INTERVIU Şi după reunificare, România se va menţine stat naţional unitar
0
Unirea României cu Republica Moldova va fi făcută de generaţia din care face parte un român cu performanţe aparte, aflat acum în Statele Unite. El a realizat un studiu solid, despre posibila, dorita şi necesare reunificare, a celor două state româneşti.
Stoica Cristinel Popa şi-a inceput cariera ca activist ONG, la vârsta de 16 ani şi a activat in diverse organizaţii din oraşul Brăila. Cu burse de la Comisia Europeana, a participat la conferinţe, instruiri şi seminarii internaţionale, în Bulgaria, Germania, Turcia, Portugalia, Olanda, Belgia, Polonia şi Republica Moldova.
Ulterior a fost acceptat, cu bursa completă, la mai multe universităţi din Statele Unite ale Americii şi s-a inscris la Stanford University, în California. Pe parcursul facultăţii a fost singurul student internaţional ales în consiliul studenţilor, a lucrat ca ofiţer de admiteri, pentru Stanford in Government, a făcut cercetare, pentru un proiect de transparentizare a sistemului electoral american şi a participat la conferinţe Model United Nations, la universităţile Berkeley, UCLA, Yale şi University of Chicago.
Cu burse adiţionale, a făcut cercetare, voluntariat şi a studiat în Mexic, Chile, Rusia, Germania, Ungaria, Republica Moldova şi in China, la Peking University. A absolvit Stanford University, cu onoruri în ştiinţe politice şi a fost admis, pentru master, la Oxford University şi la Harvard University, cu bursa de merit completă.
La Harvard lucrează la Belfer Center for Science and International Affairs, ca un cercetător pe tema contrabandei nucleare şi a participat la programe internaţionale şi de cercetare, în Japonia, Ucraina, Republica Moldova şi Honduras.
În anul 2013, a fost acceptat, cu bursa completă, la programe de doctorat, în ştiinţe politice, la universităţile din Arizona, Colorado - Boulder, California de Sud, Texas - Austin, Toronto şi Johns Hopkins. După absolvirea doctoratului, la una dintre aceste universităţi, vrea să revină în România, pentru a fi profesor universitar şi cercetător pentru Comisia Europeană.
Ultima Cortină de Fier
Înainte de a răspunde la întrebările mele, ofensivul conaţional, de peste Ocean, a ţinut să îmi mai precizeze:
Pe timpul liceului, cu burse de la Comisia Europeană, am reprezentat sectorul ONG al României la conferinţe internaţionale, pe tot cuprinsul Europei. Aici, in SUA, am incercat să promovez interesele naţionale ale ţării mele, în şi prin domeniul academic american.
La Stanford University mi-am scris licenţa de onoruri pe tema posibilei reunificări a României cu Republica Moldova, pornind de la o paralelă cu reunificarea Germaniei.
Titlul lucrării este „Ultima Cortină de Fier: O Explorare a Posibilei Reunificări Româno-Moldove", iar pentru efectuarea cercetării am aplicat şi obţinut o bursă din partea universităţii.
Ulterior am făcut prezentări în cadrul universităţii şi lucrarea a fost publicată ca o carte.
Nu mică mi-a fost surprinderea să văd că, inclusiv in domeniul academic, foarte puţini americani ştiu că România a fost partiţionată de către URSS, in Al Doilea Război Mondial. Cel mai important lucru, pe care l-am învăţat din această experienţă a fost acela că reunificarea României, la fel ca orice altă idee politică, are nevoie de promovare.
Americanii apreciază faptul că am trimis trupe în Afganistan şi Irak
Cum se vede acum, România, din Statele Unite?
De şase ani, de când locuiesc şi studiez în SUA, pot spune că la nivelul americanului de rând, cele mai cunoscute simboluri ale României sunt - nu neapărat în această ordine - Dracula, Nicolae Ceauşescu, Nadia Comăneci.
În anumite cercuri, e menţionat şi Gheorghe Hagi. Mulţi americani nu ştiu că România face parte din UE, dar majoritatea cunosc că face parte din NATO. Toţi ştiu că România a fost stat comunist, dar unora nu le este clar dacă am facut parte din fosta URSS sau am fost doar un stat satelit, precum Polonia.
Recentul scandal politic, cu iz de lovitură de stat, a înrăutăţit imaginea României, in mod considerabil, dar încă nu suntem în categoria Ungariei, care e considerată ca având un guvern atât naţionalist-extremist, cât şi cu apucături de dictatură.
Per total, aş spune că România are o imagine mixtă, cu bune şi cu rele, în viziunea americanului de rând. Nu suntem, în niciun caz, cap de listă când vine vorba de ţări dezvoltate din Europa sau care merită neapărat vizitate, dar nu suntem nici in grupul statelor problemă - gen Grecia sau Belarus, noi trecem de cele mai multe ori neobservaţi.
În schimb, în orice discuţie, cu oficiali americani, sau cu persoane din domeniul academic, am avut plăcuta experienţă de a descoperi că România are o imagine destul de bună. Toţi menţionează afinitatea României faţa de SUA şi participarea activă a ţării noastre, în structurile euro-atlantice.
Mulţi ne apreciază pentru faptul că am trimis trupe in Afganistan şi Irak.
În domeniul academic american şi în general în SUA, români suntem foarte puţini, inclusiv dacă ţinem cont de mărimea populaţiei României. Faţă de locuitorii majorităţii ţărilor din Europa, în SUA, românii au o imagine foarte bună. Suntem respectaţi şi apreciaţi. Nu suntem niciodată asociaţi cu hoţi, cerşetori etc., aşa cum, din păcate, se întâmplă, de multe ori, în Europa. Şi lucrăm in domenii de top: IT, industrie high-tech, domeniul academic etc.
Reunificarea nu poate fi blocată!
Sunteţi de acord că reintegrarea landului, dintre Prut şi Nistru poate fi făcută după modelul integrării RDG în RFG?
În răspunsul la întrebarea dumneavoastră aş vrea să mă concentrez asupra câtorva mituri sau impresii greşite, care există în legătura cu reunificarea Germaniei şi care, de multe ori, sunt menţionate, când cineva se opune ideii de reunificare a României.
Care ar fi primul mit?
Germania a beneficiat de susţinerea Europei, pentru reunificarea sa, iar faptul că, până acum, diferite ţări europene s-au opus reunificării României sau acordării cetăţeniei româneşti populaţiei Republicii Moldova inseamnă că România nu se va reunifica.
Şi opinia dumneavoastră care este?
Complet fals. Majoritatea ţărilor europene s-au opus, in mod clar şi direct reunificării Germaniei. Cele mai ostile au fost Marea Britanie, Franţa, Olanda şi Italia. Margaret Thatcher, care conducea Marea Britanie, la acea vreme, l-a implorat pe Ronald Reagan, preşedintele SUA, ca să facă tot posibilul pentru a menţine Germania dezbinată.
Însă aceste ţări nu au putut bloca reunificarea, pentru că nu aveau argumente conforme cu dreptul internaţional.
Atunci când reprezentanţii a două entităţi politice - fie ministerele de externe, fie parlamentele sau oricine are prerogative de politică externă, în respectivele entităţi politice - îşi exprimă în mod legal, pasnic şi democratic voinţa de a se uni, niciun alt stat nu se poate opune conform dreptului internaţional, pur şi simplu nu există mecanisme legale, prin care poate fi oprită o unire în aceste condiţii.
În cazul acceptării independenţei de exemplu, sunt mecanisme internaţionale consacrate, prin care un stat îşi poate obţine recunoaşterea oficială, de obicei în urma unui război civil de lungă durată sau in urma unor abuzuri clare, a drepturilor omului, precum genocidul, însă mecanisme legale, prin care o reunificare paşnică şi democratică poate fi oprită nu există.
Evident, aici discutăm despre metodele legale, nu despre cele ilegale, cum ar fi prezenţa armatei Rusiei pe teritoriul Republicii Moldova, fapt ce are, printre altele, efectul intenţionat de a preveni o reunificare a României.
Prioritate zero - pentru politica externă
Foarte interesant! Al doilea mit?
Reunificarea Germaniei a avut loc peste noapte, iar faptul că, până acum, România nu s-a reunificat cu Republica Moldova înseamnă că nu se vor uni niciodată.
Replica dumneavoastră care este?
Complet fals. Reunificarea Germaniei a fost un proces de 44 de ani. Începand cu 1949, când a fost partiţionată Germania, în mod oficial, până în 1989, când a avut loc unirea, toate partidele politice, indiferent de orientare - dreapta, stânga, centru - s-au exprimat pentru unire şi au lansat politici cu agenda unionistă. Cu alte cuvinte, reunificarea Germaniei a început in momentul dezbinării Germaniei.
De la Konrad Adenauer şi până la Helmut Kohl, fiecare cancelar german a avut reunificarea ţării sale ca prioritate zero - pentru politica externă.
În Germania, diferite politici unioniste au fost folosite in diferite momente.
Până in anii '70, Germania de Vest /RFG a refuzat recunoaşterea Germaniei de Est /RDG şi s-a considerat singurul stat german legitim.
Ulterior, începând cu cancelarul Willy Brandt, o politică de apropiere faţă de Est, cu numele de "Ostpolitik" a fost implementată. Apoi, această apropiere a ajutat cel mai mult idealul unionist prin îmbunătăţirea contactelor dintre Est si Vest.
Politicieni din Vest au inceput, din acest moment, ca să călătorească şi să ţină discursuri în Est. În paralel, pe tot parcursul Războiului Rece, Germania de Vest a absorbit milioane de refugiaţi din Germania de Est, fapt ce a avut ca rezultat menţinerea legăturii - chiar dacă intermitente - dintre populaţiile germane, din cele două state.
Cum stăm în privinţa ţării noastre?
În cazul României, practic nu se putea discuta despre reunificare, până în anul1991, momentul independenţei Republicii Moldova şi dezintegrării URSS.
Dacă declarăm 1991, ca punctul zero al începerii procesului de reunificare a României, echivalentul anului 1949, din cazul Germaniei, atunci avem, de acum încolo, din 2013, cel puţin două decenii, ca să facem unirea înainte ca să avem vreo scuză, pentru ca să renunţăm sau să declarăm că procesul de reunificare a eşuat.
Reunificarea României, la fel ca aderarea la NATO şi integrarea in UE trebuie sa fie obiective pe termen lung ale României şi să aibă susţinere din partea mai multor administraţii succesive.
La fel cum România nu a aderat la NATO, în 1997, cum şi-a dorit iniţial, dar a aderat până la urmă, şi la fel cum nu s-a integrat în UE, in 2004, cum era planificat initţial, dar până la urmă s-a integrat după încă 3 ani, la fel vom face şi unirea mai devreme sau mai tarziu.
De la 3.000 la 12.000 de dolari
Să reflectaţi la ipoteza în care "recentul scandal politic, cu iz de lovitură de stat", de care pomeneaţi, a avut şi o cauză trecută voit sub tăcere. Concret, interesul unei puteri regionale de a se debarasa de un lider care a avut o relaţie bilaterală aparte cu preşedintele George Walker Bush, care şi-a încheiat al doilea mandat pe 20 ianuarie 2009. Bush nu doar era informat despre existenţa celor două state româneşti, dar chiar sprijinea ideea viitoarei lor reunificări. Dacă i-ar fi urmat, la Casa Albă, tot un preşedinte republican, alta era situaţia azi. Să revenim la miturile enumerate. Care este al treilea?
Diferenţa dintre cele două Germanii, la momentul unificării, era mai mică.
Cum reacţionaţi la asta?
Fals. În 1989, nivelurile de productivitate din RFG au fost calculate ca fiind de trei ori mai mari decât în RDG, însă aceste calcule au fost făcute înainte de privatizarea mijloacelor de producţie, din RDG. Aşa cum s-a văzut, în absolut toate ţările, care au trecut de la o economie de stat/de comandă, la una de piaţă au avut perioade de recesiuni majore.
Asta inseamnă că deşi economia închisă a RDG părea să fie doar de trei ori mai puţin dezvoltată, în fapt, în economia de piaţă, RDG avea nivele de producţie mult mai scăzute decât atât.
În cazul Republicii Moldova, tranziţia la economia de piaţă s-a făcut deja, deci actuala diferenţă dintre Republica Moldova şi România, când vine vorba de PIB per capita, de la 3 000 la 12 000 de dolari, un multiplu de 4, este cam la fel de mare, dacă nu chiar mai mică, decât a existat între RFG şi RDG.
Primul preşedinte unionist al României
Ce mai pot învăţa autorităţile române, din experienţa reunificării Germaniei?
Sunt multe lecţii pe care România le poate învăţa din experienţa germană.
În primul rând îmbunătăţirea relaţiilor cu clasa politică din Republica Moldova ar trebui să fie o prioritate absolută, în politica noastră externă.
Băsescu a fost primul preşedinte unionist al României. Actuala coaliţie USL este şi ea relativ prietenoasă faţă de Republica Moldova, o iniţiativă foarte bună fiind recentul program, pentru îmbunătăţirea colaborării între sectoarele ONG, din România şi Republica Moldova.
Ce trebuie înţeles este că societatea românească, de pe cele două maluri ale Prutului, a fost în mod brutal divizată, iar acum noi trebuie să lucrăm pentru a restabili această legatură.
Procesul de redobândire a cetăţeniei româneşti, pentru populaţia Republicii Moldova, trebuie nu numai menţinut, ci masiv accelerat.
Conform tratatelor Uniunii Europene, politica de imigraţie este domeniul strict al statelor membre UE şi nu poate fi controlat de Bruxelles. Această decizie a fost luată deoarece fiecare stat membru are diferite nevoi pentru piaţa sa de muncă.
Din acest motiv, chiar dacă mai există ţări care se plâng, pe ici, pe colo, de politica României, cu privire la redobândirea cetăţeniei, aceste ţări nu au argumente legale sau mecanisme, prin care să se opună unei asemenea politici.
Clasa politică românească trebuie să înţeleagă şi să facă diferenţa, pe de o parte, între acţiunile care încalcă, în mod clar, dreptul european, statul de drept şi tratatele europene, cum a fost tentativa de lovitură de stat şi scandalul politic de anul trecut, care au declanşat reacţii dure şi clare din partea majorităţii statelor UE, a SUA şi a structurilor politice europene şi pe de altă parte, acţiuni care atrag critica parţială, din partea unui număr restrâns de state europene, gen acordarea cetăţeniei, dar care nu încalcă, în niciun fel, dreptul european, tratatele europene sau statul de drept.
Adică statelor care se opun o să le treacă, nu pot face nimic în legătură cu asta.
Politicile de imigraţie, pentru cetăţeni din afara UE au fost criticate în mai multe ţări, începând de la Spania şi Franţa şi terminând cu Marea Britanie şi Polonia, dar ele nu vin in conflict cu legile UE.
În schimb, nerespectarea legilor electorale sau exprimarea intenţiei de a face acest lucru, e o lovitura sub centură, asupra statului de drept şi vine in conflict direct cu legile si normele UE.
Ce nu s-a menţionat în presa din România
Cum percepeţi voinţa populaţiei de peste Prut?
Conform ultimelor sondaje, aproape 50% din populaţia Republicii Moldova îşi doreşte cetăţenia României - un fapt cel puţin îmbucurător.
Este foarte clar că, cu cât mai mulţi cetăţeni de peste Prut sunt şi cetaţeni ai României, cu atât unirea e mai aproape.
Ce nu s-a menţionat foarte mult, în presa din România, este faptul că moldovenii care îşi redobândesc cetăţenia plătesc pentru acest lucru taxe, taxe chiar destul de mari aş putea spune, deci România nu pierde financiar in niciun caz.
Chiar dacă o mare parte din cetăţenii Republicii Moldova, care îşi redobândesc cetăţenia română, se duc să muncească în UE, o parte considerabilă rămân în România, aşa cum s-a văzut în ultimii ani.
Iar pentru cei care nu rămân, chiar dacă se duc în alte ţări membre ale Uniunii Europene, faptul ca au putut face acest lucru datorită României este un proces important, prin care România îşi restabileşte legătura cu populaţia pierdută, din partea stangă a Prutului şi îşi redobândeşte credibilitatea.
În timpul URSS, în RSS Moldova s-a purtat o politică educaţională de "spălare" a creierelor, care s-a centrat pe promovarea trădării României faţă de Basarabia.
Este timpul să schimbăm această percepţie!
Aşa cum s-a întâmplat în Germania, toată clasa politică românească trebuie să ducă o politica unionistă.
Fiecare partid are obligaţia să pună pe agenda sa reunificarea ca obiectiv.
După integrarea României în NATO şi UE, unirea ar trebuie să fie o prioritate zero.
Sondajele arată ca majoritatea absolută a românilor - undeva intre 85 si 90% - s-au exprimat deja pentru unire.
Asta inseamnă că, în afară de probabil UDMR, niciun alt partid din România nu va pierde electorat, dacă include, in platforma sa, un mesaj unionist.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului nu include autonomia pe criterii etnice
Prin urmare, ce ar trebui să priceapă celelalte state europene?
Ce trebuie Europa să înţeleagă este faptul că, în România, societatea in ansamblul ei doreşte unirea, nu doar nişte partide, care se învârt în jurul pragului electoral, la alegeri, gen PRM.
Un mesaj unionist este important să nu fie confundat cu un mesaj naţionalist-extremist sau xenofob.
În paralel cu mesajul unionist trebuie menţinut un mesaj de promovare a drepturilor minorităţilor: educaţie în limba maternă, dreptul la vot, libertatea de a avea orice religie etc.
Că tot au existat discuţii cu privire la autonomia secuilor, este de menţionat faptul că Declaraţia Universală a Drepturilor Omului nu include autonomia pe criterii etnice.
Minorităţile etnice în România deja se bucură de drepturi extinse, ce merg mult mai departe, decât drepturile incluse in Carta Drepturilor Omului.
Nu va veni nimeni, din afară, să ne spună că dacă nu dăm autonomie secuilor înseamnă că nu suntem o democraţie sau că nu avem un stat de drept funcţional.
Statul român poate, conform legislaţiei internationale în vigoare, ca să declare cele mai radicale şi xenofobe organizaţii ale secuilor din Transilvania, ca fiind organizaţii teroriste.
Ţări precum Australia, SUA, Marea Britanie, Canada au fiecare liste intregi de organizaţii considerate teroriste,
Iar aceste liste nu se referă numai la terorismul considerat de acum clasic, gen Al-Qaeda, ci la orice organizaţie care utilizează metode în neconcordanţă cu normele şi legile democratice.
Evident, aici nu propun ca UDMR să fie declarată organizaţie teroristă, să nu fiu înţeles greşit, mă refer la organizaţiile radicale care există în Transilvania.
Ameninţările cu moartea sau de orice alt fel împotriva etnicilor români, rromi, maghiari etc. trebuie pedepsite indiferent din partea cui vin, iar legislaţia antidiscriminare, care este deja in vigoare trebuie aplicată.
UDMR poate propune, conform legii, absolut orice doreşte: autonomie, independenţă, unirea cu Ungaria etc., dar asta nu înseamnă că Parlamentul României e obligat să accepte.
Atâta timp cât UDMR are 6-7% din mandatele din Parlamentul României, iar secuii sunt o minoritate în România, ei işi pot exprima, în mod paşnic, orice dorinţă, dar asta nu se va indeplini decât atunci când o majoritate a populaţiei sau a Parlamentului României este de acord.
Acestea sunt regulile de bază ale unei democraţii şi nu au fost inventate în România.
Aşa cum am menţionat mai devreme, conform dreptului internaţional, modificările teritoriale se pot face numai cu acordul ambelor părţi.
În cazul secuilor, asta ar insemna un referendum sau o petiţie pentru autonomie, din partea populaţiei, care îşi exprimă un interes pentru aşa ceva, dar şi o promulgare a unei legi, în Parlamentul României şi semnarea ei de către preşedinte.
Singura excepţie, de la acest mecanism, ar fi demonstrarea, de către minorităţi, a faptului că sunt exterminate, discriminate sau reprimate, în mod constant, de către guvernul naţional, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, în cazul Kosovo sau a Sudanului de Sud.
În cazul secuilor, însă este evident că acest lucru nu se aplică
Majoritate absolută românească
Să revenim la reunificare, doar pe 27 martie aniversăm 95 de ani de la unirea Basarabiei cu Patria Mamă...
Eu sunt convins că unirea României cu Republica Moldova se va realiza pe parcursul următorilor 10-20 de ani şi că generaţia mea e cea care va realiza acest lucru.
România şi Republica Moldova sunt două state cu majoritate absolută românească.
Şi după reunificarea României, cu o populaţie de peste 85% românească, România se va menţine un stat naţional, conform definiţiei folosite la nivel internaţional, pentru statul naţional/nation-state.
Tinerii unionişti, de pe ambele maluri ale Prutului, s-au organizat deja, în sectorul ONG şi idealul unionist atrage noi simpatizanţi, în mod constant, în ambele state româneşti.
În acelaşi timp, noi, diaspora României, promovăm unirea în marile capitale ale lumii.
Vă mulţumesc frumos pentru aerul proaspăt adus pe palierul unioniştilor, de pe cele două maluri ale Prutului. Diferenţa dintre mine şi dumneavoastră este că eu sper ca unirea să vină înainte de trecerea unui deceniu, şi din raţiuni strategice, care ţin de opţiunile unor ţări, precum SUA şi China, de a stabiliza - printr-o diplomaţie inteligentă, persuasivă şi cu investiţii economice pe măsură - zone care altfel ar putea genera pretexte pentru revenirea la un Război Rece, pe care nimeni nu îl mai vrea. Succes la studii şi vă aşteptăm în ţară!
Se încarcă comentariile...
