După 26 august, Parlamentul se va convoca în şedinţă extraordinară. Grosu: „Deja am anunţat colegii să fie pregătiţi”

După 26 august, Parlamentul se va convoca în şedinţă extraordinară. Grosu: „Deja am anunţat colegii să fie pregătiţi”

La finalul lunii august Parlamentul se întruneşte în şedinţă extraordinară pentru a aproba rectificarea bugetului de stat. Anunţul a fost făcut de preşedintele Legislativului, Igor Grosu, potrivit căruia vacanţa deputaţilor va fi una scurtă, întrucât în luna septembrie începe sesiunea parlamentară de toamnă-iarnă, notează IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şeful partidului de guvernare mai spune că, deocamdată, nu este analizat scenariul unor eventuale remanieri guvernamentale. Igor Grosu spune că prioritatea guvernării este acum depăşirea crizei energetice cu care se confruntă Republica Moldova, iar Parlamentul va vota toate proiectele Guvernului ce vin să sprijine cetăţenii în perioada rece a anului. Concomitent cu problemele de ordin energetic şi social, PAS îşi va onora promisiunile electorale privind lupta cu corupţia şi reformarea justiţiei, spune liderul partidului de guvernare. „Dincolo de ajutorul pe care îl acordăm oamenilor în contextul situaţiei energetice şi a majorării preţurilor, noi vom continua să facem ceea ce am promis cetăţenilor, mă refer la lupta cu corupţia, recuperarea banilor furaţi din bănci, proiectele ce vizează diaspora. Toţi miniştrii lucrează mult, la unii le iese mai bine, la alţii mai puţin. Dacă situaţia ar fi fost mai liniştită, lucrurile ar merge mai bine. În domeniul agriculturii, situaţia este înrăutăţită de seceta severă din acest an, iar profilul ministrului Bolea este mai potrivit acestei situaţii excepţionale. Despre alte remanieri guvernamentale aud de la învestirea acestui Guvern, la fel cum aud că ar exista diferite grupuri antagoniste în partid, astea sunt bârfe pe care nici nu vreau să le comentez”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii „Территория свободы”. Preşedintele Parlamentului spune că deputaţii nu se vor bucura pentru mult timp de vacanţă, la sfârşitul lunii fiind convocată o sesiune extraordinară. Prioritară pe agendă va fi rectificarea bugetului de stat. „Deja am anunţat colegii să fie pregătiţi. După data de 26 august vom convoca o şedinţă extraordinară a Parlamentului. Acum Guvernul lucrează la rectificarea bugetului de stat, în scurt timp Executivul va anunţa care sunt cele mai importante modificări. Vor fi aprobate mai multe proiecte, dar cel mai important este cel ce vizează bugetul. În septembrie deja ne vom apuca de lucru în sesiune ordinară”, a mai spus Igor Grosu. Potrivit legii, Parlamentul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie. În afara sesiunilor ordinare, Parlamentul se poate întruni în sesiune extraordinară la cererea preşedintelui Republicii Moldova, a preşedintelui Parlamentului sau a 1/3 din numărul deputaţilor.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările