Georgi Panayatov, ambasadorul Bulgariei: „Acordul de Asociere nu este doar o hârtie“

Georgi Panayatov, ambasadorul Bulgariei: „Acordul de Asociere nu este doar o hârtie“

Georgi Panayotov Ambasadorul Bulgariei la Chişinău

Ambasadorul Bulgariei la Chişinău a vorbit pentru „Adevărul" despre problemele la care să atragem mai multă atenţie în dialogul cu Bruxelles-ul, dar şi despre experienţa ţării sale în cadrul UE. Diplomatul a recunoscut că Sofia s-a grăbit în procesul de negocieri. Din această cauză mulţi fermieri, bunăoară, au fost nevoiţi să-şi închidă afacerile.

„Adevărul": Cum calificaţi cooperarea economică dintre Moldova şi Bulgaria din ultimii doi ani?

Georgi Panayotov: Relaţiile economice nu corespund cu cele politice. Conform datelor statistice, Bulgaria ocupă locul 15 printre ţările spre care exportă Moldova şi locul 18 printre cele din care face importuri. Anul trecut Moldova a exportat în Bulgaria mărfuri de circa 13,5 milioane de dolari şi a importat de 39,7 milioane. Volumul total al schimburilor comerciale este foarte mic pentru potenţialul ţărilor noastre. Totuşi, sper că şedinţa Comisiei guvernamentale mixte de cooperare economică, ce va avea loc până la sfârşitul anului, va da un impuls pozitiv relaţiilor noastre.

Ce planuri sau proiecte au investitorii bulgari pentru Republica Moldova?

Sperăm că în anul care vine vom spori volumul schimburilor comerciale. Există un interes mare din partea oamenilor de afaceri din Bulgaria pentru Moldova. De exemplu, delegaţia bulgară care a fost la târgul Moldagroteh a constatat că în domeniul agrar există multe posibilităţi nevalorificate. Businessmenii noştri au negociat cu câteva companii mari din domeniul agroalimentar, subiecte ce ţin irigaţie, producerea uleiului, a zahărului etc. Au vizitat Fabrica de sticlă din Chişinău şi au rămas impresionaţi că fucţionează conform standardelor UE.

În ce măsură problemele din politică şi recentele atacuri raider ar putea să-i sperie pe investitorii bulgari?

Oamenii care vin din străinătate văd că ţara este guvernată şi că nu este haos sau instabilitate economică. Problemele politice nerezolvate vor avea însă un impact asupra situaţiei economice şi mă refer aici inclusiv la recentele atacuri raider, când nişte persoane au încercat să se folosească de instabilitatea instituţiilor, dar n-au reuşit. Bulgaria nu este un investitor în domeniul bancar, aşa că aceste atacuri n-au fost o sperietură pentru oamenii de afaceri de la noi.

Bulgaria este membră UE din 2007. Care sunt greşelile admise de ţara dumneavoastră pe care n-ar trebui să le repetăm?

Moldova a făcut mari progrese în negocierile pe Acordul de Asociere, dar acesta nu trebuie privit doar ca un text pus pe hârtie, ci ca un plan ce urmează a fi realizat. Partea cea mai dificilă este conformarea legislaţiei la aquis-ul comunitar. Cel puţin aşa este în cazul Bulgariei. Mai avem domenii unde standardele europene nu sunt implementate 100%. Fiecare ţară face greşeli în procesul de eurointegrare. Bulgaria s-a dus foarte repede la negocieri cu UE, n-am calculat bine perioadele de introducere a unor exigenţe europene în anumite sectoare, care nu erau pregătite pentru asta. Mă refer la domenii precum agricultura, viticultura sau creşterea animalelor. Am realizat târziu că avem nevoie de mai multe investiţii pentru a putea produce conform rigorilor UE. Acum mai mulţi fermieri mici au fost nevoiţi să-şi închidă afacerile.

În acest moment UE se află într-o perioadă dificilă, mai credeţi într-o posibilă extindere?

Practica arată că ţara care începe negocierile are speranţa că va reuşi în scurt timp. Bunăoară, Croaţia a început negocierile în 2006 şi spera că va adera în 2007, dar abia după cinci ani a finalizat negocierile de integrare. Trebuie să înţelegem faptul că o ţară care devine membră UE nu îşi soluţionează în mod automat toate problemele economice, e nevoie de multă muncă. Sunt sigur că UE are potenţial pentru a soluţiona problemele actuale. Chiar şi în această perioadă dificilă, nimeni din UE nu spune că extinderea va înceta.

Moldova se confruntă cu mari probleme la capitolul migraţie. Care a fost situaţia în Bulgaria după ce a devenit membră UE?

O parte din populaţie a plecat în alte ţări pentru salarii mai bune şi alte condiţii de viaţă. Totuşi, chiar dacă bulgarii au dreptul la libera circulaţie, au plecat cel mult 10% din populaţie. În 2007 au emigrat mai mulţi specialişti. Cine a avut de plecat, a plecat încă din anii 1990. Acelaşi lucru îl observ şi în Moldova - o parte din cetăteni îşi caută de lucru peste hotare, iar familiile lor au rămas acasă şi sunt ajutate din banii pe care îi primesc din străinătate, ceea ce e important pentru economia ţării.

Bulgaria este cunoscută pentru serviciile sale turistice bune. Cum să atragem şi noi mai mulţi oaspeţi?

Primul pas pe care l-am făcut în domeniul turismului a fost privatizarea, nu există niciun hotel sau restaurant de stat. Evident că acolo unde sunt introduse principiile de piaţă lucrurile merg mult mai bine decât acolo unde statul este proprietar. Plus că avem suficiente cadre competente pentru a dezvolta turismul conform standardelor europene. Moldova are un mare potenţial turistic. Aveţi nevoie de mai multe investiţii străine, dar şi de contribuţia Guvernului.

"Trebuie să înţelegem faptul că o ţară care devine membră UE nu îşi soluţionează în mod automat toate problemele economice.

"Perioadele de tranziție negociate cu UE trebuie să fie bine gândite, în interesul țării.

Georgi Panayotov, Ambasadorul Bulgariei

Profil

Nume: Georgi Panayotov;
Data şi locul naşterii: 11 noiembrie 1956, Varna;
Limbi străine: franceza, engleza, româna, rusa;
Starea civilă: căsătorit, un copil.
Georgi Panayotov a fost acreditat în Republica Moldova la 4 decembrie 2009. Anterior, din 2003 până în 2006, diplomatul a fost şef adjunct la Ambasada Republicii Bulgariei în România.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Modifică Setările