Dreptul Germaniei la reunificare este egal cu dreptul României la reîntregire naţională

Când am fost pe cupola Parlamentului Germaniei, marcată de patru mari steaguri, toate cu aceleaşi culori ca ale drapelului naţional german, unic, după reunificarea care a eliberat pe europenii din Republica Democrată Germană, de îndoctrinarea imperială estică, am visat, cu ochii deschişi, la un moment similar, pe cupola legislativului românesc.

De Ziua Drapelului Naţional, marcată pe 26 iunie, românii mai au două capitale, o ţară frântă în două state de sovietici, acelaşi Tricolor la Bucureşti şi Chişinău, dar cu steme însoţitoare diferite.

Germanii l-au avut pe cancelarul Helmuth Kohl, părintele reunificării naţiunii germane. Românii îl tot caută, de un sfert de veac, pe reîntregitorul lor.

Politicianul suedez Carl Bildt, scria în „Washington Post”, pe 26 iunie 2017, că Helmuth Kohl:

„Era un om foarte conştient de istoria Germaniei şi a Europei sale. El a ascultat tremurul profund al continentului nostru şi a făcut tot ce putea pentru a le sincroniza.”

Omul care a reunificat Germania, cancelarul Helmuth Kohl a trăit seara magnifică a focurilor de artificii, transmise de toate televiziunile importante din lume, ca moment inedit de marcare a unificării RFG cu RDG.

În Berlin a dispărut ruşinosul zid, după cum sârma ghimpată a fost dată jos la Prut, numai că în timp ce gheretele, tipice ale punctelor de control aliate şi răsăritene, au devenit simple mostre, în aer liber, a unei istorii dureroase, punctele de control de la graniţa artificial creată de sovietici, pe Prut, constituie şi azi umbre ale unei lumi ce întârzie să apună.

Pentru primăriţa de la Bucureşti, pregătirea pentru Centenarul Marii Uniri cel mai probabil include, dincolo de repetatele spectacole folclorice în aer liber şi aducerea militarilor pe post de cărăuşi ai unor coroane de flori ce vor fi depuse la statui celebre.

Pentru cine mai conduce primăria din Chişinău, nici nu se pune problema, cel puţin acum, a reamintirii clipei de pecetluire a Demnităţii Naţionale, cu 99 de ani în urmă, iniţial la 27 martie, în inima Basarabiei, apoi la 1 Decembrie, la Alba Iulia.

Pensiile de sorginte sovietică, pentru mulţi europeni dintre Nistru şi Prut, presa aservită mogulilor veniţi cu bani adecvaţi, de la Moscova, absenţa investiţiilor economice româneşti, ca urmare a supremaţiei locale a mafiei ruseşti, derutarea credincioşilor ortodocşi mioritici, de preoţimea prea plecată la Patriarhul de la Moscova, cu luciri de epoleţi, sub voalul dalb al potcapului imperial, plecarea a sute de mii de tineri basarabeni, în cele patru colţuri ale Europei, constituie doar câteva repere ale unei realităţi momentane triste.

Singura instituţie unde mai pâlpâie conştiinţa apartenenţei, de facto, la spaţiul transatlantic, este Armata Naţională a Republicii Moldova, care vede peste Nistru trupele imperiale şi care ştie, fie şi la nivelul exerciţiilor militare simbolice, cu americanii şi camarazi din dreapta Prutului, că libertatea nu va veni niciodată de la Est, dar va primi sprijin inteligent de la Vest.

În timp ce preşedintele României a avut întrevederi succesive cu preşedintele SUA, cu cancelarul Germaniei şi cu preşedintele Franţei, omologul său, teoretic, de peste Prut, Nichita Hruşciov, varianta 2017, de la Reşedinţa de Stat, din Chişinău, a devenit un reper de glumă publică, transmisă în direct de televiziunea principală rusă, dar şi un vizitator curios al Budapestei.

Cum pe malurile Dâmboviţei cel mai iubit dintre pământeni este Ion Luca şi Caragiale, este un deliciu să poţi admira, pe micul ecran, personaje care sunt cunoscute pentru dorinţa lor de a fi un nou Trahanache, sau Tipătescu, sau Nae Caţavencu, susţinând, cu vocile specifice ignoranţilor de ziua a şaptea, că Federaţia Rusă nu va ataca vreo ţară membră a NATO.

Au dreptate. Rusia nu atacă, doar ocupă, precum a procedat cu Peninsula Crimeea.

Trecerea la cele veşnice a reunificatorului Germaniei, Helmuth Kohl, dar şi vizita preşedintelui României la Berlin, au fost motivele iniţierii unui schimb de păreri atât cu cea mai respectată voce publică, în rândurile comunităţilor de militari români, de pe ambele maluri ale Prutului, aceasta fiind a generalului Constantin Degeratu, cât şi cu unul din liderii informali ai comunităţii de Military intelligence formată din profesionişti activi şi în rezervă, precum  generalul Mihaiu Mărgărit.

Generalul (r.) dr. CONSTANTIN DEGERATU:

1.Mi-aş dori o nouă taxă. Am lucrat şi am trăit trei ani în Germania, în perioada 2001-2004 şi sunt probabil printre puţinii militari români care am plătit...taxă de reunificare, cu Germania de Est. Nu era o taxă mare. Era în jur de 90 de euro pe lună, la salariul meu de acolo. Şi aş dori să ajung să trăiesc taxa de reunificare cu România de Est, respectiv cu Basarabia.

2.Am senzaţia că una dintre cauzele pentru care noi românii uităm de datoria pe care o avem, a reunificării cu fraţii noştri, de dincolo de Prut, care constituie un zid de apă, de data asta, în locul unui zid de piatră , ar fi costul prea mare al reunificării, costul economic, cel financiar. Cred că nu ar trebui să ne fie frică de asta. Este suportabilă o asemenea taxă şi ar trebui să o luăm în calcul, pentru că altcineva nu o va plăti în locul nostru.

3. Germanii au avut curaj să facă reunificarea împotriva opunerii multor europeni, şi, cu siguranţă, împotriva opoziţiei ruseşti.

4. Suntem într-un astfel de moment, în care nu sunt mulţi prieteni, care ar dori să ne vadă unificaţi. Şi putem să îi înţelegem de ce. Suntem într-un moment în care Rusia, cu siguranţă, se opune unei astfel de chestiuni. Dar reîntregirea naţională este a noastră, a românilor. Şi este o problemă de lungă istorie şi trebuie să o facem.

5.Evident că suntem o singură naţiune şi trebuie să arătăm acest lucru. Trebuie să învăţăm, din lecţia reunificării Germaniei, ce putem învăţa, ce nu am învăţat şi ce trebuie să facem.

6. Sunt patru dimensiuni ale acestei lecţii germane privind reunificarea: dimensiunea politică; dimensiunea socială; dimensiunea militară şi dimensiunea economică. În 1989, când a apărut această problemă, să nu uităm care era situaţia. Trupele sovietice, de ocupaţie, se găseau în Germania de Est, Tratatul de la Varşovia încă exista, Uniunea Sovietică părea încă veşnică.

7.La data aceea, în Vest, exista o rezistenţă puternică la adresa ideii de reunificare a celor două state germane.

8.Helmuth Kohl a avut un curaj fantastic atunci, a luat-o înaintea istoriei, pentru că a avut naţiunea în sprijinul său. Avea dreptate. Şi a reuşit să facă reunificarea Germaniei.

9.Noi ne plângem că, acum, reîntregirea naţională este dificilă. Avem impresia că, atunci, reunificarea Germaniei a fost uşoară. Dar reunificarea germană s-a făcut în condiţii infinit mai grele decât reunificarea românească.

10. Ce nu avem noi acum, românii? Nu avem un plan concret. Helmuth Kohl a anunţat public un plan, cu puncte concrete. Nu avem nici voinţă politică, la nivel naţional. Adică România trebuie să fie reprezentată politic de o voinţă românească. Ceea ce înseamnă Parlament, Guvern, Preşedinţie. Şi o naţiune în sprijinul acestei voinţe politice. Plus asumarea clară a costurilor. Costurile politice, acum, sunt mult mai mici decâte acelea pe care şi le-a asumat Helmuth Kohl. Costurile economice vor fi mult mai mici decât cele pe care le-a făcut Germania. Costurile sociale sigur că pot fi mari, pentru o ţară ca România, în care echilibrul social este aşa cum este. Şi capacitatea de guvernare este mai mică. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fim laşi. Asta nu înseamnă că trebuie să închidem ochii în faţa istoriei.

11.Altminteri împingem această populaţie, pe românii de dincolo de Prut, într-o aventură istorică foarte periculoasă. Încercarea de a construi acolo un stat moldovenesc, cu o identitate moldovenească, una care este inevitabil antiromânească, şi care este finanţată clar de Moscova, şi în bună măsură de Budapesta, este de o gravitate deosebită, pe care trebuie să o conştientizăm noi românii.

12. Noi românii, de dincolo şi de dincoace de Prut, nu avem altă soluţie, decât această reunificare. Şi aceasta trebuie făcută de noi românii. Pentru că dacă aşteptăm să ne-o facă alţii, să plătească alţii, acest lucru nu se va întâmpla niciodată.

3.De asta avem reticenţa germană faţă de reunificare:”Sunteţi capabili să o faceţi?” Trebuie să dovedim că suntem capabili. Noi avem o datorie istorică faţă de românii de dincolo de Prut.

14.Trebuie să ştim că Helmuth Kohl nu a fost niciun înger, niciun zeu, nici cel mai moral om de pe planetă. A fost un om politic al momentului, care a avut curajul să facă reunificarea.

15.Germanii de azi ar trebui să ne ajute să dobândim şi noi drepturile pe care ei le-au dobândit prin reunificare. Poporul român a fost alături de germani, în procesul reunificării. Germanii de azi trebuie să fie alături de noi, în procesul reunificării.

16.Problema reunificării nu este doar una simbolică, pentru că se împlinesc 100 de ani, nu este doar una morală, că aşa ar trebui să fie, ci este una care priveşte existenţa noastră ca stat naţional. Altminteri vedem ce face Rusia, din 1924, construieşte o identitate diferită de cea românească.

17. Nu cred că îmi poate explica vreodată, preşedintele Vladimir Putin, că Eminescu este moldovean, Eminescu care a scris:” De la Nistru pân la Tisa Tot Românul plânsu-mi-s-a.” Deci românul, nu moldoveanul! Eminescu a avut conştiinţa clară a faptului că suntem români.

18. Parlamentul ţării trebuie să aibă, înainte de orice, problema naţională a României. În cadrul NATO este vorba de apărare naţională, în cadrul apărării colective. Deci apărarea României este apărare naţională.

19. Este timpul ca Parlamentul României să înţeleagă acum, în anul în care ruşii sărbătoresc 100 de ani de la Marea Revoluţie Socialistă, din Octombrie, că avem datoria să ne înţelegem istoria, să facem analiza apărării României, analiza sarcinilor României, în această situaţie, în care faliile geopolitice se mişcă nu din vina noastră, ci se mişcă pentru că aşa vrea istoria. Să nu rămânem corigenţi acum! Pentru că asta ar însemna dezastrul naţional.

20. Frontiera de est este Nistrul, pentru că aici este şi dreptatea istorică, aici este şi necesitatea obiectivă, aici este şi recunoaşterea Rusiei, din finalul anului 1991, atunci când, înainte de a muri, Uniunea Sovietică recunoaşte că a fost un rapt territorial.

21.Suntem într-un moment în care sarcina noastră este descurajarea unei agresiuni militare. Este sarcina pe care ne-am asumat-o la Summitul NATO, de la Varşovia şi înainte, la reuniunea aliaţilor, din Ţara Galilor.

22.Dacă am reuşit şi am fost în stare să construim o unitate militară comună, româno-ungară, nu înţeleg de ce nu suntem în stare să construim o mare unitate româno-română?!

23.Din nefericire, noi facem, cu osârdie, războiul româno-român permanent. Ori lucrul acesta înseamnă, clar, să lucrăm pentru Putin, pe gratis. Şi cred că a venit timpul să încetăm să mai lucrăm, pentru domnul preşedinte Putin pe gratis. Este timpul să lucrăm şi să luptăm pentru noi românii, de aici, de la graniţa noastră de Vest, până la Nistru. Pentru că dacă nu lucrăm noi, ne lucrează alţii. Şi lucrul acesta este evident. Dacă nu vrem să îl vedem, atunci ne merităm soarta.

Generalul (r.) MIHAIU MĂRGĂRIT:

1. Nu numai Helmuth Kohl, ci şi ceilalţi oameni politici germani au reuşit să contracareze o teorie care este extraordinar de periculoasă şi se manifestă şi pe spaţiul nostru, în procesul de reunificare. Atât de la Moscova, cât şi din alte părţi, s-a încercat să se inoculeze ideea că sunt două state germane, două entităţi etnice diferite.

2. În Germania de Est, numită atunci R.D.G., s-a încercat acreditarea prejudecăţii că acest stat, pe atunci socialist, este o entitate diferită de cea existentă în R.F.G., respectiv Germania occidentală. Nici populaţia nu s-a lăsat târâtă în această manipulare, nici oamenii politici, şi permanent cancelarul Helmuth Kohl a vorbit de o singură naţiune, de un singur popor, despre Germania.

3. La noi au apărut aceste teorii, în care se vorbeşte despre limba moldovenească, nu mai vorbesc de manipularea care se face pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, încât se vorbeşte despre o Moldovă care...să treacă, culmea, chiar Prutul. Până la munţi.

4. Nu se poate, în forma asta, să poţi să realizezi întregirea ţării cu lipsă de curaj, cu poziţia aceea a... ghiocelului, în faţa celor mari. Cancelarul Helmuth Kohl a reuşit să scoată din mentalul naţiunii germane că ar putea să existe un alt stat german, ca entitate etnică, de sine stătătoare.

5. În istoria îndelungată, pe teritoriul de est, al României, care astăzi nu este încă al nostru, a curs şi sânge românesc, pentru a îl păstra. Acest teritoriu a fost smuls de către politica imperială, îmbrăcată ulterior în haina comunismului, şi a stat acest areal şi încă mai stă sub aceeaşi politică imperială emanată de la Moscova.

6. La nivelul politic de azi ar trebui să se gândească foarte mult, pentru că nu este posibil să ne apropiem de centenarul Marii Uniri şi să nu existe, pe plan intern, un punct de vedere adecvat evenimentului.

7. Angela Merkel a încercat să diminueze influenţa SUA în Europa. A fost o perioadă în care nu îşi devoalase această poziţie a sa, dar, ulterior, a găsit motivul potrivit, cu cazul Edward Snowden.

8. Este, pentru noi, în continuare, un moment crucial, pentru că, în 1989, România nu a ştiut să folosească ce a folosit Helmuth Kohl, acea prevedere din Constituţia RFG, care permitea landurilor din RDG să poată să se alipească Germania de Vest. Noi nu am făcut aşa ceva. Noi nu am prevăzut în Constituţie, dreptul românilor de peste Prut, de a opta liber şi să revină la Patria Mamă. Şi era momentul potrivit, pentru că URSS se destrămase.

9. Cu pârghii economice, cu o legislaţie clară, altfel ar fi evoluat lucrurile pe calea reunificării, în ultimul sfert de veac.

10. Totuşi, încep lucrurile să se mişte. Spre deosebire de acum un an, de acum doi ani, sau cu câţiva ani în urmă, Rusia cam defila în zonă. Acum au fost două exerciţii NATO, în zona baltică, BALTOPS 2017 şi SABER STRIKE 2017, şi unul în arealul nostru, NOBLE JUMP 2017.

11. Militarii români care au fost trimişi la unele din aceste exerciţii au demonstrat că pot să facă faţă exigenţelor aliate.

Fondatorii Clubului Militar Român de Reflecţie Euroatlantică, generalul Constantin Degeratu, în centrul imaginii, generalul Mihaiu Mărgărit, în dreapta fotografiei de mai sus şi autorul acestui blog.

12. Trebuie o descurajare a atitudinii Moscovei, care încearcă, permanent, ca să pună la încercare aliaţii, să vadă dacă articolul 5 va fi aplicat sau nu.

13. Ce bine ar fi fost dacă pe timpul prezenţei preşedintelui României la Washington D.C., ar fi fost şi un militar, care să explice interlocutorilor de peste Ocean, situaţia complicată, din zona noastră, aşa cum a făcut-o, în acest dialog, generalul Constantin Degeratu.

14. Este o boală la români. Fiecare concetăţean, care se aşază pe un scaun de conducere, crede că lumea începe de acolo. Nu. Noi trebuie să avem continuitate. Istoria să ne dea curaj şi să spunem lucrurilor pe nume.

15. Trebuie să recunoaştem şi să înţelegem că următorul obiectiv strategic al nostru trebuie să fie reîntregirea României.

Opinii publicate concomitent la Bucureşti şi Chişinău.