Dosar penal pe cazul obţinerii de către Vlad Plahotniuc a celui de-al doilea paşaport unde ar avea altă identitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Plahotniuc pdm.md

Procuratura Anticorupţie a pornit, la 29 octombrie, o cauză penală pe faptul obţinerii de către fostul lider al Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc a celui de-al doilea paşaport al Republicii Moldova, unde are o altă identitate. Potrivit PG, cauza penală a fost pornită în baza infracţiunii de „abuz de serviciu, comis în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale”, transmite IPN.

Procuratura Generală nu menţionează cine este cercetat în acest dosar, nici când a obţinut paşaportul fostul lider al PDM, însă precizează că „se întreprind toate măsurile necesare de urmărire penală, în vederea elucidării tuturor circumstanţelor”.

Infracţiunea în baza căreia a fost pornită cercetarea penală se pedepseşte cu închisoare de la trei la şapte ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Preşedintele Comisiei parlamentare securitate naţională, apărare şi ordine publică, Chiril Moţpan, a spus în cadrul unei emisiuni TV, apoi a confirmat şi la o conferinţă de presă, că fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, deţine dublă identitate în Republica Moldova. Acesta ar avea documente cu imaginea lui, dar cu alte nume, prenume, data naşterii, reşedinţa. Potrivit lui Chiril Moţpan, documentul ar fi fost obţinut când în funcţia de director al Agenţiei Servicii Publice era Serghei Răilean, care ar fi finul de cununie al actualului preşedinte al PDM, Pavel Filip. Potrivit preşedintelui Comisiei parlamentare de securitate, şi democratul Serghei Iaralov are două identităţi moldoveneşti.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite