Eurodeputaţi: Este îngrijorător să vedem cum autorităţile de la Chişinău aprobă un împrumut dubios din partea Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
siegfried muresan

Eurodeputaţii Siegfried Mureşan şi Andrius Kubilius au semnat o declaraţie comună joi, 30 aprilie, în care au prezentat toate măsurile pe care le-a luat Uniunea Europeană pentru a sprijini Republica Moldova. Europarlamentarii susţin că „UE şi partenerii internaţionali sprijină Republica Moldova cu jumătate de miliard de euro în timpul pandemiei de COVID-19. Nu vom accepta să fim ţapi ispăşitori pentru eşecurile Guvernului de la Chişinău!”.

„Trebuie să le spunem oamenilor adevărul, să le spunem oamenilor cum ajută Uniunea Europeană, trebuie să combatem campaniile de propagandă şi dezinformare continuă împotriva Uniunii Europene derulată de o parte din politicienii şi mass-media din Republica Moldova”, se spune în declaraţie.

Eurodeputaţii spun că „în timp ce ajutorul primit de la Uniunea Europeană este desconsiderat şi omis, este îngrijorător să vedem cum autorităţile actuale aprobă un împrumut dubios din partea Federaţiei Ruse care îşi serveşte interesele politice în timp ce impune condiţii suplimentare cetăţenilor şi bugetului ţării”. Aceştia se referă la împrumutul de 200 milioane de euro din Rusia, acord ratificat de Parlament, însă suspendat de Curtea Constituţională până pe 7 mai, când va avea loc şedinţa la care se va examina posibilitatea de a declara acordul neconstituţional, ca urmare a unor sesizări depuse de deputaţii din opoziţie.

„Este mai îngrijorător să observăm presiunea enormă exercitată asupra judecătorilor Curţii Constituţionale pentru a susţine un astfel de împrumut rusesc de care beneficiază doar o parte a clasei politice şi care împovărează restul populaţiei”, se menţionează în document.

Principalele măsuri de sprijin ale UE pentru R. Moldova, prezentate de Siegfried Mureşan şi Andrius Kubilius:

„Uniunea Europeană a alocat fonduri nerambursabile în valoare de 87 de milioane de euro Republicii Moldova pentru nevoi imediate în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19. În cooperare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Uniunea Europeană a oferit Vecinătăţii Estice o sumă imediată şi nerambursabilă de 30 de milioane de euro pentru a furniza materiale medicale în funcţie de nevoile lor.

Uniunea Europeană urmează să ofere o asistenţă macrofinanciară suplimentară de 100 de milioane de euro pentru a ajuta Republica Moldova să atenueze efectele crizei COVID-19 şi să continue reformele necesare pentru a susţine redresarea economică. Această asistenţă vine în completarea asistenţei macrofinanciare în curs, în valoare de 70 de milioane de euro, care urmează să fie alocată în cadrul celei de-a doua şi a treia tranşe, înainte de iulie 2020, în acord cu foaia de parcurs privind implementarea reformelor. În acest context, Fondul Monetar Internaţional extinde, de asemenea, acordarea de ajutor de urgenţă în valoare de 220 de milioane de euro pentru a atenua efectele economice ale crizei COVID-19 în Republica Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite