Igor Dodon: Iurie Leancă va ajunge la puşcărie. El înţelege foarte bine acest lucru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon susţine că vicepreşedintele Parlamentului, Iurie Leancă, va ajunge inevitabil la închisoare pentru că ar fi implicat atât în cedarea unei porţiuni de teritoriu din satul Palanca către Ucraina, cât şi în furtul miliardului din sistemul bancar.

„Au fost unele cedări, cu regret, în ultimii ani. Trebuie să ne clarificăm şi cu Palanca ce s-a întâmplat după 2009 încoace (...) Leancă era ministru de Externe, o face pe tare deşteptul acum. Noi ţinem minte cum ai dat tu Palanca”, a declarat Igor Dodon într-o emisiune la NTV-Moldova, duminică, 27 august.

Potrivit şefului statului, rolul lui Iurie Leancă „în furtul miliardului nu o să-l uite nimeni. Leancă o să ajungă la puşcărie, mai devreme sau mai târziu, pentru ceea ce a făcut fiind prim-ministru când s-a furat miliardul şi el înţelege foarte bine acest lucru”. 

Amintim că la 30 iunie 2011, la Chişinău a fost semnat Actul privind determinarea şi stabilirea pe teren a hotarelor sectorului de autostradă Odesa-Reni în regiunea localităţii Palanca a Republicii Moldova, precum şi a sectorului de teren prin care trece acesta, transmise în proprietate Ucrainei.

Sectorul de autostradă Odesa-Reni în regiunea localităţii Palanca a Republicii Moldova, precum şi sectorul de teren prin care trece acesta, au fost transmise de jure în proprietatea Ucrainei la 18 noiembrie 2001, din data intrării în vigoare a Protocolului respectiv. Actul de transmitere de către Republica Moldova în proprietatea Ucrainei a autostrăzii Odesa-Reni în regiunea localităţii Palanca a fost semnat şi transmis la 11 februarie 2002, pe timpul guvernării comuniste. 

Iurie Leancă afirma anterior că Ucraina întotdeauna a făcut presiuni pentru ca Moldova să finalizeze procedura de transmitere a porţiunii de drum, în conformitate cu angajamentul asumat prin Protocolul adiţional la Tratatul de frontieră, ratificat în 2001.


Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite