Când, în ajunul Summitului de la Vilnius, preşedintele Traian Băsescu declara că, mai devreme sau mai târziu, România se va uni cu Republica Moldova, pentru că „sângele apă nu se face“, şi că acesta este viitorul proiect politic de ţară de care se va ocupa personal, prima mea reacţie a fost să-l aplaud.

Pentru sinceritatea sentimentelor faţă de Basarabia; pentru curajul de a pune degetul pe rană, sfidând Kremlinul; pentru consecvenţa cu care abordează pe parcursul celor două mandate subiectul sensibil al identităţii româneşti a basarabenilor; pentru dorinţa de a repara greşelile istoriei şi de a repune în drepturi adevărul... Chiar dacă momentul ales nu era tocmai potrivit pentru declaraţii unioniste - Republica Moldova parafa Acordul de Asociere cu UE, uniune ce nu agreează iniţiativele privind recroirea Europei (dacă acestea nu au girul cancelariilor occidentale). Chiar dacă turnura făcută de Ianukovici arăta clar de ce e în stare Moscova când cineva „atentează“ la spaţiul său de influenţă. Chiar dacă declaraţia lui Traian Băsescu avea o tentă populist-electorală şi părea, mai degrabă, o testare a mesajului unionist în perspectiva iminentelor alegeri din România (prezidenţiale) şi din Republica Moldova (parlamentare).

Nu m-am aşteptat că declaraţiile vor fi salutate cordial de către liderii guvernării de la Chişinău (şi nu doar pentru că nu sunt unionişti, ci şi pentru că, ocupând anumite funcţii, nu pot milita deschis pentru dispariţia, fie şi printr-un act de reparaţie istorică, a statului pe care îl conduc), dar nici nu m-am gândit că vor fi criticate cu atâta vehemenţă. Cel mai înţelept a fost şeful statului, Nicolae Timofti, care a spus că fiecare are dreptul la opinie personală, adăugând, prieteneşte, că proiectul Republicii Moldova este integrarea europeană. Idee vociferată, e adevărat, şi de către ceilalţi reprezentanţi ai puterii de la Chişinău, doar că într-o manieră oarecum ostilă faţă de preşedintele României.

Anume notele acestea de duşmănie, camuflată şi nu prea, m-au surprins, şi nu doar pe mine. Nu merita Traian Băsescu o astfel de atitudine doar pentru că a „îndrăznit“ să pună pe tapet – într-un avânt de sinceritate amestecată cu interese electorale – o chestiune atât de sensibilă. Trebuie să dai dovadă de multă „diplomaţie“ ca să spui că Băsescu toarnă apă la moara comuniştilor şi să-l acuzi că pune umărul la scindarea societăţii moldoveneşti (de parcă până la declaraţiile acestuia era tare unită)! Cât „curaj“ au liderii noştri! Şi unde dispare oare acesta în faţa emisarilor Kremlinului care ne ameninţă independenţa şi suveranitatea de mai bine de două decenii? Ne dăm viteji doar în faţa lui Băsescu, pentru că... „sângele apă nu se face“?

Dar vedeţi că de data asta l-au cam călcat tare pe bătătură pe marinar, aşa încât, după mai multe partide de replici tăioase – venite ba de pe Dâmboviţa, ba de pe Bâc, liderul de la Cotroceni a ajuns să ne avertizeze că ne va prezenta factura pentru ajutorul oferit de România pe parcursul a 20 de ani. Chiar aşa, dle preşedinte? Şi eu care credeam că bursele pentru tinerii basarabeni sunt o dovadă de dragoste dezinteresată, o minimă despăgubire pentru nedreptatea istorică ale cărei consecinţe le suportăm până astăzi. Înţeleg că se mai supără omul, dar totuşi aţi procedat cam ca „fraţii“ de la Răsărit, care ne amintesc periodic de unde vin gazele.

M-a surprins şi aluzia urâtă, făcută într-un anumit context, referitoare la faptul că premierul moldovean Iurie Leancă a făcut şcoală diplomatică la Moscova şi a lucrat în cadrul Ambasadei URSS la Bucureşti. Ce aţi vrut să spuneţi cu asta, că e „omul Moscovei“? Dacă ar fi aşa, de ce se zbate atâta pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, şi nu încearcă măcar să ne ducă în uniunea lui Putin? Unde-i logica, dle Băsescu? Aţi spus-o şi dumneavoastră – este mare riscul revenirii comuniştilor la putere, ceea ce ar periclita parcursul european al Republicii Moldova. De ce loviţi tocmai în cel care a dovedit că e căpitanul cel mai bun care poate ţine cursul spre UE (ca să folosesc limbajul marinăresc)?   

Nu există logică în toată cearta asta. Ce-i cu voi, fraţilor de la cârma celor două state româneşti?! Unde ajungem cu „relaţia prietenească, strategică şi frăţească“ dacă veţi continua în halul ăsta să vă daţi palme în văzul întregului popor român? E stupid că s-a ajuns la situaţia când nobila idee a Unirii, în loc să-i apropie pe cei care - prin puterea dată de alegători - ar putea s-o realizeze (într-o formă sau alta, mai devreme sau mai târziu, fie şi sub umbrela UE) i-a făcut să se urce pe baricade, cu arcurile întinse, gată să sloboadă alte săgeţi otrăvite.

Nu de spectacole mediatice avem nevoie acum. Dle Leancă, e greu să-i daţi un apel dlui Băsescu şi să-i explicaţi, prieteneşte, de ce declaraţiile sale „creează probleme cruciale Republicii Moldova“? Dle Băsescu, şi dumneavoastră l-aţi putea telefona pe dl Leancă să-i explicaţi, pe puncte, că proiectul dumneavoastră e o alternativă oferită de România în cazul „unei devieri a Republicii Moldova de la parcursul european“, şi nu o piedică în drumul ţării noastre spre UE.