Fostul deputat român Cristian Rizea va participa în alegerile parlamentare din Republica Moldova VIDEO

Fostul deputat român Cristian Rizea va participa în alegerile parlamentare din Republica Moldova VIDEO

Cristian Rizea

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în România, eliberat recent de autorităţile moldoveneşti, a depus vineri, 14 mai, actele la Comisia Electorală Centrală de la Chişinău pentru a se înregistra în calitate de candidat independent în alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.

Cristian Rizea a menţionat că a avut negocieri cu câteva partide din Republica Moldova, însă, în cele din urmă, în rezultatul unor presupuse presiuni din partea lui Igor Dodon, formaţiunile respective au refuzat să-l includă pe listele lor electorale. În consecinţă, fostul deputat PSD a luat decizia de a candida independent, având nevoie să colecteze 2.500 de semnături pentru a fi înregistrat de CEC.

Cristian Rizea a precizat că va lupta împotriva lui Igor Dodon şi a lui Vlad Plahotniuc şi că va sprijini proiectele preşedintelui Maia Sandu şi ale Partidului Acţiune şi Solidaritate.

Recent, Cristian Rizea a menţionat că a iniţiat procedura de renunţare la cetăţenia română şi că vrea să deţină doar cetăţenia moldovenească, retrasă anterior printr-un decret al preşedintelui Igor Dodon şi despre care procurorii spun că a obţinut-o fraudulos, fiind deschis un dosar penal pe acest caz.

Cristian Rizea, condamnat definitiv la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare în România, a fost eliberat din arest de autorităţile moldoveneşti duminică, 2 mai, după ce a expirat termenul în care un cetăţean străin reţinut poate fi extrădat.

Cristian Rizea a afirmat, la Jurnal TV, că dosarul penal în care a fost condamnat în România i-a fost fabricat şi că dânsul este nevinovat. Rizea a mai spus că a obţinut cetăţenia moldovenească legal, depunând actele la Ambasada Republicii Moldova de la Bucureşti, dar nu în mod fraudulos, precum susţin procurorii moldoveni.
 
Cristian Rizea a fost reţinut în Republica Moldova pe 3 noiembrie 2020, la scurt timp după ce preşedintele de atunci, Igor Dodon, i-a anulat cetăţenia moldovenească. Ulterior, Rizea a fost arestat, iar Chişinăul a anunţat că fostul deputat va fi extrădat în România.
 
Cristian Rizea riscă închisoare şi în Republica Moldova, după ce procurorii moldoveni au stabilit că fostul deputat român a comis ilegalităţi de natură penală atunci când a obţinut cetăţenia moldovenească. Mai exact, Rizea a făcut declaraţii false în procesul de dobândire a cetăţeniei.
 
După ce Igor Dodon a semnat un decret prin care a anulat cetăţenia lui Cristian Rizea, preşedintele de atunci a spus că Rizea este „un criminal, conform justiţiei române”. 
 
Dodon a adăugat că acum ţine de competenţa organelor de drept moldoveneşti şi române ca să-l reţină şi să-l expulzeze pe Cristian Rizea din R. Moldova. Dodon a precizat că decretul a fost semnat la propunerea Comisiei pentru cetăţenii.
 

Igor Dodon a anunţat vineri, 16 octombrie 2020, că Cristian Rizea a depus actele pentru a obţine cetăţenia Republicii Moldova pe 14 noiembrie 2017. Atunci, pentru a obţine cetăţenia, Rizea a informat autorităţile R. Moldova că ar avea rude în autonomia găgăuză. Pe 28 decembrie 2017, Rizea deja obţinuse paşaportul moldovenesc, afirmă Dodon, sugerând că politicianul român a obţinut cetăţenia în urma unei înţelegeri cu oligarhul Vlad Plahotniuc.

Dodon a precizat că atunci când Rizea a solicitat cetăţenia, acesta a ascuns informaţia că a fost condamnat în România, fapt ce contravine legislaţiei Republicii Moldova. În acest sens, Dodon a afirmat că Rizea va rămâne fără cetăţenia moldovenească. 
 
„La momentul când el a depus actele, deja era condamnat în România. Pe data de 7 decembrie 2017, Cristian Rizea a fost condamnat la patru ani şi opt luni. Asta înseamnă că acest cetăţean a depus actele în Moldova, asumându-şi angajamentele că nu încalcă legea, dar, de fapt, a încălcat legea, pentru că era cu dosar penal în România. Cel mai probabil era un om apropiat fostului oligarh care era la putere”, a subliniat Dodon.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările