„Guvernul Chicu este iresponsabil şi cinic”. Reacţia PAS la acuzaţiile lui Ion Chicu şi anunţul CCM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu

Partidul Acţiune şi Solidaritate, condus de Maia Sandu, a venit cu o reacţie în contextul acuzaţiilor aduse de premierul Ion Chicu, care a declarat că Înalta Curte a suspendat legile pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea din cauza unei sesizări a PAS, depuse la Curtea Constituţională.

„Curtea Constituţională nu a examinat încă cererea noastră, prin care am cerut anularea unor prevederi care promovează deschis scheme de corupţie în favoarea exponenţilor actualei majorităţi parlamentare: scutirea de taxe a magazinelor duty-free, modificarea cuantumului taxelor pentru extragerea zăcămintelor naturale şi extinderea termenului în care ţigările se vând conform unor noi reguli”, se spune într-un comunicat de presă emis de PAS.

„Guvernul Chicu este iresponsabil şi cinic - în loc să respecte procedurile prescrise de Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie de angajare a răspunderii Guvernului, a preferat să le încalce conştient şi făţiş, astfel întârziind şi mai mult puţinele ajutoare prevăzute de această lege”, se mai spune în document.

Premierul Ion Chicu a anunţat joi, 9 aprilie, că Înalta Curte a suspendat legile pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului, până luni, 13 aprilie. Potrivit premierului, decizia Curţii Constituţionale a fost adoptată ca urmare a unei sesizări depuse de deputaţii PAS şi cei din Partidul Şor, asta deşi CCM a comunicat că a suspendat legile în urma sesizării depuse de deputatul PPDA Dinu Plîngău.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite