Ex-ambasadorul R.Moldova la Bucureşti, acuzat de contrabandă cu ţigări de un deputat socialist: „Coşmarul vostru vine cu paşi rapizi”

Ex-ambasadorul R.Moldova la Bucureşti, acuzat de contrabandă cu ţigări de un deputat socialist: „Coşmarul vostru vine cu paşi rapizi”

Vicepreşedintele Parlamentului, deputatul socialist Vlad Bătrîncea, l-a acuzat pe fostul ambasador al R.Moldova la Bucureşti, actualul deputat PDA Iurie Reniţă, că ar fi fost implicat în contrabanda de ţigări din R.Moldova spre România.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Judecătoria Ciocana examinează cererea procurorilor de a elibera un nou mandat de arestare pe numele lui Vlad Plahotniuc. Brusc au început să sară din nou conservele oligarhice la tribuna Parlamentului cu retorică anti-guvernamentală. Coincidenţă? Nu, nu credem. Apropo, din gura fostului Ambasador la Bucureşti, Iurie Reniţă, nu miroase a ţigări de contrabandă din perioada regimului Plahotniuc? Procuratura ar trebui să-l invite la întrebări despre rolul său în contrabanda cu ţigări în România”, a scris Vlad Bătrîncea pe pagina sa de Facebook. 

Bătrîncea a menţionat că va depune o solicitare oficială la Procuratura Generală pentru ca procurorii să  examineze aceste informaţii. 

„Suntem siguri că, alături de procurori, şi ofiţerii SIS au multe întrebări (şi nu doar întrebări) despre gruparea cu care colaborează Reniţă. Articolul despre trădarea de Patrie nu a fost încă anulat în Codul Penal. Totul abia începe! Coşmarul vostru vine cu paşi rapizi”, a mai adăugat Bătrîncea.

În replică la aceleaşi acuzaţii, în cadrul şedinţei Parlamentului, Iurie Reniţă a declarat că este vorba despre un fals lansat de socialişti şi că îl va ataca în instanţă pe Bătrîncea pentru afirmaţiile făcute. Reniţă a subliniat că Igor Dodon, Vlad Plahotniuc şi Serghei Iaralov trebuie să stea la închisoare.

Tensiunile între Iurie Reniţă şi deputaţii socialişti s-au intensificat odată ce fostul ambasador a publicat luni, 18 mai, noi imagini video de la una din întrevederile dintre Igor Dodon şi Vlad Plahotniuc, din iunie 2019, unde Vlad Plahotniuc îi oferă preşedintelui ţării o sacoşă neagră, în care se presupune că era o sumă imensă de bani. 

Igor Dodon susţine că noile imagini video sunt trucate. „Nu cunosc ce era in acel pachet, totul a fost doar o sceneta făcută pentru înregistrare. Sesizez chiar eu public Procuratura Generală sa facă toate verificările şi sunt sigur ca vor descoperi falsul şi manipularea care stau in spate, aşa cum au descoperit şi la precedentele imagini”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: