EDITORIAL Poveste cu nevăzătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Canţîr este un ziarist cu ştate vechi în presa din Basarabia, fiind fost şef al redacţiei BBC din Moldova.
Alexandru Canţîr este un ziarist cu ştate vechi în presa din Basarabia, fiind fost şef al redacţiei BBC din Moldova.

Era odată, ca niciodată, o oarbă. Cândva, demult, ea a fost judecată. După cum se crede sau, mai curând, nu se crede - pentru nişte fapte tare urâte. Nimeni nu mai ştie dacă, atunci când a fost exclusă din lumea celor liberi, ea a înţeles cuvintele neobişnuite pe care le-au folosit nişte judecători şi alte persoane pentru acele fapte.

Pentru ea, erau chiar nişte cuvinte frumoase pe care, îndeobşte, oamenii obişnuiţi nu le rostesc. Erau, pe semne, din nişte cărţi. Iar ea ştia despre cărţi doar că folosesc pentru cei care vor să facă ţara mai bună şi că, uneori, iarna, când e frig, poţi întrebuinţa foi din ele pentru aţâţarea focului în cotlon, ca să nu îngheţi. Şi mai ştia că lumea în care a trăit, dincolo de sârma ghimpată de acum, era condusă de nişte oameni care au citit câteva cărţi. Uneori - multe.

E drept că unii au citit tare puţin, dar ei s-au născut cu darul de a-i conduce pe ceilalţi, din sat, din oraş sau din ţară, fiecare cum s-a nimerit. Din această cauză, acestora le este mai bine să stea acolo, decât în puşcărie. Chiar dacă au greşit şi au făcut, cum se spune, lucruri urâte sau prostii. Ce să facă în „zonă"? Aici nu şi-ar găsi locul. Şi n-ar fi bine.

Nimeni nu a văzut-o vreodată purtând buricele degetelor peste file. Este adevărat că ea nu este chiar neştiutoare şi chiar auzise despre Braille. Numai că, după cum îşi închipuia, acel Braille născocise alfabetul lui pentru ai săi, din ţara lui, departe tare de Moldova. Iar în ţara în care s-a născut ea a fost o vreme când n-a fost chip să înveţi aşa ceva. Sau poate că era chip, dar ea - cine ştie? - nu a mai apucat să înveţe literele.

Ştia că nu a săvârşit acele fapte de care era învinuită. Nu-i vorbă, mai făcuse dânsa, cum îşi închipuia deseori, unele lucruri urâte în viaţa ei. Numai că ele nu se numeau aşa frumos, cu cuvinte alese din cărţi. Şi, la drept vorbind, nici nu-i place să-şi amintească. Mai ales noaptea, când n-o mai fura somnul şi când faptele acelea arătau parcă mai urât. Dar despre asta nu ştie nimeni, nici despre fapte, nici despre mustrarea pe care o simţea faţă de sine.

Acum, după mai mulţi ani petrecuţi în puşcărie, nici nu-şi mai aminteşte exact cum a fost înţelegerea atunci şi cum, în general, s-au petrecut lucrurile. Dar nu-i mai pasă. Este bine că cei care i-au spus că în puşcărie îi va fi bine, mai bine ca afară, că va avea cine să îngrijească de ea acolo şi că, în plus, va fi mulţumită că a făcut un bine că a luat vina altora asupra sa şi că i-a scăpat pe nişte oameni serioşi şi cumsecade de la dubă ... nu au amăgit-o.

Sigur că n-a mai înţeles de ce avocatul ei i-a spus la acea vreme, demult, cu zâmbet în glas, că „justiţia suferă şi ea cu ochii" şi că, de aceea, va avea grijă de ea. Dar asta contează mai puţin. Ce contează este că, într-adevăr, aici, unde este închisă, îi este bine. Mâncarea-i cum este, dar e la timp. Şi-i cald şi bine organizat. Şi nu te pasc primejdii ca în lumea mare. Şi nu trebuie să-ţi baţi capul cu grija zilei de azi sau de mâine. Şi nici nu te canoneşte nimeni cu vorbe că trebuie să fii un cetăţean bun. La ce-ar folosi să fii? Ca să te împaci cu gândul c-o duci prost?

Chiar se miră de ce aproape toate suratele ei visează cu ochii deschişi să iasă cât mai repede la libertate. De fapt, le înţelege - ele mai au rude afară, mai au o tinereţe de cheltuit, puterea sau curiozitatea să se mai joace în acea lume încurcată, nepăsătoare şi rea. Ele se bucură, degeaba, că au ochi de văzut. Şi mai au credinţa că ţara de afară le va ajuta să se schimbe în bine, iar ele vor ajuta, la rândul lor, ţara să se schimbe pe ici-colo...

Din când în când le mai aude vorbind că „afară" nu mai este cum a fost, că sunt atâtea schimbări! Că judecătorii, conducătorii, mai mari şi mai mititei, alţi pricepuţi în şmecheriile vieţii am mai citit nişte cărţi şi că - gata - nu o să mai facă lucruri urâte sau prostii. Numai că ea nu crede şi chiar trage nădejde că nu este aşa. Pentru că, la drept vorbind, mai sunt atâtea ca ea!

Nevăzătoare, nefericite şi pentru care viaţa de dincolo de „zonă" este un chin. Poate mai are cineva dintre ele norocul să-şi ia vina altora asupra sa, pentru fapte urâte şi prostii, şi ajunge ca ea în puşcărie, unde e ordine, unde mâncare-i cum este, dar este, unde nimeni nu-şi bate joc de tine şi unde să trăieşti fericită până la adânci bătrâneţe.

Şi-am încălecat pe o şa, şi v-am spus povestea aşa. Cu precizarea că orice asemănare a personajelor cu oameni concreţi este o pură coincidenţă.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite