Fiodor Ghelici: Cei care s-au aflat de-a lungul anilor la guvernare ar trebui să răspundă penal pentru frauda de la BEM

Fiodor Ghelici: Cei care s-au aflat de-a lungul anilor la guvernare ar trebui să răspundă penal pentru frauda de la BEM

Fiodor Ghelici FOTO IPN

Foştii demnitari şi cei care s-au aflat de-a lungul anilor la guvernare ar trebui să răspundă penal pentru frauda de la Banca de Economii. Declaraţia aparţine preşedintele asociaţiei obşteşti „Moldova mea”, Fiodor Ghelici. Potrivit lui, foşti şefi de stat, prim-miniştri, miniştri, dar şi unii funcţionari ar trebui să ajungă la închisoare pentru „jaful secolului”şi pentru distrugerea Băncii de Economii.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Într-o conferinţă de presă la IPN, Fiodor Ghelici a declarat că, la iniţiativa asociaţiei, timp de mai mulţi ani, a fost efectuată o investigaţie, fiind acumulate acte în volum mare.
 
„BEM a fost cea mai sigură bancă, în care populaţia ţării a avut încredere. Cel mai mare capital financiar a fost orientat în această bancă. De asemenea, clienţii acestei bănci au fost cei mai mari investitori, deponenţi, companii”, a notat Fiodor Ghelici, ex-preşedinte al Comisiei pentru controlul public din cadrul Consiliului Societăţii Civile pe lângă preşedintele Republicii Moldova.
 
„Banca era un pilon economic şi financiar important pentru stat. Însă pentru politicieni şi pentru reprezentanţii puterii banca a fost un izvor de îmbogăţire personală. Şi aceşti politicieni şi reprezentanţi ai puterii de vârf furau din bancă fără vreo măsură şi după principiul: „După noi şi potopul”, a menţionat preşedinte АО „Moldova Mea”.
 
Preşedintele „Moldova mea” a criticat mersul lent al investigaţiilor oficiale la acest subiect şi spune că e revoltător faptul că banii furaţi nu au fost recuperaţi şi  că  persoane cu putere de decizie ascund intenţionat informaţii importante. Fiodor Ghelici mai spune că în dosarul fraudei bancare „peştele se curăţă de la coadă şi nu de la cap”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările