INTERVIU "A fi moldovean înseamnă a fi român!"

Mircea V. Ciobanu crede că "a apăra cauza naţională nu înseamnă a-ţi cere nişte favoruri, a-ţi lua cetăţenie românească pentru a călători în Europa sau pentru a locui la Bucureşti."

Trist, dar adevărat. Institutul Cultural Român nu mai finanţează revistele literare din Basarabia, după cum depune mărturie redactorul-şef al unei edituri deloc insignifiante, din Chişinău. Poate că dacă va citi dialogul de mai jos, diplomatul Lilian Zamfiroiu, actualul preşedinte al institutului menţionat, va ajunge la o concluzie adecvată depăşirii unui impas nedorit de cei care mai rostesc cuvintele "Trăiască naţia! Sus cu ea!"

Interlocutorul meu, Mircea V. Ciobanu s-a născut la 29 februarie 1956, în satul Petreni, raionul Drochia, Republica Socialistă Sovietică Moldovenească.

 A absolvit Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea de Filologie, apoi a fost profesor de limba şi literatura română, la Liceul „B.P. Haşdeu” din oraşul Drochia, lector asociat la Universitatea „Alecu Russo” , din Bălţi, şi la Universitatea de Stat din Moldova. 

În prezent este redactor-şef la Editura Ştiinţa.

Membru al Consiliului Uniunii Scriitorilor din Moldova şi al PEN clubului, redactor-şef adjunct la Revista Semn.

Volume publicate: Haydn între două claxoane, Editura Arc, 1995; Staţia terminus, Editura Arc, 1998; Plăcerea interpretării, Editura Prut internaţional, 2008; Proza lui Sadoveanu, Editura Arc, 2009; După-amiaza unui faun, TipoMoldova, Iaşi, 2013; Aureliu Busuioc. Poetul, prozatorul, dramaturgul. Editura Arc, 2013.

Prezent în antologiile Une antologie de la poesie moldave, Paris, L’ esprite des peninsule, 1996; Metafore româneşti din Basarabia, Iaşi, Editura Cronica, 1998; Ars amandi, Bucureşti, 1999; Literatura română din Basarabia în secolul XX. Poezie, Arc-Ştiinţa, 2004 ş.a.

Autor a circa 20 de manuale şi auxiliare didactice.

Colaborări permanente sau intermitente la revistele Semn, Sud-est cultural, Contrafort, Clipa, Familia, Convorbiri literare, Dacia literară, România literară, Noi, ş.a., rubrici permanente la ziarele Timpul, Jurnal de Chişinău.

HOTARELE NU TREBUIE SĂ FIE UN IMPEDIMENT

- Ce înseamnă azi, pentru dumneavoastră, cauza naţională?

- Aş vrea să evit patetismele ce stau pe limba multora care tratează acest subiect, pentru noi, basarabenii, unul complex şi dureros.

Deznaţionalizarea care s-a produs aici, însoţită de o interdicţie a circulaţiei valorilor culturale comune au transformat problema identitară într-un câmp al bătăliilor acerbe.

Criza identităţilor - religioase, etnice, sociale ori de altă natură -, specifică timpului în care trăim e resimţită aici, în Basarabia-Republica Moldova - oricare termen folosit poate să deranjeze pe cineva - foarte acut.

La o primă fază a recuperării identităţii, fenomenul îmbina o sete a cunoaşterii şi a re-descoperirii istoriei, literaturii, culturii române comune - eram mai uşor „sincronizaţi” cu muzica, graţie radioului, mai greu de interzis.

A existat o perioadă romantică, ce a culminat cu lupta de emancipare naţională, din preajma ultimului deceniu al mileniului.

Au urmat recuperările fireşti, tot mai profunde, concomitent cu integrarea culturală care, în mare parte, s-a produs.

Din păcate, acest proces a fost asistat, pe de o parte, de o împotrivire feroce a nostalgicilor după regimul sovietic, prorus, numiţi impropriu „moldovenişti”  - or, a fi moldovean înseamnă a fi român -, iar pe de altă parte, de un soi de patriotism românesc zgomotos.

Ultimul era promovat de profitori, care au beneficiat de sprijinul autorităţilor româneşti pentru simplul fapt că sunt „patrioţi”  - care vor să fie decoraţi pentru asta, remuneraţi, numiţi în funcţii etc..

Or, a apăra cauza naţională nu înseamnă a-ţi cere nişte favoruri, a-ţi lua cetăţenie românească pentru a călători în Europa sau pentru a locui la Bucureşti.

Este mult mai important să promovezi cultura românească oriunde, inclusiv, pe acest teritoriu înstrăinat.

Hotarele nu trebuie să fie un impediment.

În felul acesta, cauza naţională, azi, pentru mine, înseamnă editarea cărţilor româneşti de calitate, colaborarea cu revistele literare româneşti, promovarea cărţilor apărute în tot spaţiul limbii române, valorificarea în comun a patrimoniului cultural.

Iată că am dat-o şi eu în patetism...

SPAŢIUL COMUN EUROPEAN AR TREBUI SĂ SE ASOCIEZE CU DEMOCRAŢIA

- La un popas recent la Chişinău am avut onoarea şi şansa să cunosc spirite elevate, conştiinţe lucide, interlocutori cu cărţi despre care voi avea plăcerea să scriu. Toţi îmi vorbeau despre mersul spre Vest, de integrarea graduală în Europa, ca despre o necesitate fără altă alternativă. Există, pe acest subiect, un consens tacit sau explicit, în lumea scriitorilor, de peste Prut?

- Având în vedere o uniune de creaţie, este normal ca opiniile să fie diferite.

S-ar putea să existe şi nostalgici după spaţiul euroasiatic pierdut  - sau după beneficiile garantate ale scriitorilor, indiferent de calitatea scrierii - şi nu ar trebui să ne deranjeze.

Mai ales că eu, unul, nu cred că pot fi prea mulţi dintr-aceştia.

Pentru un scriitor, spaţiul comun european ar trebui să se asocieze cu democraţia şi libertatea de expresie, cu o comuniune culturală existentă de secole, de la care am fost rupţi în mod abuziv.

În acest sens, consensul este mai curând tacit, dar există şi acţiuni proeuropene explicite, ele manifestându-se mai ales prin participare la acţiuni şi proiecte culturale comune.

DETONATORI AI TRECUTULUI TOTALITAR

- Aveţi o atenţie aparte pentru bloggerii din Chişinău. În ce măsură pot influenţa aceştia opţiunile internauţilor din Republica Moldova, pe planul desprinderii de un trecut care a fost cândva viitor?

- Nu-i cunosc atât de bine cum se pare, din lipsă de timp, dar, uneori, le răsfoiesc fişierele.

Internauţii ar fi, prin definiţie, nişte detonatori ai trecutului totalitar.

Ei sunt conectaţi, din oficiu, la reţelele internaţionale, occidentale, în primul rând.

Eu nu sunt decât un pasager prin spaţiul respectiv, dar încerc să fiu la curent şi cu acestă formă de liberă exprimare şi de comunicare fără frontiere.

Fiindcă orice totalitarism le repugnă, eu sunt un susţinător al lor, al dreptului lor la opinie.

Sigur că şi aici există oameni diferiţi, unele instituţii, conservatoare prin definiţie, apelează la serviciile reţelelor electronice de comunicare.

Dar, în linii mari, fiind chiar eu beneficiarul, fie şi ocazional, al reţelelor de socializare, sper că internauţii se vor desprinde mai uşor de trena trecutului totalitar.

SCRIU FĂRĂ MENAJAMENTE

- La ce lucraţi acuma?

-În primul rând, îmi fac temele la editură, unde încercăm să identificăm căi de optimizare, eficientizare şi chiar prosperare a unei instituţii culturale, în vremuri ostile... culturii.

După încheierea ediţiei de Scrieri ale lui B.P. Hasdeu, în 16 volume, încercăm să găsim soluţii pentru editarea altor clasici, în aceeaşi colecţie, să edităm poezie contemporană, într-o altă colecţie, carte ştiinţifică, în special, de pe palierul ecologiei.

Elaborăm proiecte şi încercăm să ne încadrăm în varii proiecte culturale, care să asigure bunul mers al unei instituţii şi salarii pe potrivă, pentru angajaţi.

Continuu să fac, săptămânal, jurnalism cultural, dar şi să scriu - fără menajamente - în revistele de cultură despre cărţile apărute.

Adevărat, s-a cam subţiat spaţiul cultural mediatic, după refuzul ICR de a mai finanţa revistele literare din Basarabia.

Acestea îşi caută disperat soluţii de supravieţuire.

Între timp, îmi pregătesc pentru editare un volum de critică şi unul de eseistică.

Şi, din lipsă de timp, îmi tot amân proiectele “de anvergură”.

- Ce întrebare aţi mai fi dorit să primiţi? 

- Cred că (m-) aş întreba dacă îl interesează pe cineva opiniile mele, dar aş răspunde că, în măsura în care sunt solicitat să ţin o rubrică, să fac o cronică, ori să răspund la un interviu, probabil, pe cineva s-ar putea să-l intereseze.