Federica Mogherini: UE e gata să sprijine şi mai mult Moldova decât a făcut-o până acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană este gata să sprijine şi mai mult Republica Moldova decât a făcut-o până acum. Cu excepţia asistenţei macrofinanciare, unde prima tranşă va ajunge în următoarele săptămâni, a fost semnat un acord de finanţare pentru programele de dezvoltare sustenabilă locală şi supremaţia legii, în sumă de 40 de milioane de euro, transmite IPN.

Declaraţii în acest sens au fost făcute de către înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, Federica Mogherini, într-o conferinţă de presă, joi, 3 octombrie, la Chişinău.

Potrivit oficialului european, programele pentru care s-au semnat acordul se vor axa pe dezvoltarea locală pentru regiuni, măsuri de contracarare a corupţiei, lupta împotriva violenţei bazate pe gen şi programele Erasmus. Alte programe vor fi finanţate în continuare în 2019. Acestea se vor axa pe sprijinirea societăţilor civile şi ÎMM-urilor.

Federica Mogherini spune că prima tranşă din asistenţa macrofinanciară oferită de UE va fi debursată în următoarele săptămâni, iar cea de-a doua până la sfârşitul acestui an. De asemenea, UE a mobilizat o echipă de experţi de nivel înalt pentru a acorda asistenţă tehnică în domeniul justiţiei, contracarării spălării de bani şi nu doar. Toate plăţile vor fi posibile, spune înaltul reprezentant, cu condiţia că vor continua reformele şi se vor respecta condiţiile FMI.

În altă ordine de idei, Federica Mogherini a spus că poziţia UE rămâne neschimbată în ceea ce ţine de sprijinul continuu al suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Moldovei, cu statut special pentru Transnistria în cadrul frontierelor recunoscute internaţional ale ţării.

De asemenea, oficialul a remarcat că UE va urmări foarte atent procesele electorale în actuala campanie. Ea spune că aceste alegeri va fi primul test electoral de la începutul acestei guvernări, care va demonstra în ce măsură va fi procesul transparent şi în ce măsură se va conforma la standardele internaţionale.

În aceeaşi conferinţă de presă, premierul Maia Sandu a spus că vizita în Republica Moldova a unui demnitar de un aşa rang „demonstrează că noi am reuşit să aducem Republica Moldova cu faţa spre UE”. Potrivit Maiei Sandu, cu ajutorul UE, Moldova a reuşit să crească exporturile în UE la aproape 70%, iar peste şase mii de companii au beneficiat de sprijin. De asemenea, au fost create peste trei mii de locuri de muncă în Moldova şi s-au reparat mai mulţi kilometri de drum cu sprijinul UE.

Maia Sandu a spus că Moldova este gata să-şi respecte angajamentele faţă de UE, pentru a duce la îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale cetăţenilor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite