Un preşedinte ostentativ pro-rus bine aşezat, cu largul concurs al mezalianţei de 5 luni cu ACUM, în postura de a acumula nestingherit puteri suplimentare, neconstituţionale. Avea nevoie pentru că trebuia un premier să bată drumurile Moscovei după ce Dodon a făcut cărare la Kremlin după indicaţii şi înapoi. Dacă tot avem în Republica Moldova un Preşedinte ostentativ pro-rus, de ce nu am avea şi un guvern care face temeneli la unica putere care a salutat numirea sa în funcţie?

Şi pentru că trebuia să poarte un nume i s-a spus Chicu. Ion Chicu.

Şi pentru că trebuia să poarte un nume i s-a spus Chicu. O alegere discutabilă, având în vedere dosarul de acţiuni şi declaraţii ale actualului premier. Ştiu, e finanţist, va aduce bani din piatră seacă, de unde nu a strâns Maia Sandu şi Guvernul său. Nu din împrumuturi. Ştiu eu? La cum au izbucnit marile afaceri şi scheme în ultima vreme – alea subterane care golesc visteria statului şi umplu alte buzunare - greu mi-e să cred că, peste noapte, mai poţi să pui spiritul înapoi în lampa lui Aladin aşa de uşor.

S-a dat liber la toate formulele de scutiri şi avantaje personale pentru a evita sancţionarea firmelor de casă, şi nu cred că mai face cineva paşi înapoi. Şi aici criminalitatea organizată şi marile scheme financiare au în spate, de cele mai multe ori, tot hoţii în lege de pe la Moscova sau potentaţii regimului Dodon. Vine Fiscul să-i tundă sau vama să le ia taxe? Am văzut ce s-a întâmplat acum câteva zile cu bătaia la propriu a interlopilor cu autorităţile pentru că nu li se făcuse drum prin vamă, asigurat de vameşi şi poliţiştii de frontieră.

Deci întrebarea principală este cine vorbeşte la Bruxelles, Washington sau Bucureşti de astăzi. Sunt principalii parteneri economici şi comerciali, iar drumul nu prea e presărat cu flori. Guvernul Dodon, Chicu şi miniştri săi trebuie să livreze, să livreze repede, corect şi deplin. Condiţionat. Reforme, angajamente, realizări. Şi pentru parteneri, şi pentru propria populaţie. Da, a anunţat reluarea proiectelor sociale ale PDM, întrerupte de guvernul Maia Sandu din lipsă de fonduri(dar şi din principiu). Ba a mai şi plusat. Dar cu ce bani?

Veşti bune şi veşti proaste: responsabilităţi şi costuri pentru Igor Dodon

Noua postură a lui Igor Dodon vine cu costuri multiple. Mai întâi, nu sunt foarte convins că patronii săi de la Moscova sunt foarte fericiţi de evoluţiile actuale şi de faptul că nu a păstrat în vitrină măcar o parte din pro-europeni la Guvernare. Campania electorală şi preluarea Chişinăului a costat mult, foarte mult, nemăsurat de mult, unii ar spune că s-a aruncat de-a dreptul cu bani pe fereastră şi că nu merită neapărat fotoliul de primar al capitalei aceste investiţii. Şi nu s-a făcut din banii de acasă ai lui Dodon. Consolidarea puterii e evidentă, dar şi centralizarea ei, şi preluarea controlului general creează probleme majore.

Mai întâi, Moscova e cea care intră acum sub presiune să scoată bani să-şi susţină pupilul de la Chişinău. Bani, avantaje, preţuri mici la gaz(pe unde le aduc? Acordul de tranzit cu Ucraina e în suspensie, neclar şi nesigur). Deschiderea pieţii ruse pentru produsele agricole. Dacă nu, costurile se multiplică direct în curte la Dodon.

În al doilea rând, Dodon a devenit ţintă. E cel mai nou deţinător al puterii depline, e cel care catalizează toate aşteptările şi responsabilităţile pentru tot ceea ce se întâmplă la Chişinău (poate chiar speranţele unora mai naivi) însă cu cât sunt mai mari, cu atât dezamăgirea care vine e mai importantă. Deci nu atât Guvernul de „independenţi” ai lui Chicu, mai exact guvernul consilierilor săi trebuie să livreze, cât Dodon însuşi.

Mai mult, prin dispariţia lui Plahotniuc şi Şor, prin retragerea din prim plan a Maiei Sandu şi a lui Andrei Năstase, prin dependenţa de PDM la vot – chiar şi numai a unei părţi a grupului care trage spre stânga – Igor Dodon a devenit cel mai urât dintre pământeni la Chişinău. El e portretul pe care se scuipă începând de săptămâna trecută. Aici îţi verşi năduful şi lui îi impuţi totul. El e vinovatul de serviciu, mai nou. Şi nu e simplu să te menţii în postura aceasta. Îţi trebuie nervi de fier şi multe resurse interne ca să rezişti la valul de înjurături printre dinţi al propriului popor.

Mai că aş paria că suma vulnerabiltăţilor şi a problemelor lui Dodon îl condamnă la ieşirea din arenă mai repede decât şi-ar dori. De ce ar paria Rusia pe un cal ce ar putea să şchiopăteze rău până la alegeri, în noiembrie? Înregistrarea cu delcaraţia privind banii primiţi de la Moscova există, iar acum se poate degaja o majoritate care să dorească totuşi să-l ancheteze pentru această ilegalitate flagrantă. De ce nu ar căuta Rusia un om mult mai echilibrat, mai scuturat, mai puţin ostentativ pro-rus şi mai acceptabil Occidentului?

Totuşi, cineva trebuie să plătească. Şi nu puţin. Iar nemulţumirea pentru schimbarea de guvern a fost subapreciată. Şi aceasta produce costuri importante. Important e cum spuneam şi altădată, cine vine în postura noului erou şi stăpân la Chişinău. Pentru cine s-a plămădit Regimul Dodon, pentru cine a adunat avantaje, privilegii şi putere actualul Preşedinte şi PSRM?

Lecţiile învăţate şi costurile împărtăşite: ACUM

Cred că e o perioadă de reflecţie şi pentru ACUM, şi pentru abordările sale în politică şi guvernare. Iată cum s-a pierdut, meteoric, o generaţie de lideri. Andrei Năstase, din mare protestatar a ajuns ministru de Interne – cu probleme şi vulnerabilităţi enorme adăugate, vezi zvonurile şi chiar afirmaţiile directe ale unora care au plătit măcar să fie lăsaţi în pace – după care azi este un simplu şef de grup de consilieri locali PPDA în Consiliul Local Chişinău. Partidul i l-a oferit pe tavă lui Igor Munteanu, care nu va aştepta mult să-şi afirme ambiţiile şi dorinţa de a -şi impune propria viziune şi perspectivă. Şi nu-i rău acest lucru, fiind vorba despre un personaj politic mai proaspăt dar mult mai sofisticat.

În rest, Maia Sandu rămâne deţinătoarea incontestabilă a unui bagaj de încredere relevant. Căderea guvernului ajută şi la maturizare politică, şi la părăsirea unor poziţii mult prea rigide, şi la deschiderea dialogului pe tot spectrul politic, în perspectiva alegerilor prezidenţiale care vin. Cred că lecţia lui Năstase la Primăria Chişinău, când s-a încăpăţânat să nu vorbească şi să nu negocieze cu nimeni, a fost bine asumată. Oricum, potenţialul PAS şi încrederea în Maia Sandu îi permite Albei ca Zăpada de la Chişinău să spere că are încă detentă şi poate coagula speranţe, chiar dacă ieşirea de la Guvernare, fie şi pe calul mare al reformei în justiţie, o marchează şi pe ea în încrederea publică.

Însă diferenţele de scoruri între PAS şi PPDA au obligat această separare amiabilă inclusiv în perspectiva unei re-energizări şi schimbări la vârful PPDA. Candidatura prezidenţială e la orizont şi ea poate coagula şi crea o motivaţie relevantă de regrupare a trupelor. Mai există nişte posturi în Parlament, un tip de influenţă care poate creşte relevant dacă barierele şi mirosul neplăcut pot fi tolerate de mult prea verticalii şi moralii actori din PAS, ce ar putea reveni la nota de realism, pragmatism şi tăbăcire pe care o reclamă lupta politică reală din Republica Moldova. Aşa şi-ar putea maximiza şansele.

Să aşteptăm pentru că, aşa cum o spun sondajele azi, deşi cea mai mare nemulţumire şi mâhnire rămâne a votanţilor dreptei, ei încă votează şi nu prea au ce alege. Doar să existe deschidere şi spre unionişti, şi spre centru dreapta oricum s-a contura el, şi spre noua formulă de structură a partidului lui Andrei Năstase, care trebuie lăsat să-şi facă singur deconturile, fără ingerinţă externă. O reaşezare necesară la Chişinău, fără iluzii şi fără visele stârnite de mult prea desele întâlniri la vârf de prin lume. Politica de la Chişinău se face pe Bâc, nicidecum la telefon cu Berlinul şi Bruellesul; mai mult, se face în teritoriu, în zonele profunde ale unui stat complet necunoscut încă sociologilor şi strategilor politici, darămite politicienilor de pe scenă.