Eurodeputaţii cer Republicii Moldova reforme în sistemul de drept, Poliţie şi Procuratură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarii din Comisia pentru Afaceri externe au dezbătut astăzi, la Bruxelles, raportul privind încheierea Acordului de Asociere UE-Republica Moldova unul din paşii obligatorii pentru perspectiva negocierilor de aderare.

Raportul Parlamentului European (PE) recomandă Consiliului şi Comisiei să ia măsurile necesare pentru ca negocierile cu Republica Moldova să continue la ritmul constant din prezent, să încurajeze dialogul dintre partidele politice ca o alternativă la noi alegeri generale, în scopul ieșirii din actualul blocaj constituțional, şi să-și dubleze eforturile vizând găsirea unei soluții la conflictul din Transnistria. Totodată, deputaţi europeni cer să se ia măsurile necesare pentru sprijinirea liberalizării vizelor cu Republica Moldova odată ce toate condițiile vor fi fost îndeplinite.

O altă recomandare se referă la prevederi pentru protecția și promovarea drepturilor omului, utilizând din plin cadrul reprezentat de Consiliul Europei și OSCE, și să încurajeze autoritățile moldovene să promoveze drepturile minorităților.

Presiune pe Justiţie

În privinţa reformei sistemului judiciar, europarlamentarul britanic Graham Watson, autorul raportului, a susţinut că este foarte important consolidarea statului de drept şi a invitat instituţiile UE să convingă Guvernul Republicii Moldova că ar fi oportun să desfășoare o anchetă completă, transparentă și imparțială cu privire la evenimentele din aprilie 2009.

PE recomandă Consiliului şi Comisiei Europene să facă în continuare presiuni puternice asupra autorităților din Republica Moldova pentru ca acestea să consolideze reformele și să obțină progrese concrete în combaterea corupției, reforma sistemului judiciar, a Procuraturii și Poliției.

Din punct de vedere economic, Acordul ar trebui să ţină cont de norme de mediu riguroase ţinând cont de participarea Republicii Moldova la Strategia UE pentru regiunea Dunării și să solicite modernizarea marilor instalații industriale, în special a celor amplasate pe malul drept al râului Nistru. Ţinând seama de importanța redeschiderii liniei de cale ferată dintre Chișinău și Tiraspol, trebuie examinate măsurile necesare asigurării liberei circulații a mărfurilor pe teritoriul țării, mai spune raportul PE.

Sprijin pentru sărăcie şi democraţie

Gradul de sărăcie al populaţiei din Republica Moldova este şi el avut în vedere. Europarlamentarii mai cer sprijin pentru autoritățile Republicii Moldova având în vedere faptul că 34,5% din populație trăiește într-o sărăcie absolută sau extremă. "Ajutoarele acordate de către UE Republicii Moldova ar trebui să reflecte mai bine această realitate, iar programele respective ar trebui reorientate în mod corespunzător", arată raportul. Documentul mai cere creşterea asistenţei pentru societatea civilă din Republica Moldova pentru ca aceasta să poată asigura controlul intern și o mai mare responsabilitate pentru reformele și angajamentele asumate de guvern.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite