Expert: Republica Moldova trebuie să beneficieze de ajutor pentru a-şi întări capacităţile de apărare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Experţii militari spun că, în contextul războiului din Ucraina, statutul de neutralitatea al Republicii Moldova, prevăzut în Constituţie, nu poate fi considerat un scut de protecţie. Potrivit specialiştilor, Moldova trebuie să beneficieze de ajutorul partenerilor externi pentru a-şi întări capacităţile de apărare şi pentru a consolida rezilienţa instituţiilor statului, transmite IPN.

„Agresiunea brutală a Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei a redus substanţial nivelul de securitate, a pus în pericol state NATO cum ar fi România, Polonia sau ţările baltice. Şi cu atât mai mult, pune în pericol state cu neutralitate nesustenabilă şi problematică aşa cum este Republica Moldova. Neutralitatea nu este în cazul nostru un mijloc de asigurare a securităţii. Suntem vulnerabili şi aşa cum au menţionat şi factori de decizie ai Republicii Moldova, nu dispunem de nicio umbrelă de securitate. Interesul NATO este de a menţine siguranţa la hotarele NATO. În acest sens sub binevenite ajutoarele declarate pentru Republica Moldova”, a spus directorul Şcolii Doctorale „Ştiinţe militare şi de securitate”, Marin Butuc, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

La rectificarea bugetului de stat pentru anul 2022, bugetul destinat apărării naţionale a fost majorat cu 128 de milioane de lei. Potrivit ministrului apărării, Armata Naţională este creată dintr-un efectiv militar de 6500 de persoane şi 2000 de persoane civile.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite