coaliţie de peste 30 de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă din România, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii şi diverse ţări europene, care susţin unirea Republicii Moldova cu România. Până în prezent, Platforma Civică Acţiunea 2012 a desfăşurat numeroase manifestări publice de informare şi sensibilizare a întregii populaţii de pe cele două maluri ale Prutului, cu obiectivul de a conştientiza necesitatea realizării unităţii naţionale. Sunt alături de această coaliţie, încă de la formarea sa şi consider că toate iniţiativele ei au contribuit la apropierea celor două state româneşti: manifestaţii stradale - cele mai ample au adus în stradă, la Chişinău, 10 000 de persoane, pe 16 septembrie 2011, iar la Bucureşti, pe 21 octombrie, peste 3000 de unionişti -, ore de istorie despre Basarabia în peste 200 de şcoli şi licee, propuneri legislative grupate în Pactul pentru Basarabia, semnat de peste 600 de candidaţi la alegerile parlamentare, din 2012, şcoli de vară pentru promovarea liderilor unionişti, din rândul tinerilor basarabeni, expoziţii de fotografie, lansări de carte, distribuirea de panglici tricolore în toate instituţiile de învăţământ din Republica Moldova, proiecţii de filme documentare, flash-moburi, acţiuni de comemorare şi de sărbătorire a unor personalităţi sau a unor date istorice, promovarea mesajelor unioniste prin acţiuni de afişaj stradal, donaţii de cărţi, dezbateri la Parlamentul României şi în prezent campania de strângere a 200 000 de semnături, pentru înaintarea unei iniţiative legislative în Parlamentul de la Bucureşti, sub genericul ,,Aducem Basarabia acasă”. Iniţiativa aceasta prevede şi înfiinţarea unui Oficiu pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova, în subordinea premierului României, care va avea atribuţii în sensul monitorizării relaţiilor dintre cetăţenii celor două state româneşti şi a evoluţiilor sociale, culturale, economice şi politice din Republica Moldova, precum şi întocmirea de rapoarte,  în acest sens, către Guvernul şi Parlamentul României. Consider că Platforma Civică Acţiunea 2012 a impulsionat raportul special dintre România şi Republica Moldova în direcţia unificării, mai mult chiar decât au încercat unii politicieni care se află astăzi în funcţii, la Bucureşti sau la Chişinău.

                              Aşa a apărut InfoPrut

Sunteţi, în mod evident, o militantă pentru reunificarea celor două state româneşti. Ce motivaţii personale, de interes public, aveţi pentru realizarea acestui ţel naţional?

Am trecut Prutul, pentru prima dată, în urmă cu circa 6 ani, cu prilejul primei mele cercetări de teren, alături de o echipă de studenţi, de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti. Am cunoscut adevăraţi povestitori, din satele de suburbie a municipiului Chişinău - Condriţa, Coloniţa, Ghidighici - care, prin istoriile lor de viaţă, mi-au stabilit şi mie traseul şi mi-au luminat vocaţia. Cine consideră că tematica identitară este una perimată şi desuetă în Republica Moldova fie este răuvoitor, fie nu s-a deplasat prin oraşele şi satele din stânga Prutului. Îmi amintesc că, după nici două fraze introductive, cei care ne primeau în gospodărie începeau să vorbească despre Unire, despre Podurile de Flori, despre ocupaţia rusească şi despre dramele aferente acestei ocupaţii petrecute în familiile lor. După această experienţă a urmat momentul crucial - 7 aprilie 2009.

Protestele anticomuniste, de atunci, mi-au oferit o nouă oportunitate de cercetare, astfel că am intervievat participanţi la manifestaţii, victime, jurnalişti, activişti, elevi, studenţi, simpatizanţi sau membri de partid ai opoziţiei şi ai puterii. Protestele din 2009 au readus în atenţie materialul de construcţie al Moldovei răsăritene, aspiraţiile unor tineri, care au intonat imnul României, în seara zilei de 6 aprilie - material disponibil pe YouTube -, care au purtat tricouri cu mesajul ,,Basarabia pământ românesc” şi care au fluturat, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, Tricolorul românesc. M-am aflat şi eu în Piaţa Universităţii, în acele zile, unde aveau loc manifestaţii de solidaritate cu cei de la Chişinău, iar alături de mine au ieşit mulţi bucureşteni. Atunci am decis că nu va trece o zi fără să mă interesez şi fără să informez, să promovez ceea ce întâmplă dincolo de noi, dar tot despre noi, românii mai puţin norocoşi. Şi cum să o pot face mai bine, dacă nu prin intermediul unei publicaţii de ştiri şi analize online? Aşa a apărut InfoPrut, proiect în cadrul căruia lucrez alături de tineri din România şi din Republica Moldova. Există un deficit de cunoaştere, între cele două state româneşti, iar prin intermediul site-ului InfoPrut încercăm să îl reducem şi să stabilim, astfel, un pod de flori online.

                              De la Est vine ploaia geopolitică în regiune

Ce efect ar avea acordarea automată a cetăţeniei române, tuturor celor care nu şi-au renegat-o niciodată, după ocuparea Basarabiei de trupele sovietice?

Circulă diverse clişee cu privire la consecinţele nefaste ale acordării cetăţeniei române basarabenilor şi sunt sigură că nu mai este nevoie să le amintim, pentru a le desfiinţa. Acestea s-au impus ideologic, cu dedicaţie de la Est, de-acolo de unde vine şi ploaia… geopolitică în regiune. Acordarea automată a cetăţeniei române reprezintă un act reparatoriu, o repunere în drepturi a unei categorii de conaţionali, care şi-au pierdut aceste drepturi, fără voia lor, în urma unor episoade istorice regretabile. Cetăţenia română sau ,,paşaportul vişiniu” îi asigură, pe cei de peste Prut, că nu sunt români de mâna a doua, prin recunoaşterea oficială a statutului lor şi le oferă un confort psihologic, în raport cu întreaga Europă.

                              Raportul dintre cele două state româneşti

Ce anume nu v-am întrebat, dar ar fi bine să transmiteţi cititorilor, pentru a avea o imagine mai clară privind proiectele dumneavoastră profesionale, legate de promovarea reunificării naţionale?

Românii din actualele graniţe ale României trebuie să fie pregătiţi să îşi întâmpine fraţii de peste Prut, cărora le este dor de ei, de peste 200 de ani. Cunosc oameni deosebiţi, care lucrează, zi şi noapte, pentru a readuce Basarabia acasă, acolo unde îi este locul. Pentru că unirea face puterea, voi susţine activ orice iniţiativă menită să clarifice raportul dintre cele două state româneşti şi să promoveze adevărul istoric, incomod şi alarmant pentru unii, dar necesar pentru cei mai mulţi.

                              Voci care nu prea se aud la Bucureşti

În cât timp apreciaţi - şi cum argumentaţi - că se va reuşi unificarea Republicii Moldova cu România: 30 de ani, 20 de ani, 10 ani, 5 ani?

Unirea României cu Republica Moldova este un proces ireversibil. Acesta a fost declanşat deja şi consider că voinţa populaţiei de pe cele două maluri ale Prutului va fi decisivă, în realizarea dezideratului reîntregirii naţionale. În câţi ani se va exprima această capacitate sau această ieşire din amnezie? În câţi ani vom dovedi că suntem cei care au puterea şi planifică şi nu planificatorii pentru putere, aşa cum preciza Golopenţia? Am încredere că puţini, pentru ca apoi să îmi pot concentra atenţia şi asupra unor comunităţi de români, ale căror voci nu prea se aud la Bucureşti şi aici mă refer la românii din Serbia sau Ucraina.