Igor Boţan: Cultura politică este o expresie a experienţei istorice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cultura politică este un construct mintal colectiv şi este o expresie a experienţei istorice şi social-politice. Se cunosc trei feluri de cultură politică: parohială, cea a supuşilor unei administraţii şi cea participativă.

Această clasificare a fost prezentată în cadrul dezbaterilor publice cu tema: „Cultura politică a societăţii moldoveneşti: starea actuală şi tendinţe”, ediţia a 100-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova, de către Igor Boţan, expert permanent al proiectului.

Potrivit lui Igor Boţan, Cultură politică parohială se bazează pe tradiţie, pentru că tradiţiile, se crede, că sunt de la Dumnezeu şi nu sunt făcute de oameni şi dăinuie la sate. Cultura politică a supuşilor unei administraţii este caracteristică pentru anumite societăţi, cum este şi Republica Moldova, care a trecut printr-o fază comunistă, socialistă, când exista „conducătorul iubit” şi oamenii îi aduceau mulţumiri pentru toate realizările. Cultura politică participativă este specifică pentru mediul urban şi se bazează pe legi bune. Legile bune sunt făcute de oameni, de aceea, prin participarea cetăţenilor, aceste legi pot fi perfecţionate în binele societăţii.

În opinia lui Igor Boţan, în Republica Moldova există o cultură politică despre care se poate spune că este expresia memoriei istorice a societăţii. „Ne-am apucat să refacem societatea noastră după calapod-uri frumoase, occidentale, europene, americane. Democraţia imitativă în acest sens se manifestă prin faptul că noi am luat, am copiat Constituţia noastră după modelul românesc. România, la rândul ei, a adaptat-o după modelul francez, pentru necesităţile societăţii româneşti. După căderea sistemului comunist, societăţile noastre, societatea moldovenească, societatea românească, s-au pornit să construiască un model similar cu cel din spaţiu atractiv pentru noi, UE, dar procesul seamănă mai mult a imitaţie”, s spus el.

„Republica Moldova rămâne în urmă, în timp ce România a făcut progrese semnificative. Însă ceea ce ne caracterizează este aceasta stare de democraţie imitativă, când noi facem Constituţia, legi, după calapod-uri foarte frumoase, avansate, dar trebuie să le umplem cu substanţă moldovenească, care nu are altă caracteristică decât cea pe care o dăm culturii politice despre care se spune că este o expresie a trecutului nostru istoric. Partea pozitivă este că, totuşi, există un model spre care tindem, şi chiar dacă avem democraţie imitativă, chiar dacă formele şi conţinutul cumva sunt în disonanţă, pas cu pas, „din înfrângere în înfrângere”, mergem spre marea victorie”. remarcă Igor Boţan,

Expertul afirmă că Acordul de Asociere cu UE oferă societăţii moldoveneşti modelul şi punctele de reper spre care trebuie să tindă. „Cu greu, cu scârţ, cu tot felul de probleme, mergem în direcţia respectivă. Rezoluţiile Parlamentului European nu sunt aşa cum cred unii, pur şi simplu un vot de blam, dar un îndemn să revenim la normalitate”, a spus el.

Potrivit lui, structurile politice, partidele politice, sunt oarecum imitative în Republica Moldova: „Nu au tradiţiile partidelor din spaţiul spre care tindem, dar ele funcţionează cumva, cu scârţ merg înainte şi trebuie să sperăm că vor deveni cândva maşinării de forjare a cadrelor pentru administraţia publică centrală, locală”.

Igor Boţan remarcă faptul că acum, în ajunul alegerilor parlamentare, există trei forţe politice foarte importante consacrate, iar a patra este în constituire. Este vorba de Partidul Socialiştilor care exploatează la turaţii foarte mari segmentul politic care împărtăşeşte cultura politică parohială. Din punct de vedere tehnologic, spune expertul, este o găselniţă foarte bună. Al doilea segment foarte important care intră în aceste alegeri este segmentul centrist, dominat de partidul de guvernământ, PDM. În opinia lui Igor Boţan, acest partid exploatează cultura politică a supuşilor.

„Prin acest comportament, liderul PDM prin acest comportament se impune şi atrage electoral, a pipăit ceva ce este important pentru moldoveni, o parte dintre care cred că dacă există un om care se pricepe la aranjarea lucrurilor, dacă poate să introducă reguli în ţară, chiar ignorând normele democratice, de ce nu? În acest mod se poate realiza un anumit progres şi noi vedem acest lucru şi el se manifestă. Vedem chiar acum cum guvernul mai face un cadou cetăţenilor înainte de alegeri şi le spune: dacă noi am guvernat bine în aceşti doi ani ţara, avem ce vă da să puneţi pe limbă. Dacă Amnesty International spune în rapoartele recente că lucrurile cu democraţia, drepturile omului, degradează dramatic, oricum oamenii zic că sunt şi succese. Acesta de asemenea este un aspect al acestei culturi politice pe care noi am îmbibat-o în noi în perioada sovietică”, a spus Igor Boţan.

Potrivit expertului, al treilea segment, este cel pro-european. Este segmentul care explorează spiritul participativ al cetăţenilor Republicii Moldova, care cred că statul este un produs al societăţii, nu este un produs al lui Dumnezeu. Potrivit lor, oamenii fac legi, legile sunt făcute de oameni şi suveranitatea vine de la popor. Dacă legile şi administraţia sunt strâmbe, cetăţenii trebuie să se implice, inclusiv prin proteste şi trebuie să vină cu aportul lor la aducerea societăţii într-o albie a normalităţii, spre modelul pe care ni l-am propus.

Igor Boţan mai afirmă că un al patrulea segment este cel unionist, despre care nu se ştie ce va fi cu el, însă este fenomen foarte interesant la momentul de faţă. Expertul opinează că există trei tipuri de unionişti: unioniştii inimii, ai raţiunii şi cei sociali. Deşi o duzină de partide politice s-au proclamat unioniste, o parte din acestea se îndreaptă către blocul electoral ACUM.

În ceea ce priveşte Partidul Şor, expertul susţine că acesta, prin cadourile şi magazinele sociale, arată şi pune în evidenţă cât de săraci sunt oamenii în ţară şi cât de uşor pot fi convertiţi la o forţă politică dacă le aruncă, le face cadouri. Despre ideea colhozurilor, promovată de formaţiune în ultima perioadă, Igor Boţan menţionează că ceea ce propune acest partid, nu este nici pe departe colhoz, dar este cooperativă şi cu astfel de cooperative este plin Occidentul.

În opinia lui Igor Boţan, există patru direcţii care sunt o expresie fidelă a aşteptărilor cetăţenilor de pe poziţia împărtăşirii anumitor segmente ale culturii politice. „Nu este trist de tot ca să zicem că nu există plusuri în toată chestia aceasta. Chiar lucrurile urâte care ni se întâmplă sunt o expresie a stării de fapt. Pentru că dacă nu era posibil aşa ceva în Republica Moldova nu se întâmpla. Ceea ce se întâmplă pe spectrul politic, ofertele pe care le fac principalii actori politici, sunt într-un fel exploatarea culturii politice”, a conchis Igor Boţan.

La dezbateri au fost invitaţi şi reprezentanţii Partidului Democrat şi Partidului Socialiştilor, care nu au dat curs invitaţiei.

Dezbaterea „Cultura politică a societăţii moldoveneşti: starea actuală şi tendinţe”, face parte din ciclul de dezbateri publice desfăşurate de către Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susţinut de către Fundaţia germană „Hanns Seidel”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite