Igor Dodon: Rusia va oferi Moldovei un împrumut de 500 milioane de dolari

Igor Dodon: Rusia va oferi Moldovei un împrumut de 500 milioane de dolari

Igor Dodon a anunţat că Federaţia Rusă va oferi Republicii Moldova un împrumut de 500 milioane de dolari pentru implementarea proiectelor de infrastructură, ca urmare a unei înţelegeri la care s-a ajuns între Guvernul de la Chişinău şi cel de la Moscova, în cadrul întâlnirii dintre premierul Ion Chicu şi omologul său rus, Dmitri Medvedev.

Igor Dodon a declarat că prima tranşă în valoare de 300 milioane de dolari va fi acordată în scurt timp, aşa încât în februarie-martie 2020 ar putea începe un amplu proces de reconstrucţie a drumurilor în Republica Moldova, scrie trm.md cu referire la declaraţiile preşedintelui din cadrul unei ediţii speciale la Moldova 1.

„Vom face drumuri, vom face investiţii enorme. Republica Moldova are restanţe la acest capitol şi începând cu februarie-martie ţara noastră va fi un adevărat şantier de construcţie a drumurilor. Condiţiile de accesare a acestor fonduri vor fi discutate cu Ministerul Finanţelor. Vor fi concursuri publice în decembrie. Vor fi reconstruite cel puţin 10 porţiuni de drum naţional, inclusiv construcţia unui drum de ocolire a municipiului Chişinău, crearea miilor locuri de muncă, unele elemente vor da o creştere economică impresionantă”, a mai spus Dodon.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: