„Este o bătaie de joc”. Opoziţia de la Chişinău, indignată că şedinţa Parlamentului a fost închisă după discursul Maiei Sandu VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Deputatul socialist Vlad Bătrîncea s-a declarat indignat că prima şedinţă a noului Parlament a fost închisă imediat după ce preşedintele Maia Sandu a ţinut un discurs în faţa deputaţilor, fără a fi constituite organele de lucru ale Parlamentului şi fără să fie aleasă conducerea Legislativului. Bătrîncea nu înţelege de ce PAS a părăsit şedinţa Legislativului, în condiţiile în care PAS deţine majoritatea parlamentară.

Bătrîncea a spus că îi pare rău că deputaţii socialişti au dat curs invitaţiei de a participa la şedinţă. Potrivit lui, dacă ei ar fi ştiut ce urmează să se întâmple la şedinţă, nu s-ar fi prezentat

„Am asistat la un discurs electoral cu lozinci. A fost încălcat regulamentul cu privire la constituirea Parlamentului, deoarece urma să declarăm astăzi constituirea fracţiunilor parlamentare, urma să mergem pe proceduri juridice şi urma ca Parlamentul să devină funcţional. Cei de dreapta, care se bucură de rezultatele alegerilor, au promis că vom munci fără odihnă, fără concedii, că ne aşteaptă o agendă mare”, a declarat Vlad Bîtrâncea.

Potrivit lui, Maia Sandu, care a vorbit 40 de minute în faţa deputaţilor, a avut un discurs „electoral şi patetic”.

„Pentru ce ne-am prezentat astăzi în sală, dacă nici nu am constituit fracţiunile parlamentare. Considerăm că este o bătaie de joc faţă de cetăţenii R. Moldova, care aşteaptă nu discursuri, campania electorală a luat sfârşit, dar aşteaptă realizarea promisiunilor electorale, pensii de mii de lei, salarii decente, locuri de muncă, investiţii. (..) Cu ce scop am venit astăzi şi cu ce scop am venit astăzi în Parlament? Pentru un discurs electoral? Gata, am ieşit din campanie. Ni s-a promis să muncim. Noi am rămas şi am muncit. Ce trebuie să întreprindem noi, dacă cei care au promis muncă au zis că nu sunt gata de muncă. Ce urmează să partajeze ei? Ce instrucţiuni urmează să primească? Trebuie să aşteptăm atunci să primească instrucţiuni şi apoi să ne convocăm. Ne pare rău, a fost o farsă din banii publici şi iar am fost martori la declaraţii şi promisiuni”, a spus Bătrîncea.

Liderul PAS, Igor Grosu, susţine că deputaţii din formaţiunea sa au părăsit prima şedinţă a Parlamentului şi au solicitat o pauză până joi, 29 iulie, pentru că şedinţa de luni a fost una „protocolară”

Amintim că deputaţii PAS au părăsit şedinţa Parlamentului imediat după discursul preşedintelui Maia Sandu, care a lansat mai multe critici fostelor guvernări şi a vorbit minute bune despre ce ar trebui să facă în următorii ani guvernarea PAS. 

Liderul PAS, Igor Grosu, a solicitat ca şedinţa să fie continuată joi, 29 iulie, după care deputaţii PAS au păsărit sala.

Din lipsă de cvorum, şedinţa a fost declarată închisă, fără a fi aleasă conducerea Legislativului. Următoarea şedinţă a Parlamentului a fost anunţată pentru ziua de joi, 29 iulie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite