Igor Dodon: Dacă socialiştii şi-ar dori, ar crea singuri majoritate parlamentară timp de o săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon presedinte.md

Dacă socialiştii şi-ar fi dorit, ar fi creat singuri majoritatea parlamentară timp de o săptămână după modelul care a existat în Parlamentul precedent, dar Partidul Socialiştilor nu-şi doreşte acest lucru. Declaraţia aparţine preşedintelui Igor Dodon, lider informal al PSRM, în cadrul emisiunii „Piatniţa s Anatoliem Golea” de la postul RTR Moldova. Potrivit lui, socialiştii nu vor face acest lucru pentru că sunt „altfel”, transmite IPN.

„Noi nu vom face acest lucru pentru că noi suntem altfel, pentru că noi nu pentru aceasta am riscat la începutul lunii iunie, când am mers la crearea acestei majorităţi”, a declarat şeful statului.

Totodată, Igor Dodon spune că rândurile socialiştilor se va completa cu încă un deputat în curând. Preşedintele s-a referit la alegerile care se organizează în cele patru circumscripţii uninominale odată cu scrutinul local, la 20 octombrie. „Eu cred că fracţiunea socialiştilor se va mări doar din contul unor atare situaţii – când vor avea loc alegeri parlamentare anticipate în circumscripţii”, a menţionat şeful statului.

Igor Dodon vede doar două scenarii în ceea ce priveşte viitorul politic în Parlament: fie actuala majoritate se păstrează şi îşi duce la bun sfârşit mandatul, fie alegeri anticipate. Preşedintele nu exclude, însă, faptul că din actuala coaliţie de guvernare ar putea să se retragă unul dintre partidele care formează blocul ACUM. „Un plus al eventualelor alegeri parlamentare ar fi că numărul democraţilor în Parlament ar fi mult mai mic, iar reprezentanţi ai Partidului Şor n-ar fi deloc, cel mai probabil. Dar merită pentru aceasta să ne riscăm şansele? Nu este cert că după alegeri s-ar putea crea o asemenea coaliţie”, susţine Igor Dodon.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite