Guvernul a dat aviz pozitiv introducerii în Constituţie a sintagmei „integrare europeană” ca vector extern al ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.md
FOTO gov.md

Cabinetul de miniştri a dat aviz pozitiv miercuri, 31 ianuarie, iniţiativei legislative de completare a Constituţiei prin reliefarea aspiraţiilor de integrare europeană a ţării şi promovarea orientării Republicii Moldova spre spaţiul valoric democratic european.

Constituţia Republicii Moldova urmează a fi completată cu prevederi care vor stabili expres calea europeană a ţării. 

Legea Supremă va stipula că „integrarea europeană a Republicii Moldova reprezintă obiectivul strategic de dezvoltare a ţării”. 

Procedura de aderare a Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene se va stabili de Parlament prin lege organică.

Temei pentru elaborarea şi promovarea proiectului de lege a constituit Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 24 din 9 octombrie 2014. 

Conform autorilor, la elaborarea documentului s-a ţinut cont de practica constituţională a statelor care au aderat la Uniunea Europeană în ultimul deceniu, precum şi a unor state care merg ferm pe calea integrării europene.

Curtea Constituţională de la Chişinău a avizat pozitiv pe 11 decembrie proiectul de lege de modificare a Constituţiei, prin care se doreşte includerea în Legea Supremă a sintagmei „Orientarea strategică a Republicii Moldova este integrarea europeană”.

Igor Dodon a declarat că se va opune prin toate mijloacele posibile introducerii vectorului extern al ţării în Constituţie ca fiind „integrarea europeană”, iniţiativă ce aparţine Partidului Democrat. În acest sens, şeful statului este dispus să organizeze un referendum consultativ pentru a afla opinia poporului pe chestiunea respectivă.

Preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, a anunţat marţi, 12 septembrie, despre intenţia majorităţii parlamentare de a schimba Constituţia Republicii Moldova, prin a introduce sintagma „Orientarea strategică a Republicii Moldova este integrarea europeană”. În aşa fel, democratul îşi doreşte ca vectorul extern al Chişinăului să nu mai poată fi schimbat, indiferent de viziunile politicienilor aflaţi la guvernare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite