FOTO Trupele ruse din Transnistria, exerciţii comune cu structurile de forţă de la Tiraspol sub drapelul Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO novostipmr.com
FOTO novostipmr.com

Ministerul rus al Apărării informează că, pe durata unei săptămâni, Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) din Transnistria desfăşoară exerciţii comune cu structurile de forţă din regiunea trasnistreană.

Ministerul Apărării de la Moscova precizează că este vorba doar despre „jocuri militare”, intitulate „Ostaşul comunităţii”, o competiţie desfăşurată din 2009 în cadrul Comunităţii Statelor Independente (CSI).

În Transnistria, competiţia are loc între militarii ruşi (catalogaţi de Chişinău şi comunitatea internaţională ca fiind forţe de ocupaţie) şi structurile de forţă de la Tiraspol. Evenimentul a început cu intonarea imnului Federaţiei Ruse, de unde nu au lipsit nici drapelele de stat al Rusiei.

Competiţia se desfăşoară în orăşelul GOTR. La ea participă şase echipe - reprezentanţii GOTR şi reprezentanţii a cinci structuri de forţă de la Tiraspol.

Deşi, oficial, concursul se desfăşoară între militarii Comunităţii Statelor Independente (CSI), Chişinăul nu a fost parte a evenimentului, Moscova preferând să organizeze competiţia cu structurile de forţă nerecunoscute.

Cei de la GOTR susţin că scopul competiţiei este „consolidarea colectivului tuturor formaţiunilor militare dislocate pe teritoriul Transnistriei” şi „popularizarea modului sănător de viaţă”.

Aşa-numitele jocuri militare presupun o competiţie între militari prin depăşirea anumitor obstacole, aruncarea de grenade, împuşcatul din arma cu lunetă etc.

Potrivit presei ruse, competiţii similare au loc în Rusia, Kazahstan, Armenia, Belarus, Grecia şi Iran.

x
d
d
d
d
Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
x
x
x
x
x
Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite