Guvernul de la Chişinău şi-a asumat răspunderea pentru şapte legi

Guvernul de la Chişinău şi-a asumat răspunderea pentru şapte legi

FOTO gov.md

Cele şapte proiecte de lege asupra cărora Guvernul şi-a asumat răspunderea luni, 11 februarie, au fost înregistrate în Parlament.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Guvernul avea tot dreptul şi foarte bine a făcut că a venit cu aceste asumări de răspundere, luând în considerare că Parlamentul deja nu  poate vota legile în lectură finală. Guvernul şi-a asumat răspunderea pentru subiecte foarte importante legate de asigurări sociale şi sistemul unic de salarizare”, a declarat Preşedintele Parlamentului Andrian Candu.
 
Pachetul de legi vizează, între altele, modificări ale legii bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2019, legii privind Zona Economică Liberă „Bălţi”.
 
De asemenea, unul dintre proiecte prevede majorarea salariilor pentru directorii de grădiniţe, şcoli şi colegii, precum şi creşterea salariilor subofiţerilor.
 
 
Potrivit Regulamentului Parlamentului, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui proiect de lege organică sau ordinară. Dacă, în decurs de 72 de ore din momentul angajării răspunderii de către Guvern, cel puţin 1/4 din numărul deputaţilor aleşi nu depun o moţiune de cenzură Guvernului, proiectul de lege se consideră adoptat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: