Faţetele Rusiei în R. Moldova: voronismul şi dodonismul. De ce Igor Dodon este mai periculos decât Vladimir Voronin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul Vladimir Voronin (dreapta) şi elevul său Igor Dodon (stânga), pe vremea când îi înmâna, în faţa statuii lui Lenin din Chişinău, carnetul de membru al Partidului Comuniştilor. Astăzi, discipolul şi-a întrecut maestrul
Profesorul Vladimir Voronin (dreapta) şi elevul său Igor Dodon (stânga), pe vremea când îi înmâna, în faţa statuii lui Lenin din Chişinău, carnetul de membru al Partidului Comuniştilor. Astăzi, discipolul şi-a întrecut maestrul

Republica Moldova a intrat într-o perioadă politică extrem de periculoasă după ce Igor Dodon şi-a impus cabinetul său de miniştri la Chişinău sub eticheta falsă de „guvern tehnocrat”. Preşedintele susţinut de Federaţia Rusă a acaparat toate pârghiile de putere în stat, iar noi putem spune că Moldova a fost ocupată de ruşi în mod democratic.

Analiză realizată de Cristina Melnic*

Influenţa de origine rusă a domnului Dodon este foarte clară, având în vedere că preşedintele moldovean are zboruri lunar la Moscova, iar în campania sa electorală şi a partidului său a beneficiat de ajutor rusesc.

Înapoi în 2001. Prin regimul Dodon, Federaţia Rusă a preluat controlul în Republica Moldova

Nu se mai pune problema de înclinaţiile pro-ruse ale lui Dodon, ci de cum îşi va impune influenţa Federaţia Rusă în statul de peste Prut odată cu stagnarea parcursului european. Tot ceea ce s-a întâmplat după alegerile parlamentare din primăvară şi formarea unei coaliţii ratate între stânga şi dreapta împotriva regimului Plahotniuc, prevestea şubrezirea avântului pro-european, iar pierderea capitalei a constituit factorul decisiv de destabilizare şi înlăturare a Maiei Sandu pentru a instaura regimul lui Dodon.

Din istoria scurtă a independenţei Republicii Moldova ne este cunoscut un alt regim, care se aseamănă şi se deosebeşte în acelaşi timp cu cel nou instaurat. Şi nu vorbesc aici de cel al oligarhului Plahotniuc, care mai degrabă a înţesat o structură mafiotă, de clan, în fruntea Moldovei, ci de regimul lui Voronin, care a fost cel mai dur.

În primul rând ar fi bine să începem prin descrierea celor două personaje politice enunţate: Igor Dodon şi Vladimir Voronin.

Cine este Igor Dodon?

Pe 17 ianuarie 2017, preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a făcut cadou lui Igor Dodon, aflat într-o vizită la Moscova, harta Moldovei Mari. Cu acel prilej, Dodon le-a spus jurnaliştilor ruşi că „jumătate din teritoriul actual al României este moldovenesc” şi că „dacă Imperiul Rus nu s-ar fi oprit la Prut, am fi avut acum o Moldovă întregită”.

blog

Igor Dodon este un economist care se autopropulsează rapid la catedra academică, de unde începe imediat să „flirteze” cu politica. Astfel că doar la 30 de ani devine viceministru al economiei din Republica Moldova în guvernul PCRM, dar fără carnet de partid. Abia după ce îşi arată loialitatea faţă de sistemul lui Voronin şi se apropie de elita comuniştilor, Dodon se înscrie oficial în partid. Scopul însă a fost de a submina conducerea partidului de stânga care se afla într-un declin după protestele din aprilie 2009. Practic, Igor Dodon este reprezentantul aripei tinere din partidul comunist, crescut sub egida lui Vladimir Voronin, care a ajuns să-i conteste autoritatea liderului odată cu pierderea puterii absolute în Republica Moldova.

În toată această schemă, nu trebuie ignorat flagelul rus, care a gravitat spre Dodon, în vederea relansării partidului cu o nouă imagine. Voronin, fiind orbit de vechea sa autoritate, a venit cu refuzul şi îndârjirea de a nu ceda frâiele partidului, iar revoltaţii au curs. Igor Dodon a făcut parte din al doilea val al fugarilor din PCRM, care s-au relansat politic cu un nou proiect sută la sută creat în birourile de la Kremlin, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, având acelaşi discurs pro-rus, anti-occidental şi anti-românesc, venit să fure electoratul comuniştilor. Ceea ce şi în scurt timp a reuşit, dar cu un efort intelectual şi bănesc semnificativ din Federaţia Rusă.

Astfel, la doar 44 de ani, Igor Dodon ajunge la apogeul carierei sale politice după ce a reuşit în câţiva ani să-i fure aproape întreg electoratul lui Voronin, să facă înţelegeri politice de conjunctură cu Plahotniuc (atunci când a pus umărul în Parlament la alegerea preşedintelui sprijinit de pro-europeni, Nicolae Timofti) ca apoi Plahotniuc să-i întoarcă acelaşi favor, prin sprijin mediatic, atunci când Dodon a candidat la primele alegeri în care cetăţenii Republicii Moldova şi-au votat direct preşedintele. Imediat după ce contestarea oligarhului a prins avânt la Chişinău, Igor Dodon a ales „să se spele de păcate” prin participarea la protestele împotriva regimului mafiot al lui Plahotniuc.

În tot acest răstimp politic, discursul lui Dodon nu a rămas acelaşi, ci s-a schimbat semnificativ, probabil datorită asistenţei analitice de la Kremlin. Dacă iniţial avea o atitudine profund anti-occidentală şi cerea constant ruperea acordului între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, propunea schimbarea drapelului naţional, pentru a nu se confunda cu cel din România, susţinea apropierea de Rusia şi se afişa cu drapelul acesteia, acest discurs agresiv s-a diluat între timp, Dodon ajungând să susţină că partidul său nu este mâna Moscovei şi nu este sprijinit din exterior, ci este un partid aproape de popor, iar relaţiile cu UE şi chiar cu România sunt importante.

Această evoluţie discursivă s-a produs într-un timp relativ scurt, pentru că dinamica societăţii civile de peste Prut a devenit mult mai vizibilă în ultimii ani, iar opoziţia este prezentă şi elocventă în comparaţie cu perioada în care Vladimir Voronin nu avea niciun adversar politic. Însă pentru a înţelege mai bine personajul politic Igor Dodon, trebuie să elaborăm portretul celui care l-a crescut şi spre care tinde să ajungă tânărul preşedinte moldovean.

Cine a fost Vladimir Voronin?

Preşedintele Voronin la o întrevedere cu Preşedintele Putin. Are meritul de a fi respins Memorandului Kozak în 2003, dar, chestiune uitată astăzi, după 2007 a încercat insistent să revină în braţele Moscovei, fără însă să mai poată câştiga încrederea Rusiei până la capăt.

blog

Vladimir Voronin a fost liderul încă de la înfiinţarea Partidului Comunist din Republica Moldova din 1993 şi este în continuare. Ascensiunea liderului comunist a debutat în contextul complicat al anilor ‘90, atunci când Republica Moldova îşi declarase independenţa şi se înfiinţa ca un nou stat pe harta Europei. Procesul de tranziţie de la instituţiile comuniste la instituţii proprii unei democraţii a fost susţinut de partide nou-înfiinţate de foşti nomenclaturişti locali din cadrul URSS. În acest fel, discursul lor era concentrat în jurul tematicii etno-naţionale şi de asigurare a independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova, cu scopul de a securiza perpetuarea puterii în jurul acestui grup. Indecizia şi lipsa reformelor din perioada imediat următoare întru consolidarea unui stat tânăr democratic a diseminat neîncredere în sânul populaţiei, iar toată această politică ezitantă, alături de declinul economic post-sovietic, au adus la instaurarea domniei în politica moldovenească a lui Vladimir Voronin, împreună cu partidul său comunist nereformat.

Voronin a poposit în fruntea Moldovei ca un lider diferit faţă de predecesorii săi, deşi exploata acelaşi discurs agrarian şi marja pe aceeaşi populaţie majoritar rurală, conservatoare, uşor needucată. Limbajul său comprehensibil, înţesat cu umor, alături de proiecţia unui caracter autoritar, i-au asigurat dominaţia pe scena politică de peste Prut. Astfel, imaginea lui s-a perpetuat prin mai multe faze definitorii pentru cariera sa politică, debutând ca urmaş al leninismului, socialismului, trecând prin arogarea ideii de revoluţie întreprinsă de partidul său prin oferirea unei soluţii moderne de restaurare a idealurilor bolşevice, pentru a ajunge să se impună ca un patriot înflăcărat al statalităţii Republicii Moldova, tată al naţiunii moldoveneşti, urmaş al lui Ştefan cel Mare.

Dacă mirajul prosperităţii sovietice l-a instalat pe Vladimir Voronin ca primul om în stat, menţinerea sa a fost posibilă datorită creării unei structuri verticale de putere, subordonată direct şefului de partid. Acest lucru însemna impunerea unor forme de control asupra structurilor administrative şi resurselor economice ale statului, ceea ce i-a permis menţinerea unui grad ridicat de intervenţie pe piaţă. Anume acest aspect a favorizat întreţinerea legăturilor de partid cu încrengătura mafiotă a nomenclaturii rurale, adică foştii lideri ai cooperativelor, deveniţi baroni locali, care asigurau mecanismul favorabil de vot.

În mare măsură au contribuit la continuitatea sa politică îngrădirea libertăţii de exprimare şi subordonarea statului de drept, totodată însă exploatarea tematicii geopolitice i-a adus cel mai mare câştig. Astfel că, orientarea politicii externe a Republicii Moldova a oscilat între est şi vest pe parcursul celor aproape 10 ani de domnie. Mai exact, Vladimir Voronin a pledat pentru menţinerea calităţii de membru al CSI, mai apoi spre o integrare mai aprofundată, ulterior chiar spre o aderare la Uniunea Vamală Rusia-Kazahstan-Belarus, pentru ca mai târziu să fluctueze spre o asociere cu Uniunea Europeană. Pe lângă această derivă externă a politicii lui Voronin, relaţiile cu România au trecut printr-o adevărată aventură de „roller-coaster”, de la diplomaţi declaraţi personae non-gratae şi acuzaţii reciproce, până la acordarea de vize şi burse de studii, vizite diplomatice şi încurajarea vectorului european.

Vladimir Voronin a ştiut să se reorienteze pe plan extern ori de câte ori a fost nevoie pentru ca interesele sale, ale partidului său, ale „moldovenismului” promovat să se menţină la putere, chiar dacă prin deducţie ideologică, PCRM era îndreptat spre Federaţia Rusă. Să nu uităm, că Voronin a refuzat planul Kozak din 2003, a susţinut blocada economică a Transnistriei şi a rezistat conflictului economic cu Rusia din 2005-2007. Toate aceste acţiuni relevă dualitatea pe care a mizat Vladimir Voronin pentru a pendula între est şi vest, sub stindardul neutralităţii Republicii Moldova, care i-a folosit întru perpetuarea regimului său autoritar şi opresiv în privinţa libertăţii de exprimare. Anume acest joc dublu permitea sustragerea de la reformarea instituţiilor de stat şi conservarea autoritarismului în aparatul de stat.

Dar cum fiecare „mână de fier” are parte de un final, sfârşitul lui Voronin a venit de la revolta tinerilor după alegerile legislative din aprilie 2009. Violenţa şi injustiţia emise de răcnetul unei regim aflat descompunere au unit opoziţia juvenilă, iar de-aici încolo Voronin a devenit istorie.

Copia şi originalul. Imitarea lui Voronin

Deputatul socialist, Vlad Bătrâncea, în timp ce rupea harta României Mari de la tribuna parlamentului din R. Moldova (10 decembrie 2015). După asta a fost decorat cu ordinul „Gloria Muncii” de către preşedintele Igor Dodon şi, actualmente, este vice-preşedinte al Parlamentului de la Chişinău.

blog

Atât de emblematică a devenit figura sa în politica moldovenească, încât mulţi dintre liderii politici care au urmat să apară în peisaj, au încercat să-l imite pe Vladimir Voronin sau măcar să-şi atribuie unele calităţi ale personajului. Iar printre aceştia se numără şi Igor Dodon, dorind să proiecteze imaginea unui lider cu autoritate, patriot moldovean, garant al prosperităţii economice. Până şi la nivelul de discurs, Dodon tinde spre un limbaj popular, cu glume plasate ocazional, pentru a impresiona acelaşi segment de public ex-loial liderului comunist. Însă oricât de mult n-ar încerca, Igor Dodon nu reuşeşte să-şi atribuie un element important, charisma de care beneficia Voronin.

Pe segmentul ideologic similaritatea este limpede, fost comunist devenit socialist, care pledează pentru apropierea de Federaţia Rusă şi se axează pe politici sociale. Se poate spune şi faptul că PCRM şi PSRM sunt două partide trase la indigo, însă cu cel din urmă trecut printr-un proces de rebranding şi fiind mai adaptat cerinţelor politice actuale. În componenţa lor sunt aceiaşi oameni de stânga care au migrat dintr-o parte într-alta, oportunişti de serviciu care vor să beneficieze de privilegii politice şi cei care cred într-un viitor al Republicii Moldova alături de partitura rusească.

În această împrejurare, Igor Dodon este cel mai vizibil om politic, care şi-a mărit capitalul prin criticile publice aduse lui Voronin, fiind împins de la spate de personalul de conducere de la Kremlin şi de resursele financiare ruseşti. Nici până în ziua de astăzi, partidul său nu poate demonstra originea finanţărilor din campaniile electorale, iar aceste suspiciuni ar fi pasibile chiar de fapte penale.

De cealaltă parte, Voronin a beneficiat la început de sprijin bănesc din Federaţia Rusă, însă a ştiut să se autofinanţeze odată ce a acaparat puterea în stat, nemailuând în considerare contribuţia liderilor agrarieni locali. Astfel, liderul comunist a devenit independent din punct de vedere financiar, ceea ce i-a permis o oarecare rebeliune faţă de Rusia, chiar dacă regretată ulterior, şi o autonomie economică cu care şi-a întărit autoritatea.

De ce este periculos Igor Dodon?

Aeroportul internaţional Chişinău a intrat sub control rusesc.

blog

Şi aici intervine cel mai periculos aspect al „dodonismului” faţă de „voronismul” anterior descris, anume această servilitate permanentă de care dă dovadă Igor Dodon, venită din vulnerabilitatea de la investiţiile ruseşti. Fiindcă asta se întâmplă ori de câte ori vine un creditor şi te finanţează, el are nişte aşteptări de la tine, iar tu trebuie să-i oferi nişte garanţii, iar dat fiind faptul că Rusia are un deosebit interes strategic din cauza Transnistriei şi a graniţei Republicii Moldova cu NATO şi Ucraina, administraţia de la Kremlin are nişte cerinţe de la Igor Dodon, pe care acesta nu a întârziat să le îndeplinească.

În aceste zile s-a întâmplat poate cel mai grav eveniment din ultimii ani după „furtul miliardului”, care a trecut cumva neremarcat, toată lumea fiind angrenată în febra sărbătorilor de iarnă. De altfel, acest moment a fost ales cu grijă şi s-a întâmplat la scurt timp după ce Igor Dodon a făcut naveta până la Moscova şi a anunţat că va aduce investitori ruşi (link).

Astfel, guvernul „tehnocrat” al lui Igor Dodon(link) a consimţit preluarea Aeroportului Internaţional Chişinău de către un necunoscut miliardar rus. Această tranzacţie nu este întâmplătoare, iar dezinformaţiile pe care le aruncă în presă preşedintele moldovean nu au decât rolul de a deruta opinia publică.

Un alt aspect care merită menţionat este că la superficialitatea dezbaterii subiectului cedării aeroportului a contribuit şi faptul că o mare parte din mass-media de peste Prut face parte din portofoliul lui Dodon, după tranziţia dinspre Plahotniuc, acesta fiind un alt aspect preluat de la Vladimir Voronin.

În cele din urmă, de ce ar trebui să ne preocupe acest eveniment? Simplu. Aeroportul de la Chişinău este un element strategic de infrastructură şi un pilon de suveranitate pentru Republica Moldova, iar pentru Federaţia Rusă reprezintă coridorul spre Transnistria, fiindcă legătura directă a fost suspendată odată cu începerea conflictului ucrainean. În acest context, controlul de frontieră a fost înstrăinat şi ameninţările la securitatea Republicii Moldova pot fi devastatoare, iar acest lucru se poate extinde spre o breşă de securitate la adresa României şi chiar al Europei.

Aşadar, Igor Dodon a reuşit în doar câteva săptămâni ceea ce Vladimir Voronin nu a izbutit în opt ani, să facă nişte concesii iremediabil de nocive pentru viitorul Republica Moldova, să trădeze „moldovenismul statalist” în care crede şi să devină o sursă de pericol în regiune. De aici până la a fi un „trădător al istoriei” este doar un pas, cel numit planul Kozak 2.

*Cristina Melnic a fost participantă la programul Internship LARICS 2019 şi este studentă la Masterul de Studii de Securitate al Universităţii din Bucureşti.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite