Igor Dodon recomandă Guvernului să suspende „decizia iresponsabilă şi lipsită de argumentare a ANRE” privind majorarea preţului la energie electrică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon recomandă Guvernului „să întreprindă măsurile prevăzute de legislaţie pentru a suspenda decizia iresponsabilă şi lipsită de argumentare a ANRE” privind majorarea preţului la energie electrică. Preşedintele susţine că ANRE „încearcă să transfere pe umerii cetăţenilor şi economiei povara guvernării iresponsabile şi populiste a democraţilor”.

„Dacă anterior ANRE anunţa că examinează scenariul majorării tarifului de furnizare a energiei electrice de Gas Natural Fenosa cu 3,2%, apoi, conform deciziei adoptate, majorarea este aproape dublă faţă de cifra iniţial anunţată. Astfel, devine clar că majorarea respectivă nu are la bază calcule temeinice şi justificate, dar constituie o încercare de a destabiliza situaţia în ţară la comanda politică a fostei guvernări”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui, „conformându-se obiectivelor electorale ale PD, anul trecut, ANRE a revăzut nejustificat tarifele la gazele naturale şi energie electrică, plasând o bombă sub sistemul energetic al ţării”. 

„Deşi încă la început de an întreprinderile din sectorul dat au făcut adresări către ANRE pentru a reveni la respectarea metodologiilor de calcul a tarifelor, conducerea ANRE, instalată de Partidul Democrat, a preferat să tergiverseze adoptarea deciziilor, agravînd situaţia şi mai mult. În afară de contestarea deciziei de ieri a ANRE, consider că Guvernul urmează să vină cu măsuri concrete de sporire a gradului de protecţie socială a persoanelor cu venituri mici”, spune Dodon.

Preşedintele a menţionat că va continua discuţiile cu conducerea Federaţiei Ruse, pentru a obţine o reducere a preţului de import la gazele naturale. 

„În acest sens voi întreprinde o vizită la Moscova la începutul lunii septembrie”, a afirmat Dodon.

Tariful de furnizare a energiei electrice de către Gas Natural Fenosa a fost majorat cu 9,6 bani, iar în cazul companiei Furnizare Energie Electrică Nord – cu 31,6 bani. Decizia a fost adoptată vineri, 16 august, de către Consiliul de Administrare al Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energetică, transmite IPN.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite