Igor Dodon a discutat cu ambasadorul Rusiei „despre posibilele scenarii de dezvoltare a situaţiei” de la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon si Oleg Vasnetov

Igor Dodon a avut o întrevedere de lucru marţi, 12 iunie, cu ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasneţov. Preşedintele ţării a discutat cu diplomatul rus „despre ultimele evenimente politice interne” şi „despre posibilele scenarii de dezvoltare a situaţiei”.

„L-am asigurat pe dl Vasneţov de faptul că administraţia prezidenţială va depune şi în continuare eforturi pentru consolidarea parteneriatului strategic cu Rusia, dat fiind faptul că majoritatea populaţiei Moldovei susţine o asemenea poziţie”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Curtea Constituţională a dizolvat Parlamentul Republicii Moldova. Preşedintele interimar, Pavel Filip, a semnat decretul privind stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate - 6 septembrie 2019. 

Deputaţii ACUM şi PSRM au declarat în afara legii Guvernul Filip şi au cerut intervenţia Consiliului de Securitate al ONU în situaţia din Republica Moldova. De asemenea, cei 61 ACUM-PSRM au anunţat că nu recunosc deciziile Curţii Constituţionale.

Igor Dodon a declarat că Democraţii nu vor să transmită pe cale paşnică puterea. În acest sens, preşedintele a spus că singura soluţie ar putea fi mobilizarea masivă în stradă a cetăţenilor.

Secretarul general al Consiliul Europei, Thorbjørn Jagland, a anunţat duminică, 9 iunie, că va cere opinia Comisiei de la Veneţia cu privire la acţiunile Curţii Constituţionale de la Chişinău din ultima perioadă, inclusiv în ceea ce priveşte decizia de dizolvare a Parlamentului Republicii Moldova. Deciziile sunt greu de înţeles şi par arbitrare.

Vicepreşedintele Partidului Democrat, Andrian Candu, spune că nimeni şi niciodată nu are dreptul să se pronunţe referitor la hotărârile emise de Curtea Constituţională a altui stat. Acest lucru, dacă se întâmplă, poate fi calificat drept interferenţă în sistemul de drept din ţara respectivă.

Curtea Constituţională a condamnat „presiunile politice la care este supusă”: Cei care îndeamnă la dizolvarea Curţii sunt inamicii democraţiei

În urma unei sesizări depuse de deputaţii democraţi, Curtea Constituţională a decis duminică, 9 iunie, că refuzul lui Igor Dodon de a semna decretul de dizolvare a Parlamentului creează circumstanţe de suspendare din funcţie a preşedintelui ţării. În asemenea situaţie, potrivit Curţii, interimatul şefului statului va fi asigurat de premierul Pavel Filip, care va semna decretul de dizolvare a Parlamentului.

Parlamentul din Republica Moldova s-a convocat sâmbătă, la ora 13:00, într-o şedinţă, ignorând decizia Curţii Constituţionale de a fi dizolvat. 

Deputaţii socialişti şi cei din Blocul ACUM au numit în funcţie conducerea Parlamentului, în frunte cu Zinaida Greceanîi, şi au acordat votul de încredere Guvernului Maiei Sandu, care a şi depus jurământul. Însă, Curtea Constituţională a decis, într-o şedinţă rapidă, invalidarea alegerii Zinaidei Greceanîi în funcţia de preşedinte al Parlamentului şi că toate deciziile luate de Parlament sâmbătă şi cele care vor fi adoptate în continuare sunt neconstituţionale, inclusiv învestirea noului Guvern.

În seara zilei de vineri, Igor Dodon s-a întâlnit cu liderul PDM Vlad Plahotniuc, în faţa căruia a recunoscut că primea până la un milion de dolari pe lună din Rusia, pentru întreţinerea PSRM. 

Democratul Andrian Candu a prezentat probe video şi a menţionat că Dodon a propus federalizarea ţării, interzicerea unionismului, schimbarea Constituţiei ca preşedintele ţării să fie ales de Parlament. Potrivit lui, Dodon s-a aliat pe ultima sută de metri cu ACUM pentru a se răzbuna pe democraţi, din cauza refuzului primit de a accepta o coaliţie în conformitate cu conţiţiile impuse de Moscova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite