Exerciţiu de comunicare modernă cu Constantin Tănase

Românii nu numai că nu mai sunt singuri - precum Sfinxul din imagine, fotografiat de conaţionalul Dan Dinu - dar contează în ecuaţia strategică americană şi datorită forţei expediţionare româneşti, care are şi acum 2000 de militari, în teatrul de război din Afganistan.

Cunoscutul publicist Constantin Tănase, din Chişinău, a publicat un comentariu intitulat "În acest secol Dumnezeu va fi român". Afirmaţiile distinsului jurnalist m-au determinat să optez pentru completarea lor cu opinii de interes general, acest exerciţiu de comunicare modernă fiind util înţelegerii necesităţii de a privi arealul românesc şi dintr-o altă perspectivă. Deloc mioritică.

Afirmaţiile remarcabilului ziarist Constantin Tănase sunt reproduse cu litere marcate cu bold. 

Opiniile mele sunt inserate cu litere marcate cu italic. 

Iată şi rezultatul acestui dialog, deocamdată electronic. 

Azi (adică ieri) se împlinesc 95 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Ca de obicei, în această zi, Chişinăul neoficial reprezentat de unele forţe politice, mereu în opoziţie, şi câteva organizaţii neguvernamentale organizează manifestări, numite „de suflet”, iar cel neoficial tace nervos şi stânjenit de propria tăcere.

Probabil că formularea corectă, din final, era: iar cel oficial tace nervos şi stânjenit de propria tăcere.

Şi după 22 de ani de la declararea Independenţei RM, actul Unirii din 1918 continuă să fie judecat de către oficialităţi de pe poziţiile ideologiei sovietice. Şi după 22 de ani, societatea moldoveană este încă o societate foarte sovietică. Principala dovadă în acest sens e prezenţa masivă în sistemul politic moldovean a forţelor politice de stânga, prin excelenţă rusofile şi antieuropene. Anume aceste forţe menţin clivajul pro-Est – pro-Vest din mentalul societăţii. Şi după 22 de ani, RM este un câmp de luptă unde se bat două opţiuni diferite, antagoniste, care se exclud reciproc – proeuropeană şi prorusă.

Este o probă a faptului că, deşi are un 1.000.000 de cetăţeni plecaţi la muncă în Vest, influenţa acestora, asupra celor rămaşi acasă – circa 2.000.000, ceilalţi 400.000 trăind în Transnistria, sub ocupaţie rusească, iar 500.000 fiind duşi să câştige un ban în Comunitatea Statelor (In)dependente – este relativă, determinantă doar prin voturile proprii.

Ultimul sondaj de opinie ne repune în faţa unei realităţi relevante: circa 60 la sută din populaţia RM nu ştie ce ar alege – vectorul Vest sau Est.

Întrebarea firească, evident retorică este cine, la comanda cui şi pe ce bani a realizat acest sondaj, care, după procentajul exprimat este mai degrabă un argument pentru a spori deruta celor care discută şi coagulează viitorul guvern, aşa cum o fi el.

În aceşti 95 de ani de la unire, am avut şi 22 (24) de ani de aflare în componenţa României, şi 55 de ani de aflare în componenţa URSS, şi 22 de ani de independenţă, dar moldovenii continuă să bată la poarta aceloraşi întrebări, incertitudini, sfâşieri identitare şi dileme geopolitice.

O reformulare se impune: În aceşti 95 de ani după unire, am avut şi 22 (24) de ani de viaţă firească în cadrul României, şi 55 de ani de sclavie în URSS, şi 22 de ani de identitate artificial creată, dar moldovenii continuă să bată la poarta aceloraşi întrebări, incertitudini, sfâşieri identitare şi dileme geopolitice.

Este o iluzie afirmaţia că dilematicii de peste Prut aleg între Est şi Vest, deciziile de ordin geopolitic nefiind de competenţa landului condus de la Chişinău.

Actul de la 27 martie 1918 nu a fost doar o „unire cu România”, ci un pas uriaş în direcţia a ceea ce noi numim azi „integrare europeană”. În acel 1918, românii dintre Prut şi Nistru au rupt-o cu spaţiul ruso-asiatic bolşevizat şi s-au inclus în spaţiul democratic european.

Românii dintre Prut şi Nistru au înţeles atunci ce ezită să recunoască urmaşii lor azi. Şi atunci, şi acum, puterea de la răsărit era într-o involuţie marcată – în 1918 – de disoluţie, iar în 2013 de o politică externă perdantă, pe termen mic, mediu şi lung, prin opoziţia vehementă a Kremlinului faţă de Uniunea Europeană şi Statele Unite. Relaţia cu China fiind o perdea de fum, ultima întâlnire dintre Vladimir Putin şi Xi Jinping fiind doar o tatonare reciprocă, amândoi liderii dorind doar să se asigure că neînţelegerile dintre Moscova şi Beijing, deloc minore, nu vor degenera până la un conflict armat.

Azi, după 95 de ani, ne aflăm tot acolo unde ne-am aflat în 1918 şi ne punem aceeaşi întrebare: încotro? O bună parte de populaţie vrea spre Est („cu ruşii”), altă bună parte spre Vest („cu românii”), iar 60 la sută, precum am spus mai sus, nu ştie unde vrea. Bătălia se dă nu atât în plan politic, doctrinar, cât mai mult în plan identitar şi geopolitic. Astfel, în RM se conturează tot mai pregnant tendinţa de etnicizare a votului. PCRM, de exemplu, dar şi sateliţii lui de pe stânga eşichierului politic, nu au nimic cu doctrina comunistă clasică, iar sub drapelul lor electoral se adună minoritatea imperială rusă, care votează nu pentru marxism-leninism, ci împotriva cursului RM spre Europa (România). Bătălia e inegală, fiindcă această minoritate are în spate un imperiu agresiv în refacere, Rusia, iar forţele proeuropene au drept aliat o Românie pe care actuala guvernare liberal-democrată o tratează cu vizibilă răceală şi chiar nervozitate. În relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti au apărut în ultima perioadă de timp mai multe momente neclare – mă refer la incidentul cu ataşatul militar, la anularea în ianuarie a celor două vizite la nivel înalt, dar şi la atacurile antiromâneşti ale lui Lupu la Comrat. Acestea sunt nişte mesaje (transmise Bucureştiului) nu tocmai amicale şi inteligente.

PCRM ştie ceea ce nu se scrie. Nu va mai reveni la putere. Vladimir Voronin ameninţă cu alegerile doar pentru ca el şi apropiaţii săi să îşi poată negocia viitorul. Asta se putea face cu preşedintele unionist al României, dar nu cu liderii tot mai imprevizibili ai Alianţei pentru Integrare Europeană. Rusia nu va mai trece Nistrul. Interdicţia fiind a Statelor Unite. Economic şi mediatic, Moscova va mai conta o vreme, în Republica Moldova. Militar şi politic nu. De unde şi puseurile de nervozitate ale lui Lupu, Şevciuk etc.

Din fericire, interesul strategic al Statelor Unite pentru a fi stabilizată această zonă este constant, puternic şi cu efecte vizibile în următoarea perioadă. Scutul antirachetă, mai ales după venirea, în Marea Neagră, a navelor militare americane ce constituie componenta maritimă a acestei APĂRĂRI ANTI-SISTEM PERIMAT va schimba starea de spirit politică din Ucraina, Georgia ş.a.m.d. Faptul că România a preferat tăcerea este o aliniere, de facto, la politica de vizibilitate minimă a Departamentului de Stat al SUA, în această zonă.

Astfel, trebuie să constatăm o realitate: azi, pericolul rusesc este la fel de mare ca şi acum 95 de ani. Atunci soluţia găsită a fost unirea cu România. Există încă multă lume care mai crede că unirea cu România mai poate fi realizată „aici şi acum”. E dreptul oricui să viseze ce vrea. Realităţile însă ne spun altceva: viitorul românesc al R. Moldova poate fi asigurat numai în condiţiile intrării noastre în marea familie europeană, iar noi trebuie să realizăm odată şi odată că ne mişcăm spre România în măsura în care ne mişcăm spre Europa. Să nu uităm nici pentru o clipă: azi, singura „cheiţă” cu care moldovenii pot deschide poarta spre Europa este paşaportul românesc. Va trece timpul şi vom conştientiza valoarea adevărată a acestui „instrument”. După aproape patru ani de retorică proeuropeană şi regim liberalizat de vize, tot paşaportul românesc rămâne „cheiţa” fermecată spre Europa. Anume din această cauză ideea integrării europene a RM este discreditată şi torpilată cu atâta insistenţă, românismul e declarat un soi de retardare intelectuală, iar patriotismul – xenofobie.

Pot înţelege că sindromul drobului de sare, de sorginte mioritică, încă marchează mentalul colectiv, dincolo de Prut. Sigur că amintirea ocupaţiei ţariste, apoi sovietice, acum KGB/FSB-iste poate genera şi azi fiori, inclusiv în scris. Dar mortul de la groapă nu se mai întoarce. Şi conaţionalii din Republica Moldova ar trebui încurajaţi să nu mai gândească deloc cu capul plecat spre trecut. Retardare intelectuală? Retardaţi au fost cei care au comis genocidul programatic împotriva comunităţii româneşti dintre Nistru şi Prut. Dar despre asta niciun cuvinţel…

Trebuie să realizăm că ceea ce se întâmplă azi cu Alianţa şi cu criza guvernamentală este în egală măsură o acţiune antieuropeană şi antiromânească. Posibilele alegeri anticipate vor aduce în fruntea RM o guvernare de stânga, care va fi nu numai antieuropeană, ci şi antiromânească. Prin această prismă trebuie analizate acţiunile actualilor lideri ai AIE.

Repetarea acestei obsesii, inteligent propagată de loialiştii agitatori ai Moscovei, din presa de la Chişinău, la care văd că subscriu, involuntar, şi români de bună credinţă, este mai degrabă un argument în favoarea materializării proverbului românesc: rău cu rău, dar mai rău fără rău. Aici răul fiind AIE.

Simplificând un pic lucrurile, constatăm că azi R. Moldova se află din punct de vedere geopolitic aproximativ în aceeaşi situaţie în care se afla acum 95 de ani şi trăieşte aceeaşi dramă a sfâşierii între ispita europeană şi cea slavă. Azi, când unii clatină într-un mod iresponsabil corăbioara RM, mai mult ca oricând avem nevoie de România. Acest adevăr trebuie să-l înţeleagă, în primul rând, liderii politici care, din păcate, continuă să-şi potrivească ceasurile cu orologiul de la Kremlin şi să semneze necrologuri lui Bodiul.

Iar sindromul mioritic. Corect este: avem nevoie de SUA şi România.

Noi, românii de pe cele două maluri ale Prutului, ne vom regăsi doar atunci când vom aduce în fruntea RM o elită care nu suferă de schizofrenie politică. Cred până la lacrimi că în acest secol Dumnezeu va fi român, pentru că românismul nu e o opţiune politică, ci un destin, iar de destin nu fugi.

Final frumos. Dar, repet, românii nu numai că nu mai sunt singuri, dar contează în ecuaţia americană. Statele Unite fiind împotriva consolidării unor arealuri de tip feudal, precum cel transnistrean şi cel găgăuz. Nu în acest secol, ci în acest deceniu Dumnezeu ne va arăta cum va fi un popor unit. Evident român.