Igor Dodon a invitat la discuţii fracţiunile din majoritatea parlamentară: Moţiunea de cenzură faţă de Guvernul Sandu deja se pregăteşte

Igor Dodon a invitat la discuţii fracţiunile din majoritatea parlamentară: Moţiunea de cenzură faţă de Guvernul Sandu deja se pregăteşte

Preşedintele Igor Dodon a invitat fracţiunile din majoritatea parlamentară la discuţii pentru ziua de vineri, 8 noiembrie, la ore diferite. Întrebat despre şansele unei eventuale moţiuni de cenzură, şeful statului a declarat că acestea sunt mari şi că o moţiune deja se pregăteşte, însă totul va deveni mai clar după consultările care urmează să aibă loc înaintea şedinţei Parlamentului, transmite IPN.

Declaraţiile au fost făcute după şedinţa fracţiunii PSRM, la care a participat şi Igor Dodon.

„Ca să cunoaşteţi poziţia mea personală, a socialiştilor, noi vrem să păstrăm această majoritatea parlamentară. Noi vrem să păstrăm acest Guvern, pentru că este o şansă pentru Republica Moldova. În acelaşi timp, colegii socialişti categoric nu acceptă promovarea unor iniţiative care contravin Constituţiei, în opinia lor, dar şi contravin acelor înţelegeri şi acorduri, care au fost semnate între socialişti şi Blocul ACUM”, a declarat preşedintele Igor Dodon pentru presă.

Potrivit şefului statului, în luna septembrie a fost semnat un acord care prevede clar care este procedura de desemnare a candidaţilor în diferite funcţii. „Noi susţinem reforma justiţiei, noi susţinem reforma procuraturii, dar atunci când se încearcă să subordoneze politic unei persoane, lider de partid, funcţii importante în stat, cred că lucrul acesta nu este tocmai bun”, a menţionat preşedintele.

Şeful statului a declarat că întrevederea cu fracţiunea socialiştilor este programată pentru ora 10.00, la Parlament. Fracţiunea PAS, Blocul ACUM este aşteptată la discuţii la ora 11.00, iar la ora 12.00 – fracţiunea ACUM, Platforma DA. Igor Dodon motivează invitarea separată la discuţii a componentelor blocului ACEM prin faptul că şi fracţiunile sunt distincte. „Eu consider că, în calitate de şef al statului, trebuie să fac tot posibilul ca să nu ajungem la alegeri anticipate. De aceea, voi face uz de statutul de preşedinte pentru a-i pune la masă. Poate, după aceea ne întâlnim toţi împreună”, a mai spus Igor Dodon.

Şi lidera PSRM, Zinaida Greaceanîi, a declarat că la fracţiune a fost discutată situaţia creată şi s-a convenit că trebuie, cu orice preţ, păstrată majoritatea parlamentară. De aceea, s-a decis să se mai facă o încercare. Mai exact, deputaţii socialişti se vor convoca mâine la ora 09.00, iar la şedinţă este aşteptată şi premierul Maia Sandu. „Dat fiind că asumarea de responsabilitate este înaintată, deja înregistrată în Parlament, acest proiect de lege, noi suntem obligaţi, de aceea merg acum la Parlament, voi convoca şedinţa Biroului, o să le propun colegilor ca mâine, la ora 15.00, să petrecem şedinţa Parlamentului”, a mai spus preşedinta legislativului.

Miercuri, 6 noiembrie, Guvernul şi-a asumat răspunderea pentru modificarea Legii procuraturii, astfel încât premierul să fie responsabil de preselectarea candidaţilor la funcţia procuror general. Maia Sandu a declarat că modificările operate în septembrie anul curent nu s-au soldat cu rezultatele scontate de a alege un procuror onest, integru şi curajos. Deşi Ministerul Justiţiei a creat o comisie specială pentru a preselecta candidaţii la funcţia procuror general, înainte de a-i prezenta Consiliului Superior al Procurorilor, această sarcină nu a putut fi îndeplinită pentru că membrii comisiei nu au avut acces la date suficiente care ar confirma integritatea şi profesionalismul candidaţilor. Maia Sandu susţine că nu a găsit altă soluţie decât să înainteze în Parlament asumarea de răspundere pentru modificarea Legii Procuraturii, astfel încât să propună doi candidaţi la funcţia de procuror general. Şefa executivului spune că nu va da înapoi şi nu-şi va retrage iniţiativa, iar socialiştii sunt în drept să ia o decizie în Parlament.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: