Glorificarea ocupaţiei sovietice – garanţia „statalităţii moldoveneşti”

Chiar şi copiii din clasele primare sunt utilizaţi de îndoctrinaţii adulţi pentru a glorifica o ideologie criminală care a adus şi găgăuzilor, dar şi românilor dintre Prut şi Nistru, doar suferinţe. În imagine: "parada" din Vulcăneşti, 25 aprilie. FOTO: deschide.md

Republica Moldova este un tărâm în care a cere explicaţii cuiva, unei oarecare instanţei legitimate prin voinţa populară, a devenit o întreprindere perdantă din start.

Va putea răspunde vreo instanţă a Republicii Moldova cum se face că în oraşul moldovenesc Vulcăneşti, în sud, a avut loc o paradă de glorificare a regimului sovietic, cu drapele roşii şi copii îmbrăcaţi în uniforme militare sovietice din al doilea război mondial? Ne poate explica cineva de ce în „prorusul” stat Belarus aşa-zisa „panglică a Sfântului Gheorghe” este interzisă, iar în „proeuropeana” Republica Moldova aceasta se foloseşte liber peste tot,inclusiv în acea paradă de la Vulcăneşti? Ea a devenit în ultimii doi ani un simbol al luptei Rusiei împotriva Ucrainei, deoarece mai toţi liderii separatişti din Donbass, dar şi soldaţii care îi apără, şi-au făcut un obicei din a o purta, şi nu doar de „Ziua victoriei în „marele război pentru apărarea patriei”.

Acum ştim că vom fi nevoiţi să suportăm o altă ruşine naţională: poliţiştii Republicii Moldova au primit ordin să salute cortegiul de automobile al liderilor separatişti de la Tiraspol ori de câte ori îl văd în Republica Moldova. Să dai un asemenea ordin celor care fac parte din instituţia care a apărat cel mai mult independenţa Republicii Moldova în războiul din 1992, care a suferit cele mai multe pierderi de vieţi omeneşti, înseamnă nu numai să-ţi nesocoteşti istoria naţională în ansamblu, şi să renunţi la orice manifestare de demnitate naţională, ci mai înseamnă şi să te transformi, de fapt, într-un inamic a ceea ce proruşii numesc „statalitate moldovenească”. Aceasta, statalitatea, e contestată în regiunea transnistreană, iar autoproclamaţii lideri de acolo, toţi cetăţeni ruşi, primesc salutul din partea poliţiştolor moldoveni. Înseamnă că este un atac chiar la ideea de statalitate moldovenească, o pângărire a acesteia.

În cadrul manifestării de la Vulcăneşti a avut loc şi un miting, în care liderul „tineretului rus”, Tuleanţev, a vorbit în faţa mulţimii, el afirmând că „găgăuzii au avut un mare aport la victoria împotriva fascismului, "apărând pământul natal de ocupanţii româno-germani". "

În spatele acestor cuvinte se ascunde o minciună crasă. Găgăuzii nu au fost mobilizaţi în Armata Roşie la revenirea acesteia în Basarabia, în august 1944. Ei nu au participat la campania împotriva Germaniei Naziste din 1944-1945. Unica etnie care le-a servit sovieticilor drept carne de tun a fost etnia română, autohtonă în Basarabia.

Pretextul invocat de sovietici pentru acţiunile lor a fost, la prima vedere unul “nobil”. Unui grup etnic mic, de cam o sută de mii de oameni, îi putea fi pusă în pericol existenţa în cazul în care toţi bărbaţii acestuia ar fi murit pe front. Însă natura acestor acţiuni confirmă intenţiile puterii ocupante sovietice de a micşora cât mai mult posibil numărul românilor autohtoni şi de a creşte proporţia minoritarilor în populaţie, pentru a scăpa de ameninţarea pierderii de către ei a Basarabiei în favoarea României, din nou.

De fapt, găgăuzii sunt într-o situaţie foarte tristă. Cu propria limbă redusă la statutul de limbă de bucătărie, cu limba rusă care domină dur spaţiul public din autonomia găgăuză, aceştia s-au transformat într-o unealtă docilă a ambiţiilor imperiale ale Moscovei şi ale acoliţilor ei de la Chişinău.

Întreaga etnie găgăuză trebuie “renaţionalizată”, ei trebuie stimulaţi să reînveţe să folosească găgăuza, împreună cu româna, peste tot în spaţiul public. Atâta timp cât minţile lor vor fi dominate de limba rusă, ei vor rămâne un instrument de presiune împotriva Chişinăului.

Iar manifestaţiile de genul celei care a avut loc la Vulcăneşti, implicând şi copii de clase primare, trebuie interzise laolaltă cu celelalte manifestări ale regimului de ocupaţie sovietic instaurat în 1940 şi reinstaurat în 1944 în Basarabia. Asta dacă ambiţia noastră este, cu adevărat, de a deveni europeni pe deplin. La fel cum au devenit europene pe deplin, de exemplu, cele trei ţări baltice. Panglica “Sfântului Gheorghe” nu are ce căuta în Republica Moldova, deoarece ea aduce, mai nou, suferinţe şi moarte peste tot unde e fluturată, fie în estul Ucrainei sau în Cecenia, mai demult.

Va avea însă, cineva din rândurile administraţiei centrale de la Chişinău curajul să iniţieze un asemenea proces de interzicere a manifestărilor regimului sovietic? Mă îndoiesc. Asta deoarece, după cum am mai spus, regimul sovietic este perceput în mod pervers de “stataliştii” de la Chişinău drept o garanţie a existenţei pe mai departe a treucii lor, pe care ei o numesc Republica Moldova, şi care îi hrăneşte. O pătură de câteva mii de persoane condamnă alte trei milioane la o sărăcie permanentă, în timp ce adună averi de miliarde şi vorbesc despre “apărarea statalităţii” în faţa diferitelor pericole, dar mai ales în faţa marelui pericol al “românizării” şi al “pierderii independenţei”.

Este un spectacol grotesc, însă totul trebuie să aibă un sfârşit, la un moment dat.