Imaculata concepţie tip Albă ca Zăpada faţă cu realismul dur şi pur al procesului electoral în Republica Moldova

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Republica Moldova, intrarea în an electoral afectează tot mai mult evoluţiile politice şi polarizează şi mai mult scena publică. Nu mai există nuanţe, nu mai există critici îndreptăţite sau aprecieri nevinovate, există doar alb şi negru, cu mine sau împotriva mea.

O perioadă cruntă, în care ultimele demisii ale primarilor de Chişinău şi Bălţi scutură puternic eşafodajul politic şi ameninţă să ofere pe tavă capitala Republicii Moldova socialiştilor pro-ruşi ai lui Igor Dodon. Iar, ulterior, şansa câştigării alegerilor generale de către PSRM a crescut azi la peste 50%.

Ura şi emoţiile fundamentale negative mai determină un fenomen la Chişinău, dat şi de cele două mari naraţiuni oferite publicului. Una este cea geopolitică, români împotriva ruşilor, sau alegerea Est contra Vest, iar cea de a doua este lupta împotriva Oligarhului Rău care a Capturat Statul. Fiecare naraţiune cu ameninţarea şi duşmanul său: ruşii sau Vladimir Plahotniuc. Mai grav, totul coboară la niveluri atât de joase încât se conturează şi curentul potrivit căruia decât cu Plahotniuc, mai bine să ia ruşii statul din stânga Prutului.

Nu în ultimul rând, Maia Sandu, liderul PAS, speranţa pentru viitorul Republicii Moldova şi liderul opoziţiei, a îmbrăţişat o filosofie de viaţă şi o abordare politică inedită pentru Republica Moldova. Deloc nouă, însă, în peisajul politic contemporan. Abordările propuse şi conceptele teoretice pe care le acoperă realitatea construcţiei sale merită studiate în perspectiva ciocnirii idealismului axiologic al Maiei Sandu cu realismul dur şi pur al campaniilor electorale şi luptelor politice din Republica Moldova. Originea abordării intransigente şi a înclinaţiei spre un justiţiarism de factură moralistă rezidă în două curente: imaculata concepţie, respectiv Albă ca Zăpada.

1. Imaculata concepţie şi creştin-democraţia

Imaculata concepţie este adevărul suprem al credinţei creştine: naşterea lui Iisus Hristos din Fecioara Maria, singura naştere care s-a săvârşit prin pogorârea Sfântului Duh asupra făpturii umane ingenue de gen feminin şi care a zămislit om şi, totodată, Dumnezeire, cel născut fiind fiul lui Dumnezeu şi al Omului, care prin jertfa sa a luat asupra sa păcatele lumii. Un sacrificiu major care reprezintă şi promisiunea credinciosului creştin pentru Viaţa de Apoi. Viaţa veşnică.

În politica de azi, imaculata concepţie nu este altceva decât realizarea poruncii să nu săvârşeşti niciunul din cele 10 păcate capitale în acţiunea politică, respectiv să realizezi acţiunea de conducere a semenilor în beneficiul lor şi sacrificându-te pe tine. Un exerciţiu profund de asceză şi credinţă, de angajament şi sacrificiu de sine. Este pregătită societatea contemporană, cu atât mai mult noua clasă politică din Republica Moldova, să treacă prin acest deşert? Va găsi Maia Sandu pe cei 101 de candidaţi măcar pentru alegerile generale din noiembrie 2018 care să înfrunte urgia unei campanii electorale, cu realismul său dur şi pur şi confruntarea noroioasă, prezervând ingenuitatea şi curăţenia celor 101 apostoli ai moralei şi ai binelui? Vom vedea. Oricum, numai cine nu a păcătuit să ridice piatra.

Albă ca Zăpada. Partidul idealist teoretic şi moralist al lui Sebastian Lăzăroiu

Al doilea concept este mult mai terestru. Partidul Albă ca Zăpada a fost inventat în România de către Sebastian Lăzăroiu, pe atunci consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu pentru politică internă, şi conceptul a fost îmbrăţişat de către Monica Macovei cu al său M10, cu o prezenţă meteorică în politica românească. Departe de a juca ingenuitatea sau absolutul moralei creştine, Partidul Albă ca Zăpada este conceput pentru a se diferenţia complet de griurile politicii obişnuite şi de întunecimile compromisurilor nefaste.

Atunci când s-ar asocia pentru intrarea la guvernare, partidul redevine unul similar celor de pe scena politică unde funcţionează.

Ideea era de a construi un referenţial, nu atât moral, cât pentru a arăta că se poate. Că există şi o asemenea abordare, că există şi oameni curaţi, morali, nepervertiţi, care nu fug după bani şi averi, după bunuri ce nu li se cuvin, ci visează doar la mântuirea sufletului, la recunoaşterea altruismului şi a propriului sacrificiu, iar în schimb obţin acel statut de referenţial, de punct care răstoarnă universul, de partid şi politician cu care vei compara pe oricine, iar, în comparaţie, oricare altul din politică îşi va releva petele şi nefăcutele din propriul trecut şi din activitatea sa.

Ceea ce nu a spus Sebastian Lăzăroiu este faptul că un asemenea concept de partid nu e făcut să guverneze, nu e făcut, de fapt, să facă politică reală, pentru că nu poate face compromisuri şi nu se poate asocia cu nimeni. În fapt, e un simplu partid referenţial, moralist, şi de model, al cărui rol e unul de exemplu public pur, de a arăta faptic că se poate, fără ca el să poată fi altceva decât un partid mic, un partid balama, care se poate, eventual, asocia cu alţii doar pentru a intra în magma vieţii de zi cu zi şi a guvernării plină de griurile relativului în faţa albului absolut pe care-l propune Albă ca Zăpada. Cu alte cuvinte, atunci când s-ar asocia pentru intrarea la guvernare, partidul redevine unul similar celor de pe scena politică unde funcţionează.

Un model aproximativ a existat în România anilor ’90. Alianţa Civică, condusă de Ana Blandiana, o asociaţie civică morală care şi-a asumat rolul de liant, asocierea şi construcţia marii coaliţii numită Convenţia Democratică, care a avut drept scop suprem combaterea comunismului, post-comunismului şi a neo-comunismului FSN. Asta se întâmpla imediat după căderea lui Ceauşescu şi acţiunea sa era motivată de nevoia de a prelua puterea de către opoziţia democratică, dar de o opoziţie unită. După experienţa guvernării 1997-2000, Alianţa Civică s-a retras în mănăstire, la cele sfinte, în sensul în care a ieşit din spaţiul politic şi s-a preocupat doar de memoria închisorilor politice româneşti şi de animarea Memorialului Sighet, închisoarea miniştrilor, acolo unde a pierit întreaga elită democratică interbelică, eliminată fizic de venirea comunismului.


Maia Sandu FOTO IPN

image

Maia Sandu în politica reală din Republica Moldova

Revenind la Maia Sandu şi PAS, cred că e corect să trecem în revistă modelele împrumutate şi copiate pentru a judeca opţiunile la urne şi perspectiva guvernării unui asemenea partid. Imaculata creaţie şi Albă ca Zăpada nu sunt modele făcute nici să câştige alegeri, nici să guverneze. Trec peste faptul că nu pot fi asumate de un om politic, oricât de pur, care a trecut prin guvernare şi care nu e perfect fie şi prin asocierea cu premierul Filat şi cu partidul care a lansat-o în politică, PLDM. Nu vreau prin asta să spun că e vreo impunitate asocierea cu PLDM, din contra, dar ea trebuie asumată. Îmbrăcarea hainei Sfintei Fecioare, după ce ai păcătuit în politica din Republica Moldova, e o abordare cel puţin nefericită.

Maia Sandu trebuie să-şi asume curajos rolul său, trecutul său şi opţiunile sale politice. Să-şi urmeze calea nevoii unui alt fel de politică, a unei alte opţiuni decât cea a cinismului pragmatic şi mercantilismului tranzacţionist. Dar asta nu înseamnă nici Imaculata concepţie, nici Albă ca Zăpada. Politica se face cu oameni reali, cu bune şi rele, alegerile se câştigă cu politicieni cu experienţă, nu numai cu elite culturale şi intelectuale morale, iar guvernarea se face în coaliţii, prin compromisuri.

Maia Sandu nu a furat alături de Filat, deci nu are a-şi imputa nimic.

Revoluţia ultra-realistă necesară: pragmatismul electoral faţă cu Maia Sandu

Maia Sandu are nevoie de trecerea prin Purgatoriul revizuirii propriilor idealuri şi adaptării lor la realitatea Republicii Moldova, pentru că aici cere voturi. Nu înseamnă să abdice de la morală şi principii, ci doar să-şi flexibilizeze abordările şi să dovedească maturitatea politică. Pentru asta are trei probleme pe care trebuie să şi le rezolve, şi repede.

Prima este cea a propriului trecut. Să şi-l asume şi să-l recunoască, nu are a se teme de el, şi lumea va aprecia recunoaşterea meritelor partidului care a lansat-o, PLDM, şi reverenţa pe care i-o face. Ar scăpa şi de o vulnerabilitate artificială, autoindusă, această fugă de PLDM. Nu a furat alături de Filat, deci nu are a-şi imputa nimic, iar etichetele sunt excesive în ceea ce priveşte un partid care reprezenta o treime din populaţia Republicii Moldova şi din votanţii săi.

În al doilea rând, trebuie să-şi asume pe deplin sau să se rupă definitiv de partenerul său Andrei Năstase şi PPDA. Să-l accepte aşa cum este, cu combinaţiile dubioase, sursele de finanţare neclare şi netransparente sau, din contra, de-a dreptul vinovate. Cu acţiunile sale necugetate şi ostentative, cu meseria sa şi propriii săi demoni. Sau să-l scoată dintre aliaţi, admiţând să-l confrunte în alegeri pentru acelaşi electorat. Şi cu problemele finanţării propriului partid, deopotrivă.

În al treilea rând, să accepte compromisul. Să recunoască faptul că îşi doreşte guvernarea, că are aspiraţii de premier şi de formare a guvernului, cu cine va putea să o facă. Aşa dă un mesaj ca lumea să o urmeze şi să aibă încredere, pentru că vrea să câştige alegerile şi să formeze o majoritate. Să accepte faptul că Republica Moldova trebuie guvernată şi că orientarea pro-occidentală şi regulile instituţionale sunt mai importante de realizat pentru curăţirea societăţii în Republica Moldova decât realizarea absolutului, a societăţii ingenue a imaculatei concepţii şi a Albei ca Zăpada.

Azi e mai important pentru Maia Sandu şi PAS realizarea coaliţiei pro-europene sau a opoziţiei unite, cu asumarea unei victorii deja realizate încă din perioada de opoziţie.

În plus, trebuie să se uite cu mare atenţie la noile reguli ale certificatului de integritate, realizat pe model european şi cu susţinere americană. E o acţiune a guvernului, a majorităţii declarat pro-europene, care văduveşte de substanţă sau înlocuieşte instituţional exact atuul său moral şi imaculata concepţie. Şi e de ajuns ca 2-3-5 oameni de pe lista sa, cu criteriile sale, să intre în vizorul ANI şi să fie eliminaţi din cursă, sau ca toţi cei pe care-i acuză astăzi de corupţie şi malversaţiuni să treacă de furcile caudine ale acestui certificat, pentru ca argumentul forte al PAS, însăşi raţiunea acestuia de a exista fără dorinţa accederii la Guvernare, să fie puternic tulburate în alegeri.

De aceea azi e mai important pentru Maia Sandu şi PAS realizarea coaliţiei pro-europene sau a opoziţiei unite, cu asumarea unei victorii deja realizate încă din perioada de opoziţie: cea a realizării instituţionale a Agenţiei Naţionale de Integritate ca rezultat al ideii de imaculată concepţie, şi cea a asumării pe mai departe a monitorizării stricte a funcţionării ei de către PAS şi Maia Sandu, care le-au impus.


Dorin Chirtoacă FOTO privesc.eu

image

2. Alegeri anticipate la Primărie, pentru un sfert de mandat

Două demisii succesive, a primarilor de Bălţi, Renato Usatâi, şi de Chişinău, Dorin Chritoacă, au animat scena politică din Republica Moldova. Brusc. Prea brusc, prea legate ca să fie întâmplătoare, necoordonate. Pe de altă parte, fireşte, statutul deţinătorilor de mandate neterminate e diferit: Dorin Chirtoacă a fost primar timp de 10 ani, apoi a fost acuzat de corupţie şi suspendat din funcţie, după un arest la domiciliul prelungit. Mai putem adăuga aici şi episodul referendumului de demitere, pierdut cu brio de către socialiştii lui Igor Dodon care l-au iniţiat, pentru că ar fi fost o nedreptate. Pe de altă parte, Renato Usatâi, om de afaceri suspectat de un număr mare de combinaţii dubioase prin care şi-ar fi făcut averea, a fugit în Rusia şi nu a mai călcat pe acasă, în oraşul pe care-l conducea formal, fiind urmărit pe motive penale. Ambii şi-au prezentat demisia.

Ce urmează? În ambele cazuri vorbim despre mandate în curs, deci despre eventuale alegeri anticipate la Chişinău şi Bălţi, principalele două oraşe ale Republicii Moldova. Schimbă aceste alegeri ceva în politica din Republica Moldova? De principiu nu, ar aduce nişte primari pentru doar un sfert de mandat. Da, ar schimba, aducând legitimitate la nivelul succesorilor celor doi primari demisionari. Votul ar consacra noii aleşi, spre deosebire de soluţia de la Chişinău, cu o persoană care nu a fost aleasă nici măcar consilier, dar e primar interimar, printr-o manevră juridic acoperitoare, dar discutabilă la nivel de legitimitate. Cu tot respectul pentru primarul interimar, Silvia Radu, şi pentru administrarea treburilor primăriei, dar nu a trecut prin votul concetăţenilor săi. În plus, am mai spus-o, măcar aş fi ales un primar interimar dintre consilierii municipali, votaţi de o majoritate. E adevărat că legea e strâmbă dacă permite o asemenea manevră, dar asta e legea în vigoare.

Mai schimbă ceva alegerile din cele două mari oraşe. Permit o pre-campanie şi o verificare pe un uninominal mai puternic, nu numai la nivelul unui colegiu, ci la nivelul celor două oraşe cele mai importante, între care capitala. Permite să se dea un start important al campaniei generale următoare, dă un semn despre potenţa jucătorilor, lansează alegeri înainte de alegeri, şi creează o adevărată trambulină pentru viitoarele partide ale celor aleşi, avantajate de această cursă. Deci au impact aceste alegeri asupra celor parlamentare.

Nimeni nu poate fugi de alegeri.

Nefiind încă fixate alegerile parlamentare, e discutabilă data alegerilor la Primărie. Nu cunosc legislaţia exactă în Republica Moldova. Dar prin comparaţie, în ultimul an înainte de alegerile locale la termen, nu ar trebui să se deruleze alegeri anticipate. În plus, din câte am înţeles, există şi în Republica Moldova legea vizând evitarea parazitării unei runde de alegeri de către o alta, de altă natură, la o distanţă prea mică. Adică alegerile locale nu se pot organiza la o distanţă mai mică de 6 luni sau un an de cele generale, pentru a nu le afecta, a nu le canibaliza. Dar e apanajul juriştilor să discearnă varianta cea mai bună şi mai corectă, cea legală pentru organizarea alegerilor locale anticipate.

Mă interesează mai mult rezultatele, trendurile şi finalitatea. Admiţând că alegerile anticipate se organizează, ele ar trebui fixate la un interval faţă de momentul în care, formal, consiliile locale iau act de demisiile primarilor. Într-un termen rezonabil, în termeni juridici. Iar aici încep jocurile şi substanţa politică a anticipatelor, ca şi motivaţiile sau poziţionările diferiţilor actori cu relevanţă în alegerile generale. Şi aici sunt şi cele mai mari riscuri.

Mai întâi, nimeni nu poate fugi de alegeri. Cu excepţia condiţiilor de evitare a canibalizării, există termenul rezonabil pentru organizarea alegerilor şi pauza dinaintea scrutinului regulat, la termen. Oricât ar potenţa un candidat pentru alegerile la termen, dacă a câştigat anticipatele cu un an înainte, nu poţi să organizezi alegeri chiar la fiecare moment. Deci aici legislaţia trebuie coroborată, studiată şi se poate identifica intervalul pentru organizarea alegerilor, ţinându-se cont de toate constrângerile, inclusiv cele legate de intervalele pentru derularea campaniei. Suma acestor condiţii şi termene stabilesc explicit când pot fi organizate, legal, alegerile.

Admiţând că nu există impedimente, alegerile trebuie organizate într-o perioadă rezonabilă, până la alegerile generale. Aici contează impactul politic al deciziilor luate de cei care au declanşat procesele electorale, în primul rând pentru cele două partide implicate, PL şi Partidul Nostru, apoi pentru cele care au salutat demisiile. Iar alegerile sunt libere, trebuie să fie libere şi corecte, iar cel mai bun să câştige. Dar, în funcţie de câştigător, cei care au generat alegerile, ca şi cei care le-au dorit, au pledat şi au salutat demisiile, riscă să-şi asume prin costuri majore.

Fără să anticipez în vreun fel, cred că, azi, cele două riscuri pe care şi le-au asumat demisionarii, partidele lor, dar şi cei care i-au împins aici sau care au aplaudat de pe margine, sunt catastrofale.

La ce mă refer? Dacă alegerile anticipate vor însemna un transfer al Chişinăului şi Bălţiului către pro-ruşi, e un motiv pentru care cele două partide devenite de buzunar, decredibilizate total după ultimele alegeri – indiferent ce au reprezentat în trecut – să-şi încaseze toate costurile. Ca şi partidele pro-europene care au ales să salute aceste demisii. Nu să le accepte, ci să le salute, eventual după ce le-au cerut cu vehemenţă acum câtva timp.

Şi tot aici se va mai demonstra o aserţiune, despre care merită să vorbim mai pe larg: naşterea unei categorii de oameni politici, uneori de formaţiuni politice în întregime, care sunt gata să sacrifice Republica Moldova, sau măcar Chişinăul, în braţele socialiştilor pro-ruşi doar doar ar da o lovitură Oligarhului Rău care a Capturat Statul. Cine a făcut-o şi mai ales cine a gândit-o în aceşti termeni, trebuie să-şi asume consecinţele.

Pe de altă parte, s-ar putea să nu fie pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte. Abordarea Chişinăului, dar şi a Bălţiului reclamă o prezenţă în campanie a liderilor politici de vârf, a şefilor de partide, a personalităţilor majore ale fiecărui competitor. Iar rezultatele, dacă nu marchează o victorie sau măcar un rezultat onorabil, riscă să arunce în irelevanţă şi să descalifice candidaţi, preşedinţi şi partide. Fără să anticipez în vreun fel, cred că, azi, cele două riscuri pe care şi le-au asumat demisionarii, partidele lor, dar şi cei care i-au împins aici sau care au aplaudat de pe margine, sunt catastrofale. Aviz tuturor viitorilor candidaţi.


Vladimir Plahotniuc FOTO PDM

image

3. Precedent periculos la Chişinău: mai bine ruşii decât Oligarhul cel Rău care a capturat statul

Ura împotriva oligarhului Vladimir Plahotniuc, preşedintele PDM, creează efecte periculoase la Chişinău. Republica Moldova a intrat în anul electoral, dar preocupările par să rămână aceleaşi, cele ale bătăliei superficiale de imagine, nu rivalitatea de programe, de la urme, din final de noiembrie, atunci când, printr-un sistem de vot mixt cu 51 parlamentari aleşi în colegii uninominale, într-un singur tur, şi cu alţi 50 de parlamentari aleşi prin scrutinul de liste, va fi ales Parlamentul Republicii Moldova.

Bătălia esenţială nu pare să se mute pe idei şi proiecte, ci mai degrabă rămâne cantonată în spaţiul public şi în confruntarea pe imagine. Războiul informaţional intern bate în stridenţe elementele războiului informaţional rus, mai ales după ce a intrat în vigoare legea anti-propagandă, care obligă orice post de televiziune difuzat pe teritoriul Republicii Moldova fie să respecte directiva europeană a televiziunii transfrontaliere, fie să elimine din programe buletinele de ştiri şi dezbaterile politice. Fireşte că posturile vizate sunt cele ruse, cele europene respectând regulile, iar cele ucrainene fiind parte la respectarea directivei.

Mutarea întregii greutăţi din acest an pe războiul informaţional în locul substanţei din ofertele electorale riscă să afecteze fundamental campania.

Astfel, bătălia vizează două instrumente: character assassination – o modalitate cruntă şi dură de distrugere a reputaţiei şi imaginii unui oponent politic, a unui rival, prin asocierea cu imagini şi pretinse acţiuni nefaste şi dure, cu sau fără legătură cu activitatea sa – şi sticky labeling, asocierea de etichete sau formule bombastice de impact, lesne de reţinut, amplificat şi multiplicat, care se lipesc prin repetiţia la refuz în media clasică şi în social media, că reflectă sau nu realitatea, etichete care nu mai pot fi combătute. Este şi cazul sintagmei Oligarhul Rău care a Capturat Statul, lipită lui Vladimir Plahotniuc.

Nu-l plângem acum aici pe omul forte al regimului de la Chişinău. Le are pe ale lui, şi îşi ştie păcatele, în plus are instrumentele necesare să se apere singur. Însă mutarea întregii greutăţi din acest an pe războiul informaţional în locul substanţei din ofertele electorale riscă să afecteze fundamental campania, să irosească resursele, şi să ţină şi mai mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova acasă, ceea ce înseamnă creşterea capacităţii şi forţei de vot a partidelor mari şi cu mobilizare masivă, Partidul Socialiştilor pro-rus şi Partidul Democrat, partidul-sistem. Cu înfrângerea majoră tocmai a celor implicaţi în campania de etichetare.

Mai mult, accederea la emoţii fundamentale, şi acelea pe cele mai joase diapazoane, ameninţă perspectiva unor alegeri relevante, de substanţă. Pentru că plasând ura de Plahotniuc în prim plan, din raţiuni mai degrabă personale decât ideologice sau raţionale, se conturează tot mai mult la Chişinău un set de aberaţii care începe prin solidificarea unei opţiuni inacceptabile: mai bine câştigă ruşii decât să câştige Plahotniuc, Oligarhul Rău care a Capturat statul!

Opţiunile fiecăruia în Republica Moldova sunt libere. Şi votanţii acceptă sau nu argumentele mai vechi sau mai noi, mai prăfuite şi demonetizate sau mai clare şi concret argumentate. E, din nou, opţiunea lor. Însă cred că e punctul în care merită atrasă atenţia celor implicaţi în cursa electorală de la Chişinău asupra consecinţelor opţiunilor proprii, deoarece alegerile se câştigă, totuşi, cu proiecte şi oferte electorale concrete, nu ţinând votanţii acasă, de jenă şi lehamite. Că nu poţi face o campanie ţinându-l pe Nu! în braţe. Aceasta nu e o opţiune care să atragă votanţi, din contra, opoziţia pro-europeană din stradă se confundă tot mai mult cu abordările lui Igor Dodon şi ale Partidului Socialist, pro-rus. Totul e distructiv, nu place nimic nimănui, iar formula e veniţi la vot să îl opriţi pe Plahotniuc şi ai săi, nu să votaţi un program alternativ, cu proiecte reale, solide şi credibile.

Plahotniuc este împins tot mai mult spre formula de mare coaliţie alături de socialişti sau măcar cu o parte a socialiştilor care rămân şi pro-europeni.

În Republica Moldova, primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, şi primarul celui de-al doilea oraş ca mărime, Bălţi, Renato Usatâi, şi-au dat demisia pentru a declanşa alegeri locale anticipate. Ambii demisionari au probleme cu legea, de facturi diferite. Însă sincronizarea nu poate fi considerată întâmplătoare, iar rezultatul ar putea fi unul imprevizibil. O altă suprapunere care arată convivenţa între socialiştii pro-ruşi şi forţe politice declarat pro-europene, convinse să lupte cu subordonarea faţă de fosta metropolă, Moscova, dar pe care ura le orbeşte şi sunt în stare să rateze totul şi să-şi vândă propria conştiinţă doar pentru a lupta cu răul din televizor, desenat de formula de etichetare pe care am văzut-o.

În Republica Moldova sunt trei forţe politice mari: o forţă la putere, declarat pro-europeană, una în opoziţie, pro-rusă, şi o alta pro-europeană de opoziţie din stradă. I se mai adaugă unioniştii PUN-ului lui Traian Băsescu şi Anatol Şalaru. Perspectiva unei majorităţi pro-europene impune o formulă de asociere post-electorală între partidele pro-europene. Însă ura interzice de plano perspectiva coagulării acestei majorităţi. Din contra, Plahotniuc este împins tot mai mult spre formula de mare coaliţie alături de socialişti sau măcar cu o parte a socialiştilor care rămân şi pro-europeni. O ambiţie excesivă, o copilărie superficială şi o perspectivă care, din ambiţie, riscă să arunce în aer orientarea strategică pro-occidentală a Republicii Moldova tocmai în anul Centenarului Statului Naţional Unitar român.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite