Garda Naţională a Rusiei – armata de uz intern a lui Putin

Problema înfrângerii rezistenţei cetăţenilor sovietici sau ruşi opuse acţiunilor autorităţilor a existat încă de la lovitura de stat din 7 noiembrie 1917, numită ”Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie” în propaganda comunistă.

În acest scop, regimul condus de Vladimir Lenin, apoi de Iosif Stalin, a înfiinţat o forţă militarizată numită Comisia Extraordinară (CeKa), de luptă împotriva ”contrarevoluţiei” şi sabotajului, adică împotriva tuturor acelor cetăţeni ai Rusiei care se opuneau regimului bolşevic. În perioada războiului civil, trupele CeKa au fost implicate în ”curăţirea” teritoriilor ocupate de Armata Roşie de elemente ”albgardiste”, contrarevoluţionare, iar în regiunile neruse ale fostului imperiu ţarist transformat în 1922 în Uniunea Sovietică, de reprezentanţii mişcărilor naţionale de eliberare, precum erau aşa-zişii ”basmachi” în Asia Centrală. În 1923, CeKa este reorganizată în Administraţia Politică de Stat (GPU), apoi în Administraţia Politică Unită de Stat (OGPU) de pe lângă Sovietul Comisarilor Poporului (consiliul de miniştri) al URSS. Prezenţa adjectivului ”politică” în denumirea organizaţiei indică genul activităţii sale, şi anume contracararea opoziţiei politice prin arestări, torturi şi luptă armată. În  1931, OGPU este încorporată în NKVD, ministerul sovietic de interne, ca subdiviziune a acestuia, cu denumirea Administraţia Centrală a Securităţii Statului (GUGB). În 1939, trupele NKVD sunt declarate prin lege parte a Forţelor Armate ale URSS, cu subordonare pe linia afacerilor interne, şi sunt numite ”trupe interne” (Vnutrennie Voiska).

În perioada de după cel de-al doilea război mondial, NKVD este transformat în Ministerul Afacerilor Interne. Trupele interne ale Ministerului de interne al URSS devin principalul braţ înarmat al regimului sovietic în îndeplinirea obiectivelor sale de înăbuşire a rezistenţei interne în teritoriile ocupate şi anexate de URSS din Europa de Est (Karelia finlandeză, jumătatea estică a Poloniei, nord-estul României), atât prin reprimarea ”elementelor duşmănoase” locale, cât şi prin organizarea deportărilor în Siberia.

Trupele interne au continuat să lupte cu manifestările ”antisovietice” până la destrămarea URSS. Ele au fost trimise împotriva civililor neînarmaţi pentru a înăbuşi o serie întreagă de revolte, care erau trecute sub tăcere de autorităţi şi presă, pentru a nu le da idei cetăţenilor URSS. Printre acestea se numără atât revolte izbucnite din cauza condiţiilor proaste de muncă şi retribuţie, cât şi unele frământări cu substrat etnic. Revoltele de la Novorosiisk (1956), Groznîi (1958), Temirtau (1959), Krasnodar (1961), Beslan (1961), Ordjonikidze (1981), Alma-Ata (1986), Suhumi (1989) şi Tbilisi (1989), au fost reprimate utilizând trupele interne ale MAI al URSS. De asemenea, acestea au fost implicate în contracararea mişcărilor de eliberare naţională din diferite republici ale URSS, mai ales în Ţările Baltice, Azerbaidjan, Georgia, Armenia, Tadijikistan.

După destrămarea URSS, trupele interne ale Uniunii de pe teritoriul RSFSR au fost trecute în subordinea ministerului de interne al Federaţiei Ruse şi au continuat să existe, fiind implicate în războaiele din Cecenia şi Daghestan şi în multe alte operaţiun anti-tero din Caucazul de Nord alături de FSB, până în 2016.

Necesitatea protecţiei regimului instaurat, gradual, în Federaţia Rusă în ultimele două decenii, de ”duşmanii interni” precum societatea civilă şi partidele din opoziţia extra-parlamentară, l-a determinat pe preşedintele Vladimir Putin să semneze pe 5 aprilie un decret prin care se înfiinţează Garda Naţională a Rusiei, o forţă militarizată pe baza trupelor interne ale MAI. Însă noua entitate devine o instituţie autonomă a puterii executive, nu se mai subordonează nici MAI, nici Ministerului Apărării, iar în fruntea ei este numit ca director şi comandant suprem generalul de armată Viktor Zolotov, şef al Serviciului de Pază al preşedintelui Federaţiei Ruse în perioada 2000-2013, fost comandant al trupelor interne din MAI şi viceministru al afacerilor interne.

În perioada aprilie-iulie, toate formalităţile legate de adoptarea legilor de funcţionare a Gărzii Naţionale, în Duma de Stat şi la Administraţia prezidenţială, au fost parcurse. Conform prevederilor după care funcţionează noua forţă armată, militarii Gărzii Naţionale pot deschide focul fără preîntâmpinare şi au dreptul să tragă în femei, copii sau oameni în vârstă, dacă aceştia opun rezistenţă.

Astfel, după extinderea prerogativelor legale ale Gărzii Naţionale, această organizaţie beneficiază acum de puteri aproape egale cu cele pe care le deţineau trupele OGPU-NKVD în perioada stalinistă.

Efectivele Gărzii Naţionale vor depăşi 340.000 de militari. Pentru comparaţie, Forţele Armate ale Federaţiei Ruse sunt compuse, astăzi, din 798.000 de militari activi, iar Ministerul Afacerilor Interne numără peste 900.000 de angajaţi.

Procesul de formare a noii structuri se va desfăşura în trei etape şi va dura până în 2018. Astfel, până la sfârşitul anului 2016 este planificat transferul complet al tuturor subunităţilor şi organelor subordonate Gărzii Naţionale din cadrul ministerului de interne. Apoi, până în august 2017 urmează să se definitiveze efectivul, atribuţiile şi principalele sarcini ale instituţiei. Până la începutul lui 2018, trupele interne urmează să se transforme pe deplin într-o structură cu comandă unică – trupele Gărzii Naţionale.

Printre prerogativele Gărzii Naţionale despre care se cunoaşte de pe acum se numără dreptul de a reţine cetăţeni, de a le controla actele, de a bloca drumuri şi imobile, de a contracara dezordinile în masă. În cazuri excepţionale, angajaţii Gărzii Naţionale vor putea interzice circulaţia autovehiculelor, pietonilor, să utilizeze autoturismele cetăţenilor pentru a se deplasa spre locul în care are loc o situaţie excepţională sau pentru a urmări infractori, să intre în locuinţe private fără ordin judecătoresc, să utilizeze forţa, inclusiv armele din dotare.

De asemenea, în aria de responsabilitate a Gărzii Naţionale este transferat controlul asupra circulaţiei armelor de foc şi controlul asupra activităţii firmelor particulare de pază şi protecţie. De asemenea, trupele Gărzii Naţionale sunt datoare să asigure ordinea publică, după necesităţi, alături de poliţie, să asigure instaurarea regimului de stare excepţională, participarea la lupta împotriva terorismului, contracararea extremismului şi a acţiunilor întreptate împotriva integrităţii teritoriale a Federaţiei Ruse. Militarii Gărzii Naţionale mai pot fi implicaţi în paza obiectivelor sau a încărcăturilor de maximă importanţă, acordarea asistenţei trupelor FSB în activităţi de pază a frontierei de stat.

Cu alte cuvinte, Garda Naţională are dreptul să se implice în orice activităţi de apărare a ordinii existente în statul rus. Pe lângă prerogativele ei largi, trebuie adăugat faptul că, după lege, instituţia este subordonată în mod nemijlocit preşedintelui Vladimir Putin, care îi poate da ordine directe. Şi cum comanda operativă este asigurată de unul dintre ofiţerii superiori cu cel mai mare grad de loialitate faţă de Vladimir Putin personal, ne putem da seama ce rol va avea în realitate Garda Naţională.

Deşi provine din mediul fostului KGB, fiind un fost ofiţer al acestui serviciu de informaţii, şi a condus FSB, Serviciul Federal de Securitate – principalul serviciu de informaţii actual al Rusiei - preşedintele Putin are nevoie să aibă în orice moment la dispoziţia sa o forţă armată numeroasă şi, mai ales, a cărei loialitate faţă de el să nu poată fi clătinată. Ascensiunea în alte instituţii de forţă a unor lideri puternici poate fi văzută drept o potenţială ameninţare, la Kremlin. În primul rând, asta se referă la unii conducători ai armatei precum Serghei Şoigu, care lucrează în sistemul instituţiilor de forţă din perioada primilor ani ai preşedinţiei lui Boris Elţîn, fiind mai vechi în poziţii de conducere decât Putin însuşi.

Astfel, prin crearea Gărzii Naţionale, Putin se pune la adăpost de o potenţială lovitură de stat care ar fi pregătită de cercuri din armată şi serviciile de informaţii. Practic, Garda Naţională e o garanţie suplimentară a concentrării întregii puteri de stat în mâinile lui Putin şi a personalizării puterii în Rusia. Noua instituţie de forţă va deveni pe deplin funcţională chiar în preajma alegerilor prezidenţiale din martie 2018, atunci când Putin va candida, mai mult ca sigur, pentru un nou mandat de 6 ani în fruntea Rusiei. Ea ar putea fi utilizată pe deplin pentru dispersarea potenţialelor manifestaţii turbulente ale opoziţiei.