După ce l-a ameninţat cu judecata, activistul Fiodor Ghelici îl anunţă pe Igor Dodon că va organiza proteste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Moldova Mea”, activistul Fiodor Ghelici, îi cere preşedintelui Igor Dodon să întreprindă măsuri urgente pentru a ajuta oamenii nevoiaşi de la sate. În caz contrar, începând cu 1 iunie, va ieşi împreună cu ei la proteste în faţa Reşedinţei de Stat, pentru a cere demisia şefului statului.

Într-o conferinţă de presă la IPN, Fiodor Ghelici, a spus că, la un an de mandat, Igor Dodon nu şi-a onorat promisiunile făcute în campania electorală. 

La Asociaţia „Moldova Mea”, pe care o conduce, vin tot mai mulţi oameni nevoiaşi care se plâng că nu au un loc de muncă, iar ajutoarele sociale pe care le ridică sunt mici şi nu le ajung nici măcar pentru medicamente. Numărul elevilor din şcolile săteşti scade drastic, iar cei care au mai rămas sunt nevoiţi să înveţe în condiţii care nu fac faţă unei instituţii de învăţământ.

Mai multe femei care l-au însoţit pe Ghelici la conferinţă au spus că l-au votat pe Igor Dodon pentru că acesta a promis salarii mai mari, locuri de muncă şi condiţii de trai mai bune, dar nimic nu s-a schimbat şi oamenii sunt tot mai hotărâţi să plece din ţară.

Olga Ursu are în grijă un copil minor şi un părinte cu grad de dizabilitate. Femeia spune că a crezut în promisiunile lui Igor Dodon, dar nu s-a ales cu nimic.

Elena Ungureanu educă doi copii minori. Soţul are probleme de sănătate. Familia nu are unde locui şi nici măcar de ajutor social nu are parte. Femeia susţine că la toate solicitările de ajutor pe care le-a adresat autorităţilor a primit refuz.

Aurelia Marulea are şi ea doi copii minori. Şi-a pierdut părintele într-un incendiu care i-a mistuit casa, iar unul dintre copii a suferit arsuri grave. Familia stă cu chirie, dar în martie trebuie să părăsească locuinţa care i-a fost pusă la dispoziţie temporar.

Fiodor Ghelici spune că Igor Dodon trebuie să reacţioneze şi să nu lase aceşti oameni fără ajutor, care îşi pierd încrederea în şeful statului. 

Amintim că fostul preşedinte al Comisiei pentru controlul public din cadrul Consiliului Societăţii Civile pe lângă preşedintele Republicii Moldova, activistul Fiodor Ghelici, a declarat recent că îl va da în judecată pe preşedintele Igor Dodon pentru defăimare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite