Igor Dodon: Vreo 10-15% din alegători au votat-o pe Maia Sandu pentru că au obosit de COVID-19
0Igor Dodon consideră că Maia Sandu a obţinut atât de multe voturi la prezidenţiale inclusiv pentru că ar fi fost votată de către circa 10-15% din alegătoiri care pur şi simplu au obosit de COVID-19.
În plus, Igor Dodon a adăugat că aceşti cetăţeni au dorit o schimbare, nu neapărat ar fi manifestat simpatie faţă de Maia Sandu.
Dodon consideră că acum „legitimitate şi susţinere masivă” au doar doi politicieni - el şi Maia Sandu.
Igor Dodon e de părare că dânsul a luat un rezultat bun în alegeri, „în condiţii de pandemie, secetă, criză economică”.
În cadrul turului doi al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova au votat 52,8% din alegătorii cu drept de vot - 1.650.131 de voturi exprimate. O mobilizare fără precedent a avut loc în diaspora, acolo unde au votat circa 262.740 de moldoveni, dintre care 245.605 au votat pentru Maia Sandu.
Maia Sandu a obţinut 943.486 de voturi (57,75%), iar Igor Dodon 690,139 de voturi (42,25%).