Igor Dodon: După alegeri trebuie trase linii. Cu unii la masă nu ne vom mai aşeza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Igor Dodon critică declaraţiile denigratoare la adresa sa şi a Partidului Socialiştilor de către unii parteneri din coaliţia de guvernare, transmite IPN.

Şeful statului spune că acum această chestiune nu este pusă în discuţii pentru că suntem în campanie electorală, însă după alegeri va aborda mai dur acest subiect cu partenerii din blocul ACUM, iar cu unii care aruncă săgeţi în direcţia socialiştilor nu se va mai aşeza la masa de discuţii. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei ediţii speciale la postul public de televiziune Moldova 1.

„Prima problemă pentru continuarea coaliţiei majoritare este comportamentul. Şi trebuie de tras liniile după alegeri. Nu vreau acum pentru că suntem încă în alegeri, dar după alegeri o să fie discuţii foarte dure. Cu unele persoane noi la masă aşa nu ne vom mai aşeza. Asta pot să vă spun la sigur”, a declarat şeful statului.

O altă problemă în cadrul coaliţiei de guvernare este eficienţa unor ministere, spune Igor Dodon. „Noi vom cere resetarea, eu, colegii din Partidul Socialiştilor. Şi al treilea lucru foarte important este susţinerea iniţiativelor sociale pe care noi le-am înaintat şi pe care Guvernul deocamdată nu vrea să le susţină”, a afirmat şeful statului.

Igor Dodon a dat drept exemplu iniţiativa de a fi indexate pensiile de două ori pe an despre care Guvernul ar spune că partenerii externi nu o susţin. „Şi dacă nu vom găsi consens pe unul dintre aceste trei puncte, atunci va fi dificil să mergem mai departe împreună”, a continuat preşedintele.

Totodată, Igor Dodon spune că socialiştii nu vor susţine moţiunea de cenzură pe care a înaintat-o în Parlament fracţiunea Partidului Democrat. „Săptămâna viitoare colegii de la PSRM vor convoca Consiliul Republican al partidului, trebuie să facă totalurile alegerilor, trebuie să vedem cum ne mişcăm mai departe, vor discuta detaliat aceste subiecte, le vom propune pentru discuţii partenerilor, care încă mai sunt parteneri, unii deja nu mai sunt şi vom vedea cum ne mişcăm mai departe. Noi nu avem de gând să facem jocul cuiva şi să votăm moţiuni de demisie a Guvernului la iniţiativa cuiva. Dacă noi vom decide să nu mai susţinem Guvernul, va fi altceva”, a declarat şeful statului.

Igor Dodon susţine că dacă actuala coaliţie de guvernare se va destrăma, socialiştii nu vor mai face majoritate cu nimeni şi pledează pentru alegeri parlamentare anticipate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite