Igor Dodon a transmis condoleanţe în legătură cu tragicul accident feroviar din Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Igor Dodon a transmis omologului său turc, Recep Tayyip Erdoğan, un mesaj de condoleanţe în legătură cu accidentul feroviar în care şi-au pierdut viaţa nouă oameni, iar în jur de 50 de persoane au fost rănite, transmite IPN.

„Am aflat cu întristare de tragicul accident feroviar produs la Ankara, care s-a soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi mai multe persoane rănite. În aceste clipe de mare durere, exprim, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, sentimentele noastre de profundă compasiune şi solidaritate cu poporul turc”, se arată în mesajul şefului statului.

Un tren de mare viteză, cu circa 200 de călători la bord, a lovit o locomotivă, apoi a deraiat şi s-a izbit de o pasarelă pietonală de deasupra peronului. În urma impactului, o parte din pasarelă s-a prăbuşit peste două vagoane. Potrivit bilanţului provizoriu, în accidentul feroviar care s-a produs joi, nouă oameni şi-au pierdut viaţa şi 50 au fost răniţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite