Expert: Este puţin probabil să se ajungă la un compromis în dosarul transnistrean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO president.gospmr.ru
FOTO president.gospmr.ru

Directoarea executivă a Asociaţiei pentru Politică Externă, Victoria Bucătaru, consideră că în prezent există mai multe riscuri decât posibilităţi de a reglementa conflictul transnistrean în favoarea Republicii Moldova.

În opinia sa, atât timp cât nu se discută foarte clar şi transparent despre acele înţelegeri politice, fie că este vorba la nivel naţional sau la nivel internaţional, cât şi înţelegeri de securitate, Republica Moldova se află într-o situaţie defavorizată. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN, Victoria Bucătaru, a spus că este puţin probabil să se ajungă la un compromis în dosarul transnistrean.

„Din păcate, nu s-a ajuns la un rezultat viabil şi în prezent nu avem niciun indiciu că conflictul ar putea fi soluţionat. Din această cauză, probabil, ar trebui să ne punem întrebarea dacă formatul „5+2” ar trebui modificat sau nu. Şi poate ar fi bine să încercăm să vedem care sunt premisele şi dacă corect au fost interpretate cauzele conflictului sau acestea au fost impuse de către actori terţi. Până în prezent conflictul transnistrean este văzut ca un conflict etnic, însă în momentul de faţă se observă că sunt nişte elemente şi ale unui război hibrid, care a fost impus de către Federaţia Rusă, dar care a fost conceptualizat abia după anul 2014, odată cu anexarea Crimeii de către Federaţia Rusă”, a notat directoarea APE.

Victoria Bucătaru a menţionat că Republica Moldova a fost pusă în situaţia să poarte negocieri în baza a trei coşuri. Este vorba despre coşul umanitar, economic şi cel politic şi de securitate. Până în prezent, au fost deschise doar două coşuri; mai puţin s-a pus accentul pe coşul numărul trei, care ţine de soluţionarea politică, dar şi cea de securitate. 

În opinia sa, atât timp cât Republica Moldova va fi pusă în situaţia de a negocia doar în baza la aceste trei coşuri şi nu se va deschide coşul numărul trei – reglementarea politică şi de securitate, care ţine de retragerea trupelor de pe teritoriul Republicii Moldova, contingentului militar rus, dar şi a muniţiilor, aşa cum a fost înţelegerea la summitul de la Istanbul în anul 1999, va fi foarte dificil să fie găsită o soluţie pentru reglementarea conflictului.

Victoria Bucătaru crede că pentru Republica Moldova vizita reprezentantului special al preşedinţiei italiene a OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean Franco Frattini ar însemna şi o schimbare de poziţie, pentru că poziţia iniţială pe care Frattini a avut-o a fost mai mult de a susţine poziţia Federaţiei Ruse în formatul de negocieri 5+2, ceea ce nu este acceptabil pentru Republica Moldova, iar în calitatea sa de reprezentant al OSCE acesta ar fi trebuit să aibă o poziţie mult mai moderată.

În altă ordine de idei, directoarea APE a spus că, din păcate, carul nu se mişcă din loc şi nu se observă rezultate viabile ale formatului 5+2. La fel, nu există o viziune de ţară clară în ce priveşte reglementarea transnistreană. Există o anumită viziune pe care o împărtăşeşte Guvernul, susţinut de către Parlament, de asemenea există o viziune mai recentă a preşedintelui, care diferă de cea a Guvernului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite