Igor Grosu: Toată încercarea de a ambala Guvernul Chicu într-o haină tehnocrată nu ţine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Grosu FOTO by Constantin Grigorita

Guvernul Chicu a fost votat de 62 de parlamentari. În timp ce unii afirmă că ţara are nevoie de guvernare şi că au primit asigurări că noul guvern va continua parcursul european şi va relua proiectele sociale, alţii au criticat dur graba în care a fost învestit noul cabinet de miniştri, care, potrivit lor, se încearcă a fi prezentat ca unul tehnocrat, însă de fapt fiind un guvern PDM-PSRM, transmite IPN.

Deputaţii Partidului Politic Şor s-au abţinut de la vot. În luarea sa de cuvânt, deputatul Denis Ulanov a declarat că mizează pe faptul că noul guvern „va susţine şi iniţiativele opoziţiei constructive”. „Ne vom abţine de la vot deoarece considerăm că cea mai corectă decizie este organizarea alegerilor parlamentare anticipate”, a spus deputatul. Parlamentarul vrea să creadă că acest executiv „va fi prima experienţă pozitivă de guvern minoritar în Republica Moldova”. „Noi avem foarte multe proiecte sociale pe care le vom înainta şi contăm pe susţinerea dumneavoastră. Credem că veţi avea o activitate constructivă în raport cu opoziţia constructivă şi nu veţi bloca propunerile noastre”, a mai spus Denis Ulanov.

Preşedintele fracţiunii ACUM, Platforma DA, Alexandru Slusari, a declarat că, în cele 15 minute pe care le-a avut ca să analizeze programul noului guvern, a constatat că acesta nu conţine niciun cuvânt despre descentralizare, nici despre diversificarea surselor energetice, nimic despre TVA. Potrivit lui, acest guvern este învestit cu o grabă nemaipomenită, fără că premierul Maia Sandu oficial să-şi depună mandatul, conform legislaţiei, fără ca componenţa executivului formal să fie coordonată cu sindicatele şi patronatele. În opinia sa, se întâmplă aşa „pentru că probabil le este frică de proteste sau că se vor răzgândi socialiştii”.

„Colegi socialişti, am o întrebare simplă, pe 8 iunie 2019, în sala asta în semiîntuneric, unde a fost Ion Chicu în acea zi? Nu vorbesc despre integritatea şi gradul de rudenie cu Igor Dodon al unor propuşi miniştri, dar întrebarea e aceeaşi, unde au fost ei în acea zi? Unde ei au fost, dar mai ales domnul Ion Chicu, în perioada 9-15 iunie 2019, pe care noi toţi am calificat-o ca pe o perioadă de uzurpare a puterii în stat? Eu vă spune unde – la Ministerul Finanţelor al unui guvern despre care noi am vorbit că este uzurpator”, a mai spus Alexandru Slusari.  

Pavel Filip, preşedintele fracţiunii Partidului Democrat, a menţionat că ţara are nevoie de guvernare, iar alegerile anticipate ar arunca Republica Moldova în haos. În cadrul discuţiilor la fracţiune cu Ion Chicu, deputaţii democraţi au primit asigurări că noul guvern va rămâne ancorat în parcursul european al ţării şi va continua să implementeze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. „Votul nostru de astăzi nu este un cec în alb pe care îl acordăm acestui guvern. După ce blocul ACUM a capitulat atât de rapid, Partidul Democrat este singura forţă politică care are capacitatea să contrabalanseze situaţia. Vom critica atunci când acest guvern va greşi şi vom vota proiectele care vor aduce fapte, nu vorbe pentru oameni”, a spus Pavel Filip.

Preşedintele fracţiunii PAS, Blocul ACUM, Igor Grosu, a spus că „demult nu am asistat la o învestire atât de palidă, pe alocuri leşinată şi lipsită de suflet”. „Toată încercarea de a ambala acest guvern într-o haină tehnocrată nu ţine. Deci noi avem Guvernul PDM-PSRM şi nici măcar PSRM-PDM, dar PDM-PSRM. Un alt regret, şi sunt sigur că va fi pentru un timp foarte scurt, trei instituţii în stat vor ajunge subordonate unui singur om, Igor Dodon – preşedinţia ţării, preşedinţia Parlamentului şi funcţia de prim-ministru”, a declarat Igor Grosu. Parlamentarul a mai spus că acesta va fi „un guvern al reînvierii schemelor”.

Deputatul PSRM, Adela Răileanu, a spus că riscul de a arunca ţara în haos este foarte mare, iar partidele trebuie să conştientizeze că „nu mai pot fi continuate experimentele politice în detrimentul ţării”. „Cabinetul Chicu vine într-o perioadă extrem de grea, în care cea mai mare problemă este criza de încredere din partea cetăţenilor noştri. El nu trebuie, el are obligaţia să ofere soluţii şi mecanisme pentru a majora pensiile şi salariile, pentru a investi în spitale şi şcoli, pentru a repara drumuri”, a mai spus Adela Răileanu.

Deputaţii din Blocul ACUM au părăsit sala de şedinţe a Parlamentului înainte de procedura de vot. Pentru Guvernul Chicu au votat deputaţi din Partidul Socialiştilor şi Partidul Democrat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite