După trei ani, Comisia moldo-rusă pentru colaborare economică se întruneşte la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia interguvernamentală moldo-rusă pentru colaborare economică urmează să se întrunească săptămâna viitoare la Chişinău, după o pauză de trei ani. Anunţul a fost făcut la conferinţa de presă, susţinută la Moscova, de către ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Nicu Popescu, şi omologul său rus, Serghei Lavrov, transmite IPN.

Ministrul Nicu Popescu a remarcat importanţa paşilor coordonaţi în direcţia intensificării relaţiilor comercial-economice bilaterale şi valorificării potenţialului existent în acest sens. Părţile au menţionat intenţia de a relansa pe deplin relaţiile economice şi de a elimina toate barierele existente în raporturile economice moldo-ruse. Totodată, ministrul moldovean a reiterat că semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, care include şi Zona de Liber Schimb, nu este în contradicţie cu Zona de Liber Schimb în cadrul CSI.

Şeful diplomaţiei moldoveneşti a exprimat speranţa că apropiata şedinţă la Chişinău a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică va constitui o platformă bună pentru identificarea unor modalităţi concrete de depăşire a problemelor acumulate, care împiedică dezvoltarea comerţului bilateral.

Referitor la problematica reglementării transnistrene şi rolul Federaţiei Ruse ca stat mediator în acest proces, ministrul moldovean a reiterat prioritatea retragerii trupelor ruse dislocate în regiunea transnistreană, prezenţa cărora pe teritoriul Republicii Moldova contravine principiului neutralităţii stipulat în Constituţia ţării. Nicu Popescu a salutat disponibilitatea Rusiei de a relansa dialogul privind retragerea şi distrugerea muniţiilor stocate în depozitul militar de la Cobasna din regiunea transnistreană a Republicii Moldova şi a exprimat speranţa ca acest subiect să fie discutat cât mai curând posibil cu toţi actorii internaţionali, sub egida OSCE.

Ministrul rus al afacerilor externe a declarat că în domeniul comercial-economic, în care s-au acumulat nu puţine probleme, au fost realizate toate înţelegerile, stabilite la nivel înalt. Astfel, potrivit lui, au fost făcuţi mai mulţi paşi, dar în primul rând pentru simplificarea accesului pe piaţa rusească a produselor moldoveneşti, agricole şi vitivinicole. În acest context a fost menţionată creşterea schimbului comercial de mărfuri, care anul trecut s-a majorat cu aproape 30%, depăşind 1,5 miliarde de dolari.

Serghei Lavrov a menţionat că, pe lângă şedinţa comisiei inter-guvernamentale moldo-ruse pentru colaborare economică, s-a discutat că, până la sfârşitul lunii septembrie, deja la Moscova, va avea loc cel de-al doilea forum economic moldo-rus. În opinia sa, astfel de interacţiuni între antreprenori sunt salutabile şi sunt importante pentru identificarea şi soluţionarea problemelor. Ministrul rus a spus că în cadrul discuţiilor s-a convenit de a activiza şi de-a oferi un caracter regulat contactelor între serviciile diplomatice ale celor două ţări. Potrivit lui, s-a discutat şi referitor la reglementarea transnistreană. Partea rusească şi-a exprimat disponibilitatea de a continua îndeplinirea rolului de mediator în timpul negocierilor. De asemenea, este salutată întrunirea în formatul 5+2 care urmează să aibă loc în timpul apropiat. În opinia sa, aceste întruiri să poarte un caracter regulat şi trebuie să fie mai frecvente.

Serghei Lavrov a mai spus că prioritatea Federaţiei Ruse în relaţiile bilaterale rămâne a fi susţinerea statalităţii Republicii Moldova, a unei conduceri de stat puternice care să menţină stabilitatea etc.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite