Ilan Şor rămâne fără salariul de deputat

Ilan Şor rămâne fără salariul de deputat

Ilan Şor FOTO EPA/Doru Dumitru

Ilan Şor rămâne fără salariul de deputat. Şefa Direcţiei relaţii cu mass-media, Svetlana Rudenco, a precizat că ordinul a fost semnat de preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lui Ilan Şor i-au fost suspendate plăţile salariale şi compensatorii şi în legislatura trecută, din 1 ianuarie 2020. Mai devreme, din iunie până în decembrie 2019, parlamentarul a fost sancţionat pentru 26 de absenţe, conform Regulamentului Parlamentului.

Conform Regulamentul Parlamentului, absenţa fără motiv întemeiat a deputatului pe parcursul unei luni la trei şedinţe ale Parlamentului sau ale comisiei permanente din care face parte se sancţionează cu pierderea a 50% din salariu şi din indemnizaţia lunară neimpozabilă pentru transport. Pentru patru şi mai multe absenţe se aplică coeficientul de 75%.

În cazul absenţei nemotivate de la orice activitate parlamentară pe parcursul a o lună consecutiv, la sesizarea preşedintelui Parlamentului, Comisia juridică, numiri şi imunităţi evaluează activitatea deputatului şi poate propune preşedintelui Parlamentului emiterea dispoziţiei privind suspendarea achitării drepturilor salariale, indemnizaţiilor şi compensaţiilor. Lucru care s-a şi întâmplat în privinţa deputatului Ilan Şor în 2020 şi acum.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările