Igor Dodon anunţă că va merge la CEDO cu panglica „Sfântului Gheorghe”, dacă va fi amendat pe 9 mai: Legea adoptată contravine Constituţiei

Igor Dodon anunţă că va merge la CEDO cu panglica „Sfântului Gheorghe”, dacă va fi amendat pe 9 mai: Legea adoptată contravine Constituţiei

Ex-preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, spune că nu se va conforma legii şi va participa la evenimentele dedicate Zilei Victoriei purtând panglica Sfântului Gheorghe, notează IPN.

Dodon spune că, dacă va fi amendat, se va adresa în instanţă, iar dacă justiţia moldovenească nu-i va da câştig de cauză, îşi va căuta dreptatea la CEDO. 

Mai mult, Dodon acuză guvernarea de comiterea unei erori grave prin interzicerea acestei panglici, menţionând că astfel PAS şi preşedintele Maia Sandu au atentat la  adevărul istoric şi la sentimentele oamenilor. Igor Dodon recunoaşte că va încălca legea în ziua de 9 mai, însă le cere cetăţenilor să decidă singuri dacă sunt sau nu gata să-şi asume consecinţele sfidării legii. Şi asta pentru că, potrivit legii, promovarea simbolurilor agresiunii militare ruse se sancţionează cu amenzi de la 4 500 de lei la 9 000 de lei pentru persoanele fizice şi cu amendă de până la 30 000 de lei pentru cele juridice. „Aşa cum am promis, la 9 mai voi ieşi la Marşul Victoriei, voi purta panglica Sfântului Gheorghe, la fel şi familia mea. Eu nu-i îndemn pe toţi cetăţenii să facă acelaşi lucru, pentru că fiecare trebuie să decidă pentru sine. Este o decizie şi o responsabilitate personală. Noi credem că legea adoptată contravine Constituţiei şi ea va fi anulată, fie de către viitorul Parlament, fie prin intermediul Curţii Europene. CEDO a mai examinat un astfel de caz, cazul Ungariei, doar că acolo era simbolul steluţei, un cetăţean a fost sancţionat, el s-a adresat la CEDO şi instanţa a decis că este încălcat articolul 10 din Convenţia pentru Drepturile Omului şi legea a fost anulată. Acelaşi lucru se va întâmpla şi la noi. Dacă mă vor penaliza, eu mă voi adresa în instanţă, conform procedurii, şi voi merge până la CEDO”, a spus Igor Dodon în cadrul unei emisiuni la PublikaTV. De asemenea, Igor Dodon spune că interdicţia panglicii Sfântului Gheorghe se va întoarce ca un bumerang împotriva guvernării PAS. „Majoritatea ţărilor Uniunii Europene nu au interzis panglica Sfântului Gheorghe, ea nu este interzisă nici măcar în Germania. La noi, pur şi simplu, unii sunt extrem de anti-sovietici sau vor să dea bine în faţa oficialilor din Occident. Dar acţiunile lor vor avea efecte adverse. Acest simbol va deveni simbolul opoziţiei împotriva PAS şi Maia Sandu. Dacă nu acum, cu siguranţă, peste câteva luni, cei care sunt împotriva Maiei Sandu vor purta acest simbol. Ei au comis o greşeală enormă. Cu referire la Găgăuzia, în legea lor este indicat că ei pot lua decizii proprii pe aspecte ce vizează patrimoniul cultural. Tot ce este anulat acum prin instanţe este derizoriu”, a mai spus Igor Dodon. La 29 aprilie Adunarea Populară a Găgăuziei a adoptat un proiect ce permite „confecţionarea, păstrarea şi purtarea în autonomia găgăuză a aşa numitei panglici a Sfântului Gheorghe, a steagurilor roşii şi a altor simboluri legate de victoria în Al Doilea Război Mondial”. Ulterior, Curtea de Apel Comrat a anulat decizia deputaţilor găgăuzi.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările