Efectul Putin la Chişinău: forţarea nealinierii în flancul Estic al UE şi NATO

FOTO Shutterstock

Am avut o lungă discuţie la Mamaia cu Vlad Socor, în marja conferinţei pe Marea Neagră şi Balcanii de Vest. Încă nu se clarificaseră lucrurile la Chişinău, eram încă în plină criză politică şi constituţională.

Între timp, a publicat în Eurasia Daily Monitor al Jamestown Foundation un comentariu în care introduce, cu luciditatea cunoscută, termenul real al aranjamentelor mezalianţei de la Chişinău, care indică perspectivele dincolo de flancul estic al NATO şi UE: nealinierea forţată.

Practic, statele din această zonă sunt forţate la nealiniere de către Rusia – asta nu mai e menţionat în articol - prin preluarea componentei de securitate şi apărare, reintegrare teritorială şi, cumva, şi politică externă, de către forţele pro-ruse sau direct de către Rusia lui Putin. Acest lucru este o garanţie a Moscovei că orice ambiţie pro-NATO nu mai răzbeşte, concomitent cu o formulă pro-europenă soft al proiectului originar al politicii de vecinătate europeană şi Parteneriatului Estic de ajustare a legislaţiei, reformă, dar nu apartenenţă la UE. Un caz test pentru tot spaţiul post-sovietic, cu precădere pentru Ucraina şi Georgia.

Nu vreau să spun că acesta va fi deznodământul. Nu. Acesta este planul, de principiu parte a unei înţelegeri tacite sau explicite ruso-germane, din care fac parte Nord Stream 2 şi primirea Rusiei în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, ca elemente vizibile ale icebergului, eventual cu votul ritualic, public, probă de loialitate cerută explicit faţă de Rusia lui Putin a unor înalţi reprezentanţi din regiune în APCE. Doar că textul lui Vlad Socor ignoră unele lucruri, trece sub tăcere altele şi se înşală în cele din a treia categorie.

Ce nu spune Vladimir Socor este judecata sa de valoare. Propria apreciere. Critic acerb al politicilor de federalizare ale lui Kozak, azi Vlad Socor nu mai are opinii asupra celor două vizite succesive care au fondat coaliţia de la Chişinău. E bine? E rău? Ce a câştigat şi ce pierde Chişinăul, eventual şi Kievul în viitor sau Tbilisi-ul? Este sau nu sacrificată definitiv opţiunea pro-europeană prin această mezalianţă, inclusiv prin partidele implicate în mezalianţă? Ce se ascunde sub marea victorie contra oligarhilor – care se va extinde peste tot în spaţiul post-sovietic, şi la Guşan, şi la Poroshenko şi Kolomoiski, şi la Ivanishvili, şi la alţii? Să ne bucurăm sau, cum spuneam anterior, într-un editorial, să ne pregătim să gestionăm pagubele? Să contracarăm efectele?

Unde greşeşte Vlad Socor – sau, mă rog, vom vedea cine are dreptate – este că Rusia nu face daruri. Şi o mezalianţă fără chei de control şi fără încredere dobândită prin instrumente constituţionale de contrabalansare este nu numai fragilă şi imposibil de menţinut, dar arată predominanţa pro-ruşilor. La Chişinău, cel puţin, perspectiva de a pierde cu totul balanţa în zona de securitate şi apărare şi întărirea rolului executiv în materie a Preşedintelui, dublat de garanţia lui Igor Dodon în alegerea Preşedintelui Parlamentului în persoana Zenaidei Greceanâi este premiza absolut clară a abandonării coaliţiei imediat ce majoritatea pro-rusă este consolidată. Şi probabil că aproape este, odată ce PDM sângerează puternic şi şi-a amânat cu o lună congresul. E de unde, aşteaptă şi deputaţii lui Shor un stăpân, cât despre independenţi, acolo alinierea e clară.

Deci niciodată nu a fost vorba despre un acord cu garanţii reciproce. Ci despre perspectiva clară a controlului complet al Rusiei la Chişinău. Nu e vorba despre forţarea posturii de nealiniere, ci de preluarea deplină a controlului de către Rusia lui Putin la Chişinău, şi pe Prut, şi în spatele Ucrainei. La frontiera NATO şi UE. Lipseşte doar actul efectiv, dar dă bine să ai un guvern pro-occidental curat, de vitrină, care să facă şi dezoligarhizarea prin curăţirea administraţiei de români, pro-români şi unionişti. Asta în afara celor care pleacă natural, din cauza salariilor extrem de mici, necompensate de plăţi paralele. Nu pot fi acuzaţi ruşii şi proruşii lui Dodon de epurare etnică în administraţie. Important e ca procesul să se încheie şi tot ce mai mişca şi ştia administraţie să fie eliminat, totul sub faldurile procesului atât de aşteptat al eliminării sistemului lui Plahotniuc!

O altă greşeală(sau omisiune, Vlad Socor nu este un naiv) este afirmaţia că la destinul actual al Marii Mezalianţe de la Chişinău au participat şi Rusia, dar şi Uniunea Europeană, şi Statele Unite. Nu e deloc aşa. UE nu a avut nici o reuniune în care să stabilească aşa ceva, altfel ţara care deţinea Preşedinţia Consiliului UE, România, ar fi participat în cap de masă. Iar după alegerile din 23-26 mai, la europarlamentare, comisarii vechi sunt în funcţii, dar mandatul lor nu este deplin. Şi nimeni nu le-a dat mandat lui Hahn sau Mogherini să participe la un asemenea joc.

Republica Moldova, stat suveran şi independent, nu poate fi ajutat dacă nu-şi doreşte. Dacă nu o cere.

Cât despre SUA, era ocupată cu Iranul, cu G20 şi vizita în Coreea de Nord a lui Donald Trump, nicidecum cu ce se învârtea la Chişinău. Dar odată actul petrecut, va fi preocupată de sosirea Rusiei la Frontiera de Est a Alianţei, la flancul Estic, la câţiva kilometri de bazele de staţionare ale soldaţilor NATO şi SUA. Iar reacţiile nu vor întârzia. Ca şi cele real europene, dar aici mai avem de aşteptat instalarea noii Comisii şi a noului Parlament.

Cert este că, după momentul de euforie, deşteptarea e dură şi la Bruxelles, şi la Washington, şi la Kiev, şi la Bucureşti. Ba chiar şi la Chişinău, odată ce liderii pro-europeni ce au preluat funcţiile vor avea acces la informaţii (dacă le permite Dodon, care domină domeniul) şi se vor dumiri ce a reprezentat această coaliţie majoritară pro-rusă-pro-europeană. Iar reacţiile nu vor întârzia să apară, odată ce planurile devin cunoscute şi transparente.

Da, România va sprijini guvernul pro-european. Mai exact partea pro-europeană a acestui guvern. Şi va încerca să limiteze pagubele actualei formule. Însă ea a fost negociată liber la Chişinău, de pro-ruşii PSRM şi pro-europenii din ACUM, cu Kozak, dar şi cu alţii la masa, care se ştiu ei foarte bine. Şi cum costurile vor începe să se acumuleze, ca şi limitările şi efectele acestei guvernări de mezalianţă, am certitudinea că şi alţii vor sări să bocheze perspectiva unei Rusii care-şi reface, sub alte haine şi cu alte premise, spaţiul post-sovietic sub propriul control.

Totul e ca trezirea la realitate la Chişinău, pentru cei care nu sunt parte a tranzacţiei şi realizează mai târziu cum stau lucrurile, să se facă cât mai repede. Pentru că Republica Moldova, stat suveran şi independent, nu poate fi ajutat dacă nu-şi doreşte. Dacă nu o cere. Statele vecine pot doar să se poziţioneze faţă de o realitate în evoluţie la Chişinău, dacă le afectează fundamental interesele de securitate.