Fracţiunile parlamentare au avut întrevderi cu experţii Comisiei de la Veneţia

Fracţiunile parlamentare au avut întrevderi cu experţii Comisiei de la Veneţia

FOTO oficial.md

Experţii Comisiei de la Veneţia, sosiţi la Chişinău, au avut joi, 18 mai, întrevederi separate cu fracţiunile parlamentare, în cadrul cărora au discutat completările la Constituţie propuse de către preşedintele Igor Dodon. Acestea se referă mecanismul de dizolvare a Parlamentului prin referendum iniţiat de către şeful statului, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

După întrevederea cu fracţiunea Partidului Democrat, deputatul Sergiu Sârbu a declarat presei că PDM este categoric împotriva iniţiativei preşedintelui Dodon, pe care o califică populistă. Potrivit lui Sârbu, este absolut inadmisibil acest şantaj politic din partea preşedintelui ţării faţă de Parlament. „Să-şi pună pofta în cui! Nu va fi dizolvat Parlamentul aşa cum îşi doreşte preşedintele Dodon. Şi noi exact un astfel de mesaj le-am transmis experţilor Comisiei de la Veneţia”, a spus deputatul democrat.

Deputatul Partidului Socialiştilor Vasile Bolea a declarat după întrevederea cu experţii Comisiei de la Veneţia că este imperios de a acorda preşedintelui ţării împuterniciri suplimentare pentru a balansa sistemul politic şi pentru a nu permite Parlamentului să abuzeze într-un caz sau altul.

Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a menţionat că liberalii nu susţin propunerile preşedintelui. Mihai Ghimpu a mai spus că este o tentativă de a avea un preşedinte autoritar. În opinia sa, Comisia de la Veneţia nu va da un aviz pozitiv acestei iniţiative pentru că nu are temei juridic şi nu este argumentată.

Preşedinta fracţiunii Partidului Comuniştilor, Inna Şupac, a comunicat că liderul formaţiunii, Vladimir Voronin, a sugerat ideea instituirii unui birou permanent al Comisiei de la Veneţia la Chişinău. Fracţiunea PCRM s-a exprimat împotriva iniţiativei preşedintelui Dodon. Deputata a mai spus că intenţia lui Igor Dodon nu poate fi calificată altfel decât o acţiune de PR politic.

Liderul fracţiunii Partidului Liberal Democrat, Tudor Deliu, a spus că modificarea Constituţiei propusă de preşedintele Igor Dodon nu are „haina” unui act legislativ, ci se discută visul cuiva. Potrivit liberal-democratului, modificarea Constituţiei trebuie să aibă avizul Curţii Constituţionale, or acest lucru nu s-a întâmplat.

Iurie Leancă, membru al Grupului parlamentar Popular European, a declarat că împreună cu colegii săi le-au spus experţilor că nu susţin propunerile preşedintelui şi că acestea fac parte din agenda politică a lui Igor Dodon. Potrivit lui Iurie Leancă, obiectivul acestor propuneri nu este de a îmbunătăţi situaţiadin Republica Moldova sau viaţa cetăţenilor, dar este pregătirea pentru alegerile parlamentare din 2018.

Iniţiativa lui Igor Dodon prevede cinci cazuri noi în care şeful satului poate iniţia dizolvarea Parlamentului. Şeful statului propune modificarea articolului 85 din Constituţie şi solicită dreptul să poată dizolva legislativul după consultarea fracţiunilor parlamentare. În cel de al doilea caz, Parlamentul va putea fi dizolvat de preşedinte dacă nu a implementat, timp de 12 luni, voinţa poporului exprimată prin referendum consultativ. Legislativul ar mai putea fi dizolvat în cazul unui referendum republican privind demiterea preşedintelui, care s-a soldat cu rezultat negativ. În cel de al patrulea caz, Parlamentul va putea fi dizolvat dacă nu a adoptat Legea bugetului de stat în termen de două luni de la începutul exerciţiului financiar. Ultimul caz, propus de preşedinte, prevede dizolvarea Parlamentului prin referendum iniţiat de şeful statului.

Totodată, Igor Dodon a iniţiat prin decret prezidenţial desfăşurarea unui referendum consultativ republican, la care cetăţenii urmează să răspundă la patru întrebări, iar una dintre ele se referă la acordarea preşedintelui a împuternicirilor de dizolvare a Parlamentului în alte condiţii decât cele prevăzute în prezent şi ca urmare declanşarea alegerilor parlamentare anticipate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările